Beneficiar al unei prelungiri de ”mandat” de un an, în iulie anul trecut, după ce-a fost achitat de Curtea Militară de Apel București și a revenit în funcție, generalul Ioan Nițică a făcut un nou raport în acest an. El a obținut, astfel, dreptul de a conduce ISU Neamț până în ziua de 18 iulie 2020, însă mai poate beneficia de încă un an în funcția de inspector șef, dacă-și dorește acest lucru, pentru că este născut în anul 1961 și poate rămâne în funcție până la 60 de ani.
Generalul Nițică este inspector șef din anul 2005, de când s-a înființat Inspectoratul pentru Situații de Urgență, iar anterior, din 1993 până în 2004 a deținut funcția de șef al Inspectoratului de Protecție Civilă al județului Neamț.
În anul 2013, Ioan Nițică a devenit doctor în științe militare și informații. De-a lungul carierei el a fost decorat de două ori de președinții României (Băsescu și Iohannis), iar anul trecut a fost înaintat la gradul de general de brigadă cu o stea, grad care-i dă dreptul să mai rămână în activitate și în funcția de conducere până la 60 de ani. Așa că, dacă nu-și schimbă planurile între timp, cei care-i vor funcția au nevoie de ”nițică” răbdare.(V.B.)
Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
- Senatorul Sebastian Cernic: „Bacăul are voce în conducerea USR!”
- Doi răniți cu arsuri la față și mâini, în urma unui incendiu violent izbucnit în această dimineață la Oituz
- Dorința lui Benea se materializeză la Slănic Moldova: AUR preia Primăria cu sprijin PSD . Andrei Șerban, fost PSD, revine la conducerea orașului după 10 ani
Bacău. Două pistoale cu aer comprimat, descoperite în urma unor percheziții- Eduard-Andrei Popica, instaurat din nou prefect de Vaslui: relațiile politice și controversele din trecut
- Botoșani. Șase mandate de percheziție la Spitalul Județean – personalul ar fi sustras medicație cu regim special
- Iași. Accident feroviar mortal la Hălăucești
- Revolta gunoiului în județul Vaslui: Taxele cresc de la 1 ianuarie, dar primarii încep să blocheze proiectul în Consiliile Locale





