Tradiții creștine în ziua Sfântului militar, Marele Mucenic Procopie

Ziua Sfântului Procopie sau Pricopie se ținea de femei pentru ca aluatul pâinii și, în general, toate aluaturile, să dospească așa cum trebuie și să nu se împuțineze, adică să scadă. Se ținea și ca să fie copiii feriți de boli și de lovituri, de unde și credința că ”Pricopie e dușmanul copiilor”, adică părinții care nu îi respectau ziua se puteau aștepta să aibă copii suferinzi.

* Viața Sfântului Mare Mucenic Procopie

A trăit în perioada secolelor III-IV d.H., în cetatea Schitopolis, din Israel. A pătimit și a fost martirizat în timpul marii persecuții împotriva creștinilor, ordonată de împăratul Dioclețian, fiind executat în Cezareea Palestinei la 7 iulie 303 d.H.

Când s-a născut, a primit numele Neania. Fiind ostaș în armata lui Dioclețian, a fost trimis să-i prindă pe creștini, însă, din prigonitor al creștinilor, precum a fost Sfântul Apostol Pavel mai demult, prin arătarea Domnului în cale, Neania s-a făcut vas ales al lui Hristos. Însuși Domnul Iisus Hristos i-a tămăduit rănile mucenicie și l-a făcut sănătos. Botezându-l cu apă și Duh Sfânt, I-a spus: ”De acum nu te vei mai numi Neania, ci Procopie”. A fost chinuit îndelung pentru credința sa în Hristos și omorât prin tăierea capului.

Chiar dacă Sfântul Mare Mucenic Pricopie este mai puțin cunoscut, cinstit și iubit în zilele noastre, strămoșii au beneficiat de ajutorul acestuia. Pentru a împrospăta memoria contemporanilor moldoveni, amintim că Sfântul Mare Mucenic Pricopie a fost primul creștin martirizat din Palestina, conform istoricului Eusebius din Cezareea.

* Sfântul militar cinstit de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare

Biserica ”Sfântul Procopie” din Bădeuți a fost o biserică creștin ortodoxă ctitorită de Ștefan cel Mare în anul 1487, în satul aflat lângă orașul Milișăuți din județul Suceava. Lăcașul a fost ridicat de Sfântul Ștefan cel Mare drept mulțumire pentru ajutorul primit în luptă de la Sf. Procopie.

La 8 iulie 1481, zi în care este prăznuit Sfântul Mare Mucenic Procopie, Ștefan cel Mare și Sfânt l-a învins pe Basarab al IV-lea cel Tânăr, domnul Țării Românești, în lupta de la Râmnicu Sărat. Țepeluș, după cum i se mai spunea acestui tânăr domnitor, după ce a beneficiat de ajutorul Sfântului Ștefan cel Mare pentru a urca pe tron, a făcut pace cu otomanii și s-a aliat cu aceștia în campania condusă de Ali-Beg împotriva Moldovei.

În Letopisețul său, cronicarul moldovean Grigore Ureche afirma despre lupta de la Râmnicu Sărat, din 1481 că s-ar fi ”arătat lui Ștefan Vodă, Sfântul Mucenic Procopie, umblând deasupra războiului călare și înarmat ca un viteaz, venind într-ajutorul lui Ștefan vodă, și a dat putere oștirii sale. Pentru a crede pe cuvânt acest miracol, când Ștefan Vodă cu toată oastea sa a intrat ca un biruitor în cetatea de scaun, la Suceava, a poruncit zidirea bisericii cu numele Sfântului Mucenic Procopie, în satul Bădeuți, unde există și astăzi”.

În 1916, biserica a fost distrusă de armata austro-ungară. Ruinele sale au fost incluse pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava în anul 2015.

* Sfântul Mare Mucenic Pricopie cinstit în Neamț

Studiind hramurile bisericilor creștin ortodoxe din Moldova, se pare că doar două poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Procopie. Una este ctitoria lui Ștefan cel Mare din satul Bădeuți, iar a doua se află în Neamț, în satul Hârtop. Originea satului nu este cunoscută. Conform legendelor locale, locuitorii ar fi venit din Ardeal și s-au așezat pe un teren cu o pozițiefrumoasă. Tradiâia spune că primul care ar fi ”bătut parul” să-și ridice casa s-ar fi numit Hârtopeanul, de unde și denumirea satului.

Biserica din Hârtop a fost ridicată în anul 1912, cu bani proveniți din mila sătenilor, pe ruinele unei alte biserici, ce data din 1856.

Intrarea în Biserică se face printr-o ușă sculptată, având pe ea chipul Sfântului Mare Mucenic Procopie, ocrotitorul satului Hârtop. Biserica a fost târnosită de ÎPS Pimen, Mitropolitul Moldovei și al Sucevei, la 16 septembrie 1912. Catapeteasma este formată din trei rânduri de icoane, pictura lor fiind executată de C. Antoniu, din Piatra Neamț, în anul 1912.