Doi elevi ai Colegiului Naţional „Petru Rareş” (CNPR) Piatra Neamţ au participat, la sfârşitul lunii în curs, la Şcoala de vară „Camp Kennedy”, organizată de „American Councils for International Education” și sponsorizată de Ambasada SUA. Ilinca Leşovschi şi Robert Băltog s-au numărat printre cei 25 de participanți atent selecţionaţi din toate zonele țării, precizează conducerea CNPR, într-un comunicat de presă.
„Tabăra a înglobat diverse activități din sfera unor domenii precum responsabilitatea civică, leadership și implicarea în societate. De asemenea, participanții au avut șansa de a vizita importante instituții ale statului și de a intra în contact cu persoane importante care lucrează în cadrul acestora – consilieri prezidențiali, procurori ai DNA, președintele Tribunalului București, președintele Autorității Electorale Permanente, președintele Departamentului de Relații Publice al Ambasadei Statelor Unite. Sesiunile și cursurile s-au desfășurat în cadrul Complexului Cultural Sportiv Studențesc Tei, sub coordonarea membrilor American Councils for International Education, iar speakerii invitați au fost atât avocați, activiști pentru drepturile minorităților sau profesori universitari, cât și ambasadori și delegați ai UNICEF și ONU. Prin această diversitate de perspective, elevii implicați au reușit să-și contureze un spectru de cunoștințe și să descopere o mulțime de oportunități de voluntariat, internshipuri sau implicare activă în societate”, menţionează sursa citată.
„Ce a însemnat pentru mine Camp Kennedy? O revitalizare, un imbold, o șansă pe care sper că voi reuși să o valorific la maximum. Camp Kennedy este genul acela de oportunitate, care te face să realizezi că încă mai este o șansă, că există oameni excepționali, printre care merită să te lupți ca să ajungi și te motivează să devii unul dintre cei care au un cuvânt de spus, indiferent de prejudecăți” – Ilinca Leșovschi.
„A fost o săptămână frumoasă și plină de activități interesante și vizite la instituții ale statului, săptămână în care am avut multe lucruri de învățat. Nu îmi pare rău că am participat și pot spune că sunt bucuros că am cunoscut oameni minunați din toate colțurile țării, cu care sper să mă revăd cât de curând” – Robert Băltog. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: CNPR)
Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut într-un dosar de agresiuni sexuale asupra unor studente- Imagini aeriene de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Cum au avansat lucrările pe lotul Săucești – Trifești
- DNA l-a reținut pe fostul șef de la Permise Neamț – Lucian-Nicolae Gabur a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune
- CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?
- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)










