Iată-ne la finalul campaniei de împăduriri din primăvara acestui an, campanie prin care am redat circuitului silvic o suprafață de aproximativ 11 ha teren forestier pe care am împădurit-o cu puieți de molid, brad, gorun, paltin de munte. Și în acest an ca și în unii din anii anteriori, date fiind condițiile meteo din această perioadă, putem spune că a fost o cursă contra cronometru, în care întreg personalul Ocolului Silvic Vaduri (ingineri, tehnicieni, pădurari, muncitori) s-a implicat cu responsabilitatea cuvenită pentru realizarea acestui obiectiv.
Așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani, și în acest an am avut deosebita plăcere de a avea în mijlocul nostru persoane cu suflet mare, iubitoare de natură, de frumos, care au ținut din toată inima să fie alături de noi la lucrările de împădurire, care au înțeles ce reprezintă pădurea pentru noi și pentru întreaga planetă, au înțeles adevărata ei valoare și de aceea și-au dorit ca împreună să punem bazele unor viitoare păduri, cu nădejdea și credința că de pe urma lor vor beneficia generațiile viitoare, adică copiii și nepoții noștri, își vor aminti cu drag de noi și ne vor urma exemplul. Aș aminti aici de cei de la I.S.U. Neamț, pentru că de multe ori, prin natura activității noastre, viața ne-a făcut „colegi de suferință” dacă pot spune acest lucru, pentru că, nu o dată, ci de foarte multe ori, a trebuit să ne unim forțele pentru a stopa din acțiunea distructivă a factorilor naturali sau antropici (incendii de vegetație forestieră, ploi torențiale urmate de viituri). Totdeauna au fost alături de noi și au ajutat pădurea, iar în această primăvară au ales să facă același lucru, dar la cel mai frumos mod posibil, participând la întinerirea ei. Am văzut în aceste persoane oameni cu o dăruire exemplară, oameni iubitori de natură și frumos, persoane pentru care dăruirea, curajul și acțiunea reprezintă principalele cuvinte care-i caracterizează.
Așa cum ne-am obișnuit în fiecare an, am primit vizita celor de la Clubul Ecoturistic dr. Gheorghe Iacomi, care ni s-au alăturat sn acțiunea de plantare a unei suprafețe de teren situată în zona Valea Viei, din apropierea Municipiului Piatra Neamț. Ca de fiecare dată, oaspeții au dat dovadă de foarte mult respect față de pădure, muncind cu dăruire și punând foarte mult suflet la plantarea fiecărui puiet. Le mulțumim din suflet pentru dragostea care o au față de pădure pentru că de ceva vreme sunt alăturie de noi în fiecare an și afirmăm cu toată încrederea că sunt persoane pe care te poți baza în orice situație.
Nici cei de la Colegiul Tehnic Forestier Piatra Neamț n-au fost mai prejos, participând la acțiunea de plantare a unei suprafețe de teren situată în bazinul mijlociu al pârâului Pângărăcior. Viitorii silvicultori au fost trup și suflet până la sfârșitul activității, dând dovadă de dragoste și respect față de ceea ce numim noi „cel mai mare dar ce i-a fost hărăzit omului pe pământ” – PĂDUREA. Le mulțumim din suflet pentru dăruirea lor și îi mai așteptăm și la alte activități din cadrul ocolului silvic Vaduri.
Încheiem povestea noastră referitoare la campania de împăduriri din acest an cu cei care reprezintă cele mai curate suflețele, cele mai frumoase inimi, cei care nu știu să facă rău nimănui și care prin nevinovăția lor și prin puritatea lor de copii ne-au învățat încă o dată cum trebuie să ne comportăm față de cei de lângă noi, ce atitudine trebuie să avem față de fiecare semen al nostru și cum trebuie să privim fiecare floare, fiecare arbore, fiecare viețuitoare care trăiește în pădure. Este vorba despre copiii din clasele pregătitoare și cei din clasele I – IV, de la școlile gimnaziale din orașul Piatra Neamț ( Școala Gimnazială Nicu Albu, Liceul de Arte Victor Brauner), care au fost cei care au deschis campania din acest an, dar și cei care au închis-o. Am văzut în tânăra generație persoane foarte curioase, foarte atente și sensibile la ceea ce reprezintă pădurea, punând foarte multe întrebări pe parcursul întregii vizite și exprimându-și dorința de a se reântoarce curând. Nu poți să nu fii mișcat sufletește în astfel de situații, nu poți să nu te bucuri, uneori scapi o lacrimă când vezi că munca ta nu este în zadar, că este posibil ca la un moment dat o generație să aprecieze această comoară inestimabilă – pădurea la adevărata ei valoare și s-o gestioneze corespunzător prin toate mecanismele posibile, chiar dacă pentru acest lucru uneori este nevoie de jertfă. Un mare duhovnic român ne spunea la un moment dat un lucru – citez: “Doar o generație de suflete curate dacă mai pot schimba ceva în țara aceasta. Trebuie să devii tu întâi lumină ca să-i poți lumina și pe ceilalți”. Prea multe s-au întâmplat în ultimul timp, ca să mai putem crede în altceva. Într-adevăr aceasta este soluția: trebuie să ne modelăm continuu, iar prin tot ceea ce facem trebuie să avem grijă să fim mereu ceea ce și-a dorit Dumnezeu când ne-a creat – chipul și asemănarea Sa. Doar atunci vom deveni lumină pentru cei din jur, doar atunci vom putea crea o generație de suflete curate care să reprezinte împlinirea noastră, zâmbetul și sprijinul nostru nostru la bătrânețe, precum și cei care vor șterge sudoarea de pe frunțile noastre înălbite de vremuri grele…Țin să felicit în mod deosebit inițiativa cadrelor didactice de a face o vizită la un ocol silvic, de a sensibiliza tânăra generație vis – a – vis de ceea ce reprezintă pădurea în viața noastră a tuturor, în viața planetei noastre, de a face din acești micuți niște persoane sensibile, iubitoare de natură, iubitoare de pădure, de arbori, de flori, de animalele care trăiesc aici și într-un cuvânt de tot ceea ce reprezintă creația frumoasă a Lui Dumnezeu.
În acest mod a decurs campania de împăduriri din acest an de la Ocolul Silvic Vaduri. Fiecare din cei prezenți s-au implicat activ în realizarea lucrărilor lăsând o parte din ființa lor acolo, punându-și amprenta pozitiv în viața pădurii. Așa au împlinit un îndemn al unui mare român care mult a iubit acest popor, îndemn care în fiecare zi ar trebui să răsune în conștiința noastră: ”Omule pe unde treci, să lași o urmă de bine în fiecare zi”.
Aceasta este o mică parte din meseria de silvicultor, cu părțile ei bune, uneori cu părți mai puțin bune. Dar peste toate vine acea mulțumire sufletească când văd cum în ultima perioadă din ce în ce mai multe persoane ( tineri și vârstnici ) privesc cu dragoste pădurea, vor să o înțeleagă și din discuțiile purtate cu ei reiese clar că o iubesc și că se simt bine în mijlocul ei. Uneori suntem copleșiți de multitudinea întrebărilor: ce lucrări facem în pădure, de ce sunt necesare, ce control avem asupra lor, dacă e bine așa, etc. Însă dintre toate, două în mod excepțional mi-au atras atenția, întrebări puse de doi copii: „câte păduri ale noastre mai există în ţară” și „dacă voi iubiți atât de mult pădurea și vreți să ne-o dăruiți nouă, de ce-ați vândut o parte la străini”? Dacă în primul caz se poate răspunde, ei bine la a doua întrebare mi-a fost foarte greu, pentru că am simțit o durere în suflet despre care cu greu se poate vorbi. M-am gândit la bunicii mei și la toți strămoșii noștri care au murit în războaie apărând această țărișoară, apărând pădurile și toate terenurile pe care le-au avut și ni le-au dăruit nouă, iar noi acum pe timp de pace vedem cum le pierdem, cum le înstrăinăm și parcă refuzăm să le dăruim copiilor noștri. S-a greșit atât de mult de la momentul 1990 și până în prezent pe această temă, încât nu cred că ne mai putem permite să cădem. Din păcate, se pare că noi încă nu am înțeles acest lucru. De aceea am ajuns ca la acest moment să avem în discuție în parlament proiectul legislativ PL-x / 2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 1/2000, inițiativă prin care statul român este pe punctul de a pierde o suprafață de peste 650 000 ha păduri din proprietatea publică a statului.
Iată cum gândim noi după 30 ani de libertate. Practic nu mai putem face diferența dintre libertate și libertinaj. Libertatea este față în față cu Dumnezeu, presupune foarte multă responsabilitate, nu poți vorbi orice și oricând, nu poți face orice și oricând. În schimb libertinajul nu are Dumnezeu și îl vedem ori de câte ori ne uităm la televizor, iar dacă nu suntem foarte atenți și nu le trecem toate prin filtrul minții, ajunge să ne conducă. De aici și până la dezastru, doar un pas. De aceea fac un apel la toți cei care iubesc această țară și acest popor: dacă iubiți cu adevărat pădurea, să nu lăsați să se întâmple așa ceva. Nu vom avea ce răspunde în fața copiilor și a nepoților noștri. Acesta este adevărul. Nu poți să spui că iubești pădurea și în același timp să-i faci rău. Dacă o iubești, o vei respecta, vei avea grijă de ea ca de tine însuți și nu vei permite să i se întâmple ceva rău.
