Credințe și superstiții de Rusalii

Rusaliile, sărbătoare a cărei dată se socoteşte în fiecare an la 50 de zile după Paşti și 10 după Înălţare, durează trei zile. Prima coincide cu Pogorârea Duhului Sfânt, a doua coincide cu sărbătorirea Sfintei Treimi, iar cu Marţea Rusaliilor, sărbătoarea se încheie.

”Înspre Rusalii, sara, trebuie să pui pelin sub cap, altfel Rusaliile descoperă casa și te iau”.

”La cele trei sărbători mari, Crăciun, Paște și Rusalii, să te speli cu apa după bani și vei fi bănos”.

În ziua de Rusalii, se pune pelin verde prin casă, ca să piară purecii, și, tot pelin, se pune la brâu, spre purtare toată ziua, iar noaptea se pune la cap și în așternut.

”Pelinul strâns din ziua de Rusalii e bun de afumat pe cel apucat de cel rău sau ducă-se pe pustiu”.

* Leacuri străvechi de Rusalii

”În ziua de Rusalii nu se lucrează absolut nimica, altfel te iau Rusaliile.

Dacă nu pui usturoiu și pelin la Rusalii, te ia din Rusalii. În ziua de Rusalii se pune pelin la ușă, la icoane, la fereastră, și în toate părțile, ca să fie cei din casă păziți de Rusalii. Sara, înspre Rusalii, nu se lasă nici un lucru din casă afară, că pe urmă îl pocește Rusaliile.

Când copilul e luat din Rusalii, joacă călușarii de nouă ori cu el în brațe și îi trece.

Omul care e bun, vede când ies Rusaliile, cum zbor și cum chiuiesc pe sus.

În stralul Rusaliilor, se stropesc vacile cu usturoiu, ca să nu își piardă laptele”.

* Obiceiuri pierdute în Sâmbăta Rusaliilor

Se mai păstrează și în zilele noastre pomana pentru morți în sâmbăta dinaintea Rusaliilor. Se gătea din porumb râșnit (păsat), fiert în apă sau în lapte, amestecat cu untură încinsă sau brânză. Se făceau colaci și se dădeau cu lapte, de pomană pentru morți, cu ceapă și usturoi verde. Se credea că, în acest fel, oamenii vor fi feriți de ”boale din apucate” și că le va merge bine zarzavaturilor din grădină.

Cofele se umpleau cu apă de la fântână sau de izvor. Când se umpleau, se lăsa un ban pe ghizdurile fântânii, plata apei. Se făcea asta pentru că apa a fost dobândită prin munca altora și, neplătind-o, pomana n-ar fi fost primită.

Cofele și toate celelalte vase erau împodobite cu cununi de flori, mai ales de trandafiri. Pe lângă florile înșirate pe ață, se puneau și roșcove, smochine, covrigi și alte lucruri cumpărate din târg.

La Moșii de Cireșe, cum mai era numită Sâmbăta dinaintea Rusaliilor, se așeza masa, pe care se puneau grămezi de cireșe, flori și colăcei, apoi se împărțeau la oameni chemați la praznic. Exista o regulă frumoasă: pentru ca cineva să împartă cireșele, trebuia ca mai întâi să nu fi gustat cireșe până în momentul acela.

În sâmbata Rusaliilor, gospodinele făceau bucate bune cu carne de miel, plăcinte, alivenci, lapte cu tocmagi etc. și dădeau de pomană în blide noi, linguri noi și vase noi, cu apă de la fântâna proprie sau cumpărată cu parale, dacă nu aveau fântână.

Exista obiceiul să dea de pomană părinții la fii și nepoți, nașii finilor, cumătrii, rudele și prietenii unii altora.

”Pomana o duce o fată sau femeie îmbrăcată în haine de sărbătoare. Blidul cu mâncare și vasul cu vin sau cu apă e împodobit cu trandafiri, mentă și calapăr, și colac și lumânare”.

* Hramul ”Pogorârea Sfântului Duh”

Ultima ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, Mănăstirea Dobrovăț, își sărbătorește hramul în sărbătoarea Pogorârea Sfântului Duh.

