FOTO-VIDEO Viaţa după potop: case părăsite, mâl, lacrimi şi neputinţă

pietricica turism

Într-o țară care are o grijă relativă față de cetățenii ei loviți de năpastă, un cartier precum Văleni ar fi un furnicar la trei săptămâni după inundațiile care au lăsat oameni pe drumuri și o sumedenie de bătrâni neputincioși să se lupte cu mormanele de mâl. Într-o ţară care are foarte multă grijă concretă faţă de cetăţenii ei loviţi de năpastă, după trei săptămâni mâlul ar fi fost scos din case, curţile ar fi fost deja curăţate, iar cei care nu au rămas nici măcar cu un pat întreg ar fi avut un acoperiş deasupra capului chiar de a doua zi. Cum trăiesc oamenii de la Văleni, după ce puhoaiele le-au măturat grădinile şi le-au năvălit în case, am văzut la faţa locului: bătrâni de 88 de ani cărora nu le-a dus nimeni nici măcar o pâine, case cu mâlul de jumătate de metru în absolut toate încăperile, lacrimi, suferinţă, deznădejde. Şi doar două excavatoare care lucrau, în condiţiile în care dintr-o singură curte – mare, ce-i drept – au fost scoase 50 de remorci de pietre, rădăcini şi mâl.

* ”Trebuia mai înalt la cotitură, să facă dubluri, să facă ceva, nimic nu s-a făcut”

Localnic explicând cum un firicel de apă a provocat un adevărat dezastru.

Primul om pe care l-am întâlnit, stând cu picioarele în Pârâul Mănăstirii, un firicel de apă, care a făcut, însă, prăpăd, în ziua de 19 iunie, a fost Mihai Bîrgăoanu. Ne-a explicat cum s-a desprins o placă din beton şi s-a aşezat de-a curmezișul albiei, iar o alta a fixat-o: ”Le-a adus apa de mai la deal şi s-au aşezat în formă de T. La inundațiile care au fost acum 2 ani de zile, au făcut un dig provizoriu din saci. Când le-am zis că trebuie supraînălţat, n-au vrut să m-asculte, am fost la primărie, a venit prefectul, «Dom’le, nu avem bani». Deci nu au fost bani pentru investiția de la curba asta. Apa a rupt zidul de susținere. Avea o viteză încât ducea la vale un pietroi de 500 kg ca și cum ar duce un butuc. Dacă nu făceam gard cu temelie de beton, îmi intra apa în curte, lua casa și o ducea. Şi aşa a intrat, mi-a ajuns până în bucătărie. Pentru 20 de metri de dig, a inundat tot. Cu tăiatul pădurilor, să fim oleacă serioși! Dacă vă duceți mai la deal, o să vedeți cum a luat fagul din rădăcini și l-a băgat în pârâu. A plouat 110 l/mp în timp de oră. Dacă aici zidul era înălțat și robust, cum am făcut temelia la gard, rezista. Femeia de serviciu din pădure este ploaia, ea face curat, aduce tot la vale. Grija celor care administrează cursurile de apă ar trebui să fie să le curăţe şi să le întreţină”.

Lucia Epanu

De la curba unde digul ”provizoriu” ar fi avut şanse mari să-şi menţină statutul timp îndelungat dacă nu-l rupea apa, puhoaiele au luat-o de-a dreptul. Şi au năvălit direct în curtea Luciei Epanu, o bătrânică de 88 de ani, căreia i-au spulberat gardul şi l-au cărat în fundul curţii, laolaltă cu pietroaie, cioate, mâl şi resturi din coşerul sfărâmat. Şuvoaiele au spart geamul şi au inundat bucătăria până la întrerupător, după care au răbufnit prin fumurile sobei şi au pătruns în camera de alături. Apa a săpat şi sub pereţi, cel din spatele casei având şanse destul de mici să mai rămână în picioare. Faţă de alţii, bătrâna are, totuşi, noroc, pentru că mai are un corp de clădire, cu temelia mai înaltă. Şi acolo a intrat apa în partea din spate, dar i-au rămas o cameră în care poate să doarmă şi o bucătărioară. Curtea este, însă, distrusă complet, la fel şi mare parte din gard. Poarta a rămas în picioare şi, dintr-un reflex, care pare sfâşietor în contextul actual, bătrâna o încuie de fiecare dată când intră în curte.

Plase de gard, coșerul, magaziile făcute pachet de ape.

