Atacantul Ozanei Târgu Neamţ, Dumitru Marian Creţu, nu a prins nici măcar un minut pe teren în partida de astăzi, 9 iunie, de la Răuceşti, iar bucuria câştigării campionatului a trăit-o de pe patul de spital.
Chiar la prima fază a partidei, în urma unui contact dur cu coordonatorul de joc al Speranţei Răuceşti, Andrei Întuneric, el a suferit o fractură de peroneu, fiind necesară intervenţia ambulanţei.
Ambulanţa a intervenit prompt la situaţia de astăzi, dar acest lucru a fost facilitat şi de faptul că distanţa dintre Răuceşti şi Târgu Neamţ (localitatea cea mai apropiată unde se află staţie de salvare) este una relativ mică:
„Mesagerul de Neamţ” a atras atenţia şi cu alte prilejuri că prezenţa ambulanţelor la meciurile din „fotbalul mic” ar trebui luată mult mai serios în considerare, dar măsurile continuă să se lase aşteptate. (M. CONSTANTINESCU)

Mesagerul Bacău Noapte de căutări în Bacău: un octogenar dispărut de acasă a fost găsit într-o pădure
ZCH Video-Foto. Peste 40.000 de pelerini au trecut pe la Catedrala Mitropolitană Iași. Coada a ajuns până la Podul Roș
NewsEdge Poștașul de la sat și noile servicii digitale pentru comerțul online. Valentin Ștefan, directorul Poștei Române, explică de ce este relevantă compania pentru oameni, indiferent de generație
BusinessEdge Prețul petrolului coboară sub 103 dolari pe baril. Anunțul lui Donald Trump privind Iranul reduce temerile legate de aprovizionare





