În dimineața de 21 iunie 2019, accesul de la podul Căprioara spre cartierul Văleni a fost reluat. Se circulă greu, încă. Dar se circulă, după două zile de trafic interzis din cauza aluviunilor, dar și pentru ca pompierii și echipele de la Publiserv să poată evacua apa din case și aluviunile de pe drum. Echipele de la Publiserv au muncit toată noaptea în zona poligonului pompierilor și au înlăturat pietrișul adus din nou de ploaia de joi seară.
Ziua de joi a fost cruntă, în zonă, oamenii neavând de unde cumpăra pâine, fiindcă nici mașinile cu pâine nu au putut intra în cartier. Astăzi, aprovizionarea magazinelor cu pâine s-a reluat. Microbuzul de transport public a circulat ieri în două reprize, dimineața și seara. În această dimineață, oamenii au putut ajunge la timp la servici.
Pompierii și muncitorii de la Publiserv continuă și, azi, efortul de a scoate apa și bolovanii din case și curți. Oamenii au primit apă, zilele acestea, de la Primăria Piatra Neamț și spun că au început anchetele sociale pentru evaluarea pagubelor.
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital
- Neamț. Tânăr de 23 de ani, fără permis, rănit în urma unui accident rutier. Dosar penal pentru mai multe infracțiuni