Multe a mai îndurat săraca pădure, multe nedreptăți i s-au făcut din cele mai vechi timpuri și până astăzi. Dacă ar putea vorbi pădurea, cred că nu ne-am putea opri din plâns vreo câțiva ani. Și cu toate acestea de fiecare dată ne-a primit și ne-a iertat mereu. Haideți să punem umărul cu toții și s-o ajutăm. Suntem la momentul zero. Măcar acum să oprim orice acțiune nefavorabilă împotriva ei. E momentul să n-o mai ciopârțim, să n-o mai împărțim cu nimeni, atât cât a mai rămas să o păstrăm întreagă, căci așa am primit-o, dar noi n-am știut la un moment dat să o păstrăm și ne-am jucat cu ea mult prea periculos. Să nu se răzbune pe noi pentru toate nedreptățile pe care i le-am făcut noi, ca popor. Toți am greșit la un moment dat față de pădure: s-a greșit tehnic, s-a greșit politic, s-a greșit din punct de vedere al datoriei de cetățean al acestei țări. Dar am o întrebare care aș vrea să răsune în conștiința fiecăruia: oare cu ce a greșit pădurea față de noi? Cu ce ne-a vătămat, ce rău ne-a făcut de am ajuns să o disprețuim atât, de-am ajuns să o dăm pe nimic, de-am ajuns să facem de multe ori din ea capital politic, am ajuns să o tratăm ca pe un bun oarecare, când toată lumea știe că ea are o valoare inestimabilă? Niciodată nu vom putea cuantifica pădurea la adevărata ei valoare. Cel care crede că poate face acest lucru, nu este o persoană sensibilă și iubitoare de natură, iubitoare de frumos. Numai aceia sunt cu adevărat oameni care știu să prețuiască natura, știu să prețuiască pădurea în toată splendoarea ei. Iar dacă știi s-o prețuiești, înseamnă că o iubești și dacă iubești pădurea, nu ai cum să-i faci vreun rău. Acesta este adevărul, am spus-o și cu alte ocazii: pădurea trebuie iubită, păstrată și respectată. Eu personal, am îndrăgit pădurea încă din tinereţe, de mic copil. Cea mai mare parte din copilăria mea am petrecut-o alături de pădure, mi-a fost şi îmi este atât de dragă, am început să o simt, să o înţeleg şi de aceea până la urmă, am făcut din pădure o meserie.
Noi silvicultorii, avem o responsabilitate foarte mare: mai întâi de toate avem o datorie morală faţă de Dumnezeu, care ne-a spus aşa: dau pe mâna voastră averea Mea, vă pun administratori peste lucrurile Mele, peste pădurea Mea, numai să aveţi grijă de ea, să n-o distrugeţi. Apoi avem o datorie morală ca cetăţeni ai acestei ţări, care îşi iubesc ţara, neamul întreg, copiii acestui neam. Omule drag, când te uiţi în ochii părinţilor şi a bunicilor tăi, trebuie să-ţi vezi neamul întreg; iar când te uiţi în ochii copiilor tăi, trebuie să vezi viitorul acestui popor. Numai să nu uiţi un lucru: să ai grijă ca în orice moment să poţi să-i priveşti în ochi…
Şi mai este o problemă deloc neglijabilă. Să nu uităm că pentru fiecare dintre noi va veni şi momentul plecării din această lume. Rămâne în urmă viaţa noastră, scrisă cu cerneala faptelor noastre. Este mare lucru ca în acele clipe să fii mulţumit de deciziile luate în viaţă. De aceea trebuie să avem conştiinţa împăcată că în orice moment al vieţii am făcut ceea ce trebuia, pentru ca cei de după noi să-şi amintească cu drag de noi, să ne urmeze pilda vieţii, să fie gata în orice moment pentru a se jertfi pentru neamul lor. Aşa ne-a învăţat istoria de până acum, în momente critice s-au găsit oameni capabili de jertfă care să răscumpere cu viaţa lor libertatea şi demnitatea poporului român…
Şef ocol silvic Vaduri, Ing. Munteanu Dumitru