Ionuț Chiribău – cultivatorul de paulownia care vrea să producă sicrie de 9.000 de lei bucata

E tânăr, efervescent, împrăștie în jur optimism și energie, nu-i plac oamenii negativi, muncește 14 ore pe zi, circulă cu bicicleta, se eliberează de stres dând cu sapa în plantația lui de paulownia și cel mai important plan din viitorul lui imediat este să ”probeze” un sicriu. Ionuț Constantin Chiribău a împlinit 32 de ani pe 7 ianuarie 2019 (de Sfântul Ioan), s-a născut la Borniș, un cătun din comuna Dragomirești, a învățat primii ani la școala din sat, pe urmă la Liceul ”Dimitrie Leonida”, iar în 2010 a absolvit Facultatea de management economic din cadrul ASE București. Peste 10 ani se vede un antreprenor de succes, proprietar al unei făbricuțe de sicrie din lemn de paulownia, care să funcționeze în comuna lui natală și să aibă angajați localnici.

* ”Paulownia la nemţi şi în Japonia se numeşte kiri, iar mie îmi spune Chiribău și prietenii îmi zic Chiri. Deci nimic nu e întâmplător”

Ziua lui Ionuț începe cu trezitul la ora 5,30, nu-și explică încă de ce se trezește atât de dimineață, pentru ca, apoi, să se străduiască să mai prindă o oră de somn. Dacă are colete pentru poştă, le duce cu bicicleta, apoi pleacă la birou, la Dolinex, unde se ocupă cu partea de vânzări online, iar după program, pe la 16-17, se ocupă cu vânzările de telefoane pe care le face prin a doua firmă a lui, prima fiind cea prin care a încheiat colaborarea cu Dolinex. Stă până târziu în fața laptopului, ca să preia toate comenzile și să poată livra a doua zi dimineață produsele solicitate. Ajunge acasă pe la 22,30- 23. În plus, până pe data de 10 a fiecărei luni, trebuie să facă toată contabilitatea primară a ambelor firme, iar în week-end să se ducă la țară, unde are plantația de paulownia, de care este foarte atașat și foarte mândru. Evident, părinții – care locuiesc la Borniș și sunt minunați și moderni -, sunt ajutorul lui de bază în agricultură și l-au susținut din clipa în care a venit la țară cu un specialist care să ia probe din sol, să vadă dacă se pretează pentru cultura de paulownia.

Flori de pawlonia

Mama nu înțelegea cum se cheamă copacul, mi-a spus să-i scriu pe hârtie. Pe urmă, m-a întrebat dacă face mere sau pere. I-am răspuns că face mere de aur. Ideea să mă apuc de plantat paulownia mi-a venit când lucram la un abator și mă ocupam cu vânzările pentru hipermarketurile importante din toată țara. Am ieşit cu cel mai bun prieten la o cafea şi am discutat cu el despre o afacere. Am vrut să fac o făbricuţă de procesare a laptelui, după aceea am discutat despre o fermă de struţi, că mi-am dat seama că pentru făbricuţa de lapte îmi trebuie mulţi bani. Dar struţul, dacă nu este undeva să fie protejat, vine şi te omoară, îţi dă cu ciocul în cap. Şi m-am gândit la ai mei, să nu se întâmple vreo pățanie. Atunci mi-a zis el de copacul ăsta paulownia, dar eu nu voiam agricultură cu niciun chip. Întâmplarea a făcut ca, după o săptămână, să mă contacteze cineva din Iaşi şi să-mi ceară informaţii despre paulownia, îi trebuiau pentru o lucrare de licenţă. Am căutat, mi-a plăcut ce-am găsit şi am zis că asta trebuie să fac. Paulownia se cultivă în România de prin 2014. Creşte foarte repede, iar din lemn se produce mobilă de cea mai bună calitate. Prima dată am pus un hectar, cu plante aduse din străinătate. În primăvara anului următor, a murit patronul abatorului, activitatea s-a restrâns, am intrat în şomaj, am mai citit și m-am documentat despre paulownia. Am avut şi timp un an de zile. În anul acela, am înființat Asociaţia Cultivatorilor de Paulownia din România. M-am zbătut pentru asociaţia asta și am avut multe, multe probleme. Am primit refuz de la Ministerul Justiției, m-au trimis la Secretariatul General al Guvernului, pentru că-mi trebuia aprobare să folosesc «România» în denumire. Un an de zile am tot făcut documente și am alergat după aprobări. În anul următor, în 2015, am mai pus un hectar, m-am angajat să lucrez pentru un proiect pe fonduri europene și m-am dus în Spania, la laboratorul de unde mi-au fost aduse plantele. Paulownia se pretează la clima noastră doar dacă este certificată, făcută în laborator. Dacă este răsad făcut în România, nu merge. Se spune, generic, că nu a mers o cultură, dar contează ce a pus omul ăla. Răsad, sămânţă, butaşi. Și ce fel de butaşi. Pentru că sunt vreo 12 specii, plus încrengături. Paulownia la nemţi şi în Japonia se numeşte kiri, iar mie îmi spune Chiribău și prietenii îmi zic Chiri. Deci nimic nu e întâmplător. Încă n-am tăiat nimic, dar reprezentanții unei firme mari din Germania m-au contactat și mi-au să le dau 5.000 mc de lemn de paulownia. Tot am spus că ajung la ei, iar anul ăsta poate reușesc”.