A fost potop, cherirea lumii! Apa a dus stâlpi, plase de gard, coşerul de păpuşoi, a lăsat gropi. Am cărat, vai de capul meu, niște pietre, să pun într-o groapă. A venit un excavator aseară și-a dus o tură. Atât a mers. Curtea e dezastru şi foarte greu vine cineva să mă ajute. O zi am avut ajutor. A venit o mașină cu trei polițiști şi mi-au scos mâlul din casă cu căldarea şi cu măturoiul. Vă spun, în frica lui Dumnezeu, că, dacă chemi un om să facă treabă, cere un milion de lei pe zi. Eu am 600 de lei, 6 milioane cum ar veni, pensie. Au mai fost inundaţii, dar în halul ăsta n-au mai fost. Taie pădurile şi se dărâmă malurile. Şi la ora actuală trec camioane din alea mari, cu 4 ţăruşi și cu 3 lăzi, de ajung tocmai sus, la nuc la mine. Ne-au nenorocit! Când era Ceauşescu, canalul era făcut normal, dar nu erau lipite bine plăcile. De atunci nimic nu s-a mai făcut. Trebuia mai înalt la cotitură, să facă dubluri, să facă ceva, nimic nu s-a făcut. De acolo a rupt şi-a luat-o prin grădini, cu viteză foarte mare. Şi mie nu mi-a dat nimeni nicio pâine. Au venit de la primărie şi m-au trecut acolo pe-un tabel, să-şi facă datoria, dar nu mi-a dat nimic. N-am cu ce face gard… Și am avut o gospodărie frumoasă, doamnă, şi-am muncit o viaţă! Dar dacă barajul era înfundat, şanţul nu era curăţat, malurile nu-s reparate, nimic nu e făcut, ce să fac? E un sat al nimărui”.

Lacrimi și deznădejde pe fața unei femei de 95 de ani.

Din curtea Luciei Epanu, apa a traversat strada, a smuls gardul şi a năvălit în gospodăria Eleonorei Irimia, o altă bătrână singură. Are 95 de ani, nu mai aude şi văd de ea nişte nepoate. A stat la nora ei până acum şi s-a întors acasă cu o zi înainte de inundaţie. A fost inspirată şi s-a urcat pe prispă, altfel ar fi luat-o apa. Curtea e plină de pietre, cioate şi mâl. Ar trebui un excavator… Când  i-o veni rândul.

Şi curţile vecine au fost măturate de puhoaie. Stricăciunile par mai mici decât în amonte, dar fiecare om se raportează la ce-a avut şi suferă pentru parchetul distrus, maşina de spălat stricată, uşa care nu se mai închide.

Când inundațiile nu sunt singura dramă.

Domnica Goşman, de exemplu, are un mic magazin şi şi-a permis să plătească 12 oameni pe zi să muncească. Nici după trei săptămâni n-a reuşit să scoată tot mâlul din curte. Iar fântâna – singura sursă de apă -, abia după 20 de zile a putut fi folosită din nou. Când trebuie să curăţi casa după inundaţie, lipsa apei este o mare problemă.

Soţul e bolnav, în scaun cu rotile, se mai mişcă, dar foarte greu. Facem 50 de ani de căsnicie şi voiam să sărbătorim şi, când colo, uite ce bucurie avem! Eram în casă cu nepoţelul când au venit puhoaiele şi-am pus preşuri la uşi, să nu intre apa şi în camera cealaltă. Aici, unde a intrat, am scos parchetul, să se usuce. Parchet bun, din stejar. Acum șase ani, iar au fost inundaţii. Şi a trecut atâta timp şi nu s-a făcut nimic. Apărare de mal cu saci. De acolo a venit potopul”.

* ”O să dea bani la oameni, despăgubiri. Acum sunt bani, dar ca să facă pârâul n-au fost”

Femeie în poarta casei.

Un alt pârâu, care a făcut prăpăd mai mare decât Pârâul Mănăstirii, este Turcu, cum îi spun o parte din localnici, sau Bolovoaia. A venit cu forţă din pădure, a antrenat nişte buşteni şi a rupt gardul primei gospodării.