Lăcașul a fost menționat pentru prima dată în documentul emis la Hârlău, pe 26 noiembrie 1499. Ridicarea bisericii cu hramul Pogorârea Sfântului Duh a început în anul 1503, pe un vechi așezământ al sihaștrilor, fiind finalizată în 1504.

Biserica a fost pictată în anul 1529, în timpul domniei lui Petru Rareș, atât în interior, cât și în exterior. Se spune că pictura din naos este cea mai frumoasă din Moldova.

Din păcate, despre această mănăstire nu se mai păstrează niciun document în România, nici obiecte de patrimoniu, întrucât, în 1860, un stareț grec a trimis toate arhivele și tot ce era mai important la Muntele Athos.

* Biserica ”Pogorârea Sfântului Duh” din Dulcești

Biserica ”Pogorârea Sfântului Duh” din Dulcești este ctitorită în anul 1605, de marele paharnic Caraiman și de soția sa Anastasia, în satul Dulcești din județul Neamț, fiind ridicat, pe temelia unei biserici mai vechi, ai cărei ”ctitori cei de la început” nu sunt pomeniți în pisanie.

Pisania, aflată deasupra intrării, are următorul text:

”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Treimei cele sfinte și nedespărțite; iată eu, robul stăpânului Hristosului meu, Io Caraiman mare paharnic și Kneaghina mea Anastasia, am zidit această biserică întru lauda Pogorârii Sfântului Duh, pe temelia cea veche aici în satul Dulcești, întru pomenirea noastră și a copiilor noștri și a ctitorilor cei de la început.

Și s-a început și s-a înălțat în zilele dreptcredinciosului domnului nostru Io Ieremia Moghilă Voevod și Elisabeta Doamna, în anul 7113 (=1605) aprilie 26. Și s-a săvârșit la august 20 și s-a sfințit cu mâna Tot Sfântului Kir Agaton episcopul Romanului”.

Biserica ”Pogorârea Sfântului Duh” este inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț. Dintre numeroasele comori pe care le deține, se cuvin amintite cărțile vechi de cult – Evanghelie (1716), Penticostar (1716), Tipicul Sf. Sava și Triodion (1816), Apostol (1818) -, precum și icoanele vechi: Icoana Maicii Domnului din fața Sfântului Altar, cu raze de argint suflate cu aur, donată de Gheorghe și Ecaterina Sturdza, în anul 1845, alte 51 icoane în ulei pe lemn de tei, din sec. al XIX-lea și un epitaf din 1881.

* Patrioții de la Dulcești

În anul 1887, academicianul V.A. Urechia identifica aici nu mai puțin de 7 pietre de mormânt; în prezent, nu s-au mai păstrat decât trei. Este vorba de piatra de mormânt a lui Constantin Hurmuzachi (1811-1869), fost deputat în Divanul Ad Hoc, luptător pentru Unirea Principatelor și ministrul dreptății în timpul lui Alexandru Ioan Cuza. El a murit la Viena, în 1869, de unde a fost adus și îngropat la moșia Dulcești.

De asemenea, aici se află înmormântată și Elisa Sturdza (1821-1895), fiica vornicului Doxachi Hurmuzachi și soția logofătului Gheorghe Sturdza. Pe piatra sa funerară, de marmură neagră, este următoarea inscripție: ”Aici zace în Doamna Elisa Sturdza soția logofětului Gheorghe Sturdza, fiica Vornicului Doxaki Hurmuzaki, născută la Cernauca 1821… Suflet nobil, inimă română, a lucrat cu iubitul ei soț și cu frații sei la renascerea României, insuflând în timpuri grele prin energia ei pe bărbații luptători a națiunei. Cu inima sdrobită au pus acěstă petră ultimul frate Neculai Hurmuzaki și nepotul Eudoxiu Hurmuzaki”.

Tot aici este înmormântat și Alexandru Hurmuzachi (1823-1871), publicist și om politic român, membru fondator al Societății Academice Române (1866), unul dintre fruntașii mișcării naționale din Bucovina. El a murit la Napoli (Italia), în 1871, de unde a fost adus și înmormântat la moșia Dulcești.

Dumnezeu să-i răsplătească pentru toate faptele lor cu care au contribuit la realizarea Unității României!