Toți cei 96 de copii instituționalizați din Complexul de Servicii „Ion Creangă” Piatra Neamț au primit daruri de Ziua Internațională a Copilului.
Cadourile au fost oferite de o delegație formată din conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Neamț, care, în ziua de 30 mai, a mers în mijlocul copiilor din acest centru. „Darurile pe care le-am oferit celor 96 de copii, de diverse vârste, constau în ceasuri de mână, mingi, seturi de badminton și fructe. Cadourile au fost achiziționate din fonduri provenite de la angajații instituției noastre, care, la inițiativa Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, au gândit și materializat proiectul „Copilăria Atinge Suflete“. Întâlnirea a fost emoționantă de ambele părți, sărbătoriții s-au bucurat, iar angajații CAS Neamț au plecat acasă mulțumiți că le-au adus copiilor zâmbetul în priviri și i-au făcut să simtă că există pe lume suflete care rezonează cu ale lor”, a declarat Nadia Elena Harpa, președintele CAS Neamț. Printre copiii care au fost sărbătoriți s-au aflat și cei mai mari, care se apropie de vârsta de 18 ani, dar care s-au bucurat la fel ca cei mici.
(C.I.)

Mesagerul Bacău Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan! A acceptat nominalizarea printr-un mesaj publicat pe Facebook
ZCH Rar se poate vedea așa ceva! Cu bicicleta în masivul ce străjuie Neamțul, pe scările ce duc la Vârful Toaca
NewsEdge Analiză. Desemnarea lui Mureșan, șah la Bolojan? Ce urmărește Nicușor Dan prin mișcarea politică făcută joi
BusinessEdge Ce companii pot avea de câștigat din consolidarea relației dintre Canada și UE. Marile contracte încep deja să ajungă la grupuri europene









