Ozana Târgu Neamţ a devenit astăzi, 9 iunie, campioana judeţului în sezonul 2018/2019. Detalii despre ultima etapă a play-off-ului Ligii a IV-a pot fi găsite AICI.
Campionii au serbat victoria, alături de primarul Daniel Harpa, chiar dacă se aflau pe terenul uneia dintre adversare, Speranţa Răuceşti:
Deşi echipele lor „combăteau” pe teren, cei doi primari, Daniel Harpa şi Dumitru Bălăjel (în centrul şi în dreapta imaginii), au dovedit că nu au motive de supărare, urmărind o parte din meci împreună:
Nu au lipsit nici momentele hilare, minute bune nefiind de găsit unul dintre steguleţele de colţ:
Un alt moment, cel al accidentării lui Marian Creţu (fractură de peroneu), atrage din nou atenţia că ambulanţele ar trebui să fie obligatorii şi la meciurile din fotbalul mic. Subiectul va fi tratat însă într-un material separat. (M. CONSTANTINESCU)

Mesagerul Bacău „Revoluția rachetelor spațiale” ajunge la Bacău: călătorie gratuită prin cosmos la Observatorul Astronomic „Victor Anestin”
ZCH Iași. Foto. Incendiu provocat de copii în apropierea casei!
NewsEdge Cine are cele mai mari șanse să câștige Balonul de Aur 2026? Ceremonia va avea loc la sfârșit de octombrie
BusinessEdge G7 dă înapoi în fața amenințărilor lui Donald Trump. Grupul a anunțat eliberarea a 100 de milioane de barili de petrol și motorină





Un comentariu
Felicitari!