Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare COD GALBEN, de instabilitate atmosferică accentuată, pentru judeţul Neamţ. Avertizarea este valabilă astăzi, 23 iulie, între orele 12:00 şi 23:00.
„În intervalul menționat în Muntenia, Dobrogea, jumătatea de vest a Moldovei, Carpații Orientali și local în Carpații Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și pe arii restrânse grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat 40-50 l/mp. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată„, precizează meteorologii. (M. CONSTANTINESCU)
FOTO/100 de copii din Onești au transformat libertatea în artă: o sută de pânze albe au prins viață în tablouri unice- Fotbal Liga 3-S1: Rezultat de egalitate în derby-ul Bacăului
- Profiluri solide pentru conducerea județului: un jurist și un inginer cu experiență în administrație preiau Prefectura Bacău
- Dofteana/Cinci răniți după o coliziune dintre un BMW și un microbuz de pasageri, pe DN 12A
- Lucian Viziteu, primarul Bacăului, în prim plan la congresul USR: „Candidez pentru o schimbare de direcție”
Descoperire macabră la Alexandru cel Bun- RO-ALERT – posibilă incursiune de drone
- FOTO. Un tractor s-a răsturnat pe șoseaua de centură a municipiului Rădăuți.
- Iași. Culoare, varietate și măiestrie la Grădina Botanică – expoziția „Flori de toamnă” și-a deschis porțile
- Iași. Flagrant cu heroină – acuzații ascunseseră drogurile în lenjeria intimă




