Aflu dintr-un ziar local că Ionel Arsene, între două tăieri scurte de panglici, îmi dedică din timpul său. Într-un soi de comunicat de presă ce se vrea ironic, nefericitul președinte al Consiliului Județean Neamț vorbește despre activitatea mea, supărat că l-am întrebat despre datoriile Spitalului Județean de Urgență Neamț. Da, spitalul în care corpul medical abia mai poate lucra, spitalul în care pacienții vin cu medicamente și lenjerie de acasă, spitalul în care intri cu o boală și ieși cu altele. În mod normal nu ar trebui să-i răspund, orice minut dedicat acestui personaj fiind timp pierdut. Numai că, dintr-o nefericită întâmplare, Ionel Arsene gestionează, prost de altfel, problemele unei întregi comunități și, indiferent de supărările pe care i le produc, acestea rămân. De altfel, însăși prezența sa în fruntea Consiliului Județean Neamț este un afront adus sutelor de mii de nemțeni.
”Ionele, lasă declarațiile și apucă-te de treabă. Au trecut trei ani și județul arată jalnic. Nu mai poți păcăli pe nimeni cu inaugurări de șantiere doar când vine vreun ministru. Ionele, știm cu toții că îți place să apari la televizor, în ziare, știm că-ți place să mimezi munca și să te consideri important. Numai că, între două ședințe foto, rezolvă și problemele din Spitalul Județean. Din când în când, mai treci și pe acolo, mai vorbește cu medicii, cu asistentele. Nu ar fi rău să intri prin saloane, să stai de vorbă cu pacienții. Ionele, a gestiona probleme unui județ este o treabă mai serioasă decât să schimbi valută în piața din Tg. Neamț. Nu este pentru oricine. Dacă viața te-a adus pe un scaun călduț, fii bărbat și lasă ceva în urmă.
Acum, să nu te superi că îți mai semnalez problemele din județul pe care-l conduci. În loc să dai comunicate de presă otrăvite, mai bine te-ai apuca de treabă. Cât privește activitatea mea parlamentară, Ionele, dragă, pe site-ul Senatului ai să o vezi pe toată. Sunt peste 140 de intervenții, interpelări, întrebări și declarații politice pentru colegii tăi miniștri, mulți dintre ei nepricepuți, ca și tine, să tot fie vreo 48, peste 44 luări de cuvânt în plen, iar propuneri legislative 33. Eu nu pierd timpul, Ionele. Dacă e să compar cu activitatea ta de parlamentar, îți amintesc că te-ai ”remarcat” doar prin depunerea jurământului. Iar dacă batista mea îți provoacă neplaceri, află că este mai onorabilă decât șosetuțele cu care ne-ai încântat. Cu sau fără șosetuțe, Ionele, dragă, înainte să te duci după Dragnea, mai cârpește o stradă, un podeț, mai dă drumul la o investiție. Lasă ceva în urmă, pentru că, după (știi tu la ce mă refer), tot aici, în Piatra ai să te întorci”.
Eugen Țapu Nazare
Senator PNL Neamț
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro




