Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare COD GALBEN, de instabilitate atmosferică, pentru Regiunea de Nord-Est, dar şi pentru majoritatea judeţelor ţării. Avertizarea este valabilă astăzi, 18 iunie, în intervalul orar 12:00-23:00. „În intervalul vizat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40-60 l/mp. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată”, precizează ANM.
Până joi, 20 iunie, la ora 23:00, este în vigoare şi o informare meteorologică pe aceeaşi temă. „Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15-25 l/mp, iar pe arii restrânse 35-40 l/mp. Marți (18 iunie), disconfortul termic se va menține ridicat în orele amiezii, pe arii restrânse în regiunile sudice-estice, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și posibil ușor depăși ușor pragul critic de 80 de unități”, potrivit ANM. (M. CONSTANTINESCU)
Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
Ce riscă un elev care se comportă violent în școală. Poate pierde bursa, nota la purtare și chiar un an de exmatriculare- Șofer de microbuz școlar, prins cu alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Târgu-Neamț
- Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație
- Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână
- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”