Plantația de paulownia realizată pe 16 iunie 2015

Lemnul de paulownia – ușor, rezistent, iubitor de apă, care nu crapă, nu se deformează și nu arde decât dacă este foarte bine uscat -, se vinde cu 600-650 de euro metrul cub de scândură clasa A. La buștean, prețul este de 50-60 de euro pe bucată, în funcție de grosime. Diferența este foarte mare, ca la orice tip de lemn: una e să vinzi buștean, alta este să vinzi scândură și cu totul altceva să vinzi un produs. Chiar dacă nu a tăiat încă primii arbori cultivați, Ionuț a încheiat un contract cu o firmă, care va prelua buștenii. Acum îi pare rău, dar, când a încheiat contractul, încă nu știa destul despre afacerea în care abia debutase.

* ”Anul ăsta, prin august, vreau să-l chem pe Măria Sa Daea şi să-l duc pe câmp”

Cultura de paulownia în prezent

Investiția lui Ionuț Chiribău a fost de 3.500-4.000 de euro pe hectar: răsadurile, transportul și plantatul – de care s-a ocupat o firmă specializată şi în primul an, şi în al doilea. La al treilea hectar, și-a adus singur plantele din Spania, dar ploile din ultima vreme i-au omorât deja 200 de exemplare, pentru că apa a băltit și le-a atacat rădăcinile. Pe un hectar încap cam 600 de bucăți, dar spaniolii recomandă, totuși, 400 ca să aibă de unde se hrăni și să fie suficient spațiu pentru dezvoltarea coronamentului.

De la prea multe ploi, am avut râme, am scos copacul din pâmănt şi le-am găsit la rădăcină. Am avut probleme și cu corbii. Se aşezau şi rupeau frunzele, am pus nişte sperietori, am mai ţipat prin cultură şi şi-au schimbat traiectoria. Per ansamblu, lucrurile mi se par foarte simple acum şi mi-am demonstrat mie că, dacă-ţi doreşti cu adevărat ceva, nu ai cum să nu reuşeşti. Îţi trebuie perseverenţă și asta vine din interior, pentru că pot număra pe degetele de la o mână oamenii care m-au încurajat. Restul sunt extrem de negativi. Eu sunt convins că, dacă iubeşti ceea ce faci, trebuie să-ți iasă. Şi încă nu mă dedic 100%, ci doar vreo 30%, pentru că muncesc să strâng nişte bănuţi. Ca să-ţi poţi face un produs al tău te costă cam 10.000 de euro. Abia acum văd eu ce înseamnă agricultura. Îţi trebuie cositoare, freză, tractor. Pentru că, dacă stai după altul, depinzi de el. Pot să obţin şi nişte fonduri europene, sigur câştig proiectul. Am experienţă, am studii, am diplome, nu am cum să nu câştig”.

Imediat după plantare, răsadurile de paulownia trebuie prăşite o dată pe lună și udate. Imediat ce dă bruma, plantele nu mai cresc, iar în februarie anul următor se face prima tăiere. Rămâne cioata, din care cresc lăstarii. Se alege doar cel mai mare și cel mai drept, iar restul se elimină. Cel rămas va lua forma cioatei și va crește absolut drept. Înălțimea maximă este de 20 de metri, dar, în România, arborele nu are condițiile necesare pentru a se dezvolta atât de mult, așa că atinge doar jumătate din înălțimea standard.

Au fost niște discuții, că arborii de paulownia umbresc culturile din jur. Și eu, cum sunt un încăpățânat, anul ăsta, prin august, vreau să-l chem pe Măria Sa Daea şi să-l duc pe câmp. Să vadă că nu se întâmplă nimic în jurul plantației. A dat el anul trecut o lege, conform căreia cine pune paulownia este obligat să se ducă să se înregistreze. Eu sunt foarte de acord cu asta, am fost la APIA și m-am înregistrat ca fermier. Primesc subvenție foarte puțin – 140 de euro pe hectar, ca la o cultură normală, cum aș pune rapiţă sau porumb. Până la urmă, nici nu vreau să mă ajute Guvernul, pentru ce să-mi dea mie subvenţii? Dar e multă birocraţie și o mulțime de piedici. Afară te duci, discuţi, îţi prezinţi proiectul şi te ajută, îţi întinde mâna aia de care ai nevoie”.

Faptul că este un tânăr și curajos fermier l-a purtat pe Ionuț Chiribău de la Casa Regală a României la Bruxelles, unde a fost prezent alături de alți doi fermieri din UE. Dar viitorul și-l vede la Borniș, unde vrea să producă niște căsuțe modulare pentru câini și pisici și sicrie, care se vând, actualmente, cu 1.600 de dolari în Australia și cu 8.900 de lei la București.

Căsuța se desface, o pui în rucsac şi te duci unde vrei cu ea. E un proiect mai mult internaţional, nu pentru România. Fac povestea, video, site-ul şi mă duc la prezentări, iar clientul face comanda de pe site. Nu-mi fac stoc de marfă. Al doilea produs este sicriul. Știu că sună straniu, dar, săptămâna care vine, tai de la mine nişte lemn și mă duc să-l fac. Sunt de acord să-mi ia mie măsurile, să-l probez… Chiar vreau să încep afacerea asta. Sunt foarte încăpăţânat, la mine nu există «nu se poate»… Și vreau să fac afacerea la mine în sat. Dacă aş fi primar la Dragomirești, aş face tot ce se poate să obțin fonduri europene pentru absolut orice se acordă şi i-aş pune pe puturoşii ăia din primărie să muncească la proiecte”.

Cristina MIRCEA

pietricica turism

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.