A Olgăi Gâlcoaia: ”Aici e dezastrul cel mai mare. De la revoluţie nu a mai venit nimeni să lucreze la pârâu. Şi nu numai la mine a făcut dezastru, că a înecat satul întreg. A adus butucii ăia şi au rupt gardul şi, la viteza care a fost, mi-a adus în curte 60 de maşini de piatră. Nu s-a curățat pârâul, n-a venit să-l diguiască, sunt numai rădăcini de copaci prin albie. Noi, de atâția amar de ani, apărăm satul ăsta, dar nimeni nu ne ajută. Mai am eu putere acuma, să mai fac gardul să nu mai vină apa? Și nu e prima oară! Şi autorităţile o să dea bani la oameni despăgubiri. Acum sunt bani, dar ca să facă pârâul n-au fost”.

Gard anti-inundație.

Gardul Olgăi Gâlcoaia era făcut special ca să ţină piept inundaţiilor. Partea de jos avea coli de tablă fixate pe scânduri. De data asta, sistemul n-a funcţionat. Apa l-a spulberat, pur şi simplu, şi a distrus case întregi. O parte din oameni au plecat deja. Nu mai au unde locui. Dorm prin vecini. Şi muncesc zi lumină, să-şi scoată casele din noroi. Alţii nu reuşesc.

Mitică Gavrilescu, de exemplu, este unul dintre ei. Nu era acasă. Nu are niciun venit şi, ca să poată cumpăra pâinea de fiecare zi, trebuie să muncească. Are un cal şi se duce să mai facă ”chirii”, cu căruţa. Acasă totul este înecat în mâl.

Bucătărie de sinistrat fără niciun venit.

De la bucătăria de vară, în care se văd urme de cizme până la masă, şi până la camera în care dormea. Singurul loc salvat este o cămăruţă de la etaj, probabil singura în care se poate locui. Dacă nu se va dărâma de la umezeala de la parter. Prin curte, sunt împrăştiate tot felul de obiecte, scoase din apă şi păzite de un câine şchiop.

Vecinul de la deal, Vasile Apântei, nu are nicio cameră în care să poată sta. El a reuşit, însă, să scoată noroiul gros din toată casa. Mobila e aruncată în drum, dezmembrată. Un singur schelet de pat a rămas întreg şi stă în picioare, rezemat de un perete, la uscat. Hainele, scorţoase, cu noroiul uscat pe ele, sunt atârnate afară, dar nu vor mai putea fi folosite vreodată.

Obiecte ”salvate” din mâl.

Am muncit 17 ani aici şi mi-a luat Dumnezeu tot. Am avut plăci în faţa porţii, cărate din luncă, am nivelat, am pus balast să nu intre apa, că tot timpul au fost inundaţii. Dar ca acuma n-au mai fost. Am cumpărat nişte gresie, am şi ceva parchet în folie, cumpărat de acum trei ani, trebuie desfăcut să văd care mai e bun. Soția s-a dus în oraș să caute un meseriaș să începem să punem gresie de undeva, să putem dormi într-o cameră, că nu pot să stau pe spinarea nimănui. Stau o zi, două, trei, o săptămână, o lună, dar cât să stau? Trebuie să fac ceva. A fost apa în casă, cu o palmă sub geam. A venit un utilaj, mi-a scos un pic de noroi din curte, dar, în rest, eu. Cine să mă ajute? Nu cunosc pe nimeni la primărie, să mă duc să cer ajutor”.

Singura curte în care ”mișcă” utilajele.

Din curtea lui Mitică Gavrilescu, omul care, probabil, aşteaptă să ajungă utilajele şi la el, se ajunge direct la vecin. Nu mai există gard, iar gospodăria de alături, unde locuieşte o familie tânără, cu doi copii, este singura în care se lucrează motorizat. Două excavatoare cară mâlul la poartă şi-l descarcă într-o remorcă. Membrii familiei, cu mic, cu mare, mai puţin socrul tinerei, care este paralizat, înarmaţi cu sape, ”dezgroapă” partea din faţă a curţii. În casă, rigipsul de pe pereţi este tăiat până la jumătate, cât a ajuns apa. În bucătărie, puhoiul a intrat după ce-a smuls uşa şi a izbit-o de peretele opus.

Casă de om fericit.

Frigiderul e singurul pe care l-am salvat din apă”, spune femeia. ”Cineva şi-a făcut pomană şi mi-a cumpărat o maşină de spălat. În grădină am avut de toate: morcov, pătrunjel , păpuşoi, fasole… Și răsaduri am cumpărat şi le-am pus în faţă, ca să ajung cu furtunul să le ud. Nu mai este nimic”.

În fundul grădinii, printre excavatoare, se văd aracii de la fasole. Faţă de casa din care au scos zeci de roabe cu noroi, grădina aproape nu mai contează. Oricum nimeni nu este atât de optimist să-şi închipuie că se mai poate face ceva, după ce viitura a adus atâta piatră.

* ”De când au fost inundațiile mă lupt să obţin și eu o locuință socială și mă poartă de colo-colo”

Șifonier în aer liber.

În mulţimea de femei obosite care-şi şterg lacrimile şi de bărbaţi revoltaţi şi munciţi, Ştefan Ciocan face notă discordantă. Este singurul care ne invită în ”fosta lui casă” cu un zâmbet larg şi cu o promisiune fermă: ”Să vedeţi ce n-aţi mai văzut!”. Şi urmează turul prin ”fosta bucătărie”, din care n-au supravieţuit decât corpurile suspendate, ”fosta baie”, abia eliberată de mâl, şi ”fostele camere”, în care nu mai există absolut niciun obiect. Niciunde nu se poate sta. Afară, pe o bară din lemn, este ”şifonierul”, cu ceva haine scoase din apa murdară.

Drumul spre bucătăria de vară.

În spatele casei, la ”fosta bucătărie de vară”, nu se poate ajunge. Mâlul este până la genunchi. Iar fântâna din faţă este, încă, inundată.

N-am făcut o baie de trei săptămâni. Nu am unde dormi. De când au fost inundațiile mă lupt să obţin și eu o locuință socială și mă poartă de colo-colo. M-am dus în audiență la viceprimar, eu nici nu știam cine este viceprimar, și a venit o doamnă, cred că era secretara dumnealui. I-am spus că n-am cerut locuința socială de tot, ci până mi-oi face ceva.

Solicitant de locuință socială, lângă ”fosta casă”.

Mi-a spus că nu se poate, că trebuie să facă ședință la Locativ, că e doar una pe lună. Eu cred că, în situații din astea, se poate face şi o ședință fulger . Că mai sunt oameni în situația mea. Este Elena Zugravu, de exemplu, pe care eu am salvat-o. Am scos-o din curte şi, după un pas, mi-a ajuns apa până la piept. Şi pe vecinul paralizat, tot eu l-am scos. Când a fost dezastrul ăla, domnul primar a venit în casă la mine. A văzut că mai rău de atâta nu se poate. Şi acum că trebuie şedinţă, că trebuie contracte pentru utilităţi. Mie îmi trebuie un loc unde să dorm. Şi nu la Speranţa, să schimb două microbuze şi să pierd ore întregi pe drum, că eu am treabă aici”.

Peste drum, într-o casă împărţită în două, locuieşte o bătrână, cu fiica ei. Locuinţa de alături a fost deja abandonată de proprietară.

Vecina a plecat la o rudă, că are casa plină de bolovani, nu se poate locui. Dar dacă pică a ei, pică și a noastră, că-s pe aceeași temelie. Încă nu ne-a ajutat nimeni cu nimic, a venit cineva şi a scris acolo că ne trebuie 3 metri de scândură, ciment. Așteptăm. Stăm cum putem în miros, trebuie să scoatem parchetul tot. Dar acuma gardul este important, că vin țiganii peste noi. Numai noi știm cum stăm cu frică, e foarte greu”.

Peste toată nenorocirea, o iniţiativă neinspirată a mai creat un disconfort. Pe strada Bolovoaia, care, oricum, este neasfaltată, iar inundaţiile au umplut-o cu lut, a fost adus nişte ”ceva” de la Podoleni, cu un miros îngrozitor. ”Din iarnă până acum n-am mai ieşit din ciubote, că nu se poate merge pe strada asta pe care o avem!”, ne-a spus o femeie revoltată. ”Au scos lutul şi au adus nu ştiu ce mizerie de la Podoleni şi au răsturnat-o aici. Dar nu-i posibil aşa ceva! Adu, dom’le, nişte zgură şi toarnă-ne şi nouă ceva, că suntem şi noi oameni, plătim taxe ca fiecare. Nu-i destul că ne inundă întruna, că nimeni nu se ocupă să curăţe pâraiele astea, ne mai aduce şi mizeria de prin alte părţi, adică chiar suntem bătaia lor de joc”.

Cristina MIRCEA

N.B. În şedinţa de consiliu local de pe 9 iulie, s-a aprobat acordarea a 5 locuinţe de necesitate din fondul municipiului Piatra Neamţ pentru familiile afectate de inundaţiile din 19 iunie. Totuşi…

GALERIE FOTO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.