Cu mândrie patriotică, jandarmii nemțeni au anunțat că au îndeplinit, cu succes, o operațiune de salvare a unor turiști elvețieni. Niște turiști care au ignorat panoul care interzice traficul pe Axial, un drum închis circulației publice, de pe care sunt ”extrași” constant tot felul de temerari.
”Jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Durău, aflați în serviciul de patrulare pe traseele turistice, au intervenit în acestă seară, în jurul orei 19.00, pentru a acorda sprijin unor turisti elvetieni care, din cauza ploii torențiale și a drumului devenit alunecos, au derapat cu autoturismul de teren și au rămas blocați la marginea unei râpe pe drumul care face legătura între localitatea Izvorului Muntelui și stațiunea Durău din Masivul Ceahlău”, se arată în comunicatul IJJ Neamț. ”Jandarmii au reușit să asigure autoturismul și l-au tractat până pe partea carosabilă. Din fericire, persoanele nu au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost însoțite de jandarmi până la destinație, în stațiunea Durău”.
Simpla formulare ”persoanele nu au avut nevoie de îngrijiri medicale” arată că nu a fost vorba despre o acțiune de salvare, ci despre una de tractare. Pe banii statului. Iar dintr-un spirit umanitar greu de înțeles câtă vreme nu există o stare de pericol (e cu totul altceva să fie iarnă, noapte, copii mici în mașină sau femei însărcinate) astfel de ”temerari” nu doar că sunt scoși din balta în care au rămas împotmoliți (nu se vede marginea niciunei râpe în fotografii), dar mai sunt și ”însoțiți până la destinație”, într-un dispreț total față de banul public, risipit pe combustibil. Oare Curtea de Conturi, de exemplu, ce are de spus despre astfel de acțiuni de ”însoțire” care nu se justifică? În altă ordine de idei, turiștii care nu respectă un indicator clar, mare și vizibil pe care scrie ”drum închis circulației publice” alături de semnul ”interzis”, ar trebui sancționați de poliție fără nicio discuție. Mai ales că astfel de cazuri nu sunt izolate. După tractarea făcută de jandarmi duminică seara, astăzi, 5 august, alți turiști au sunat la 112 și au spus că au rămas blocați pe un drum forestier din zona Izvorul Alb. Li s-a recomandat să se întoarcă înapoi, iar răspunsul lor a fost pe măsura felului în care au fost tratate până acum cazurile similare. Au precizat că nu vor să se întoarcă, ci să meargă înainte și să meargă cineva să-i ajute și să-i însoțească. ”Cineva” adică jandarmii sau pompierii, care se ocupă cu tractări auto gratis, intitulate eronat și nejustificat ”misiuni de salvare”. Măcar de și-ar deschide un compartiment specializat în tractări „militare” de mașini împotmolite.
C.M.

Mesagerul Bacău Patru adăposturi de protecție civilă, reabilitate la Bacău. Pentru toate cele 117 sunt necesare 20,5 milioane de lei
ZCH Tot mai mulți pelerini se îndreaptă către Catedrala Mitropolitană Iași. 89 de persoane au avut nevoie de ajutor medical, iar șapte dintre pelerini au ajuns la spital
NewsEdge Cristian Șipoș, senator AUR, la dezbaterea „Argument pentru Energie”: „Vorbim despre probleme și soluții de ani de zile, dar astăzi suntem în fața unor cifre catastrofale”
BusinessEdge Lumea se pregătește intens pentru 6G, în timp ce România este codașă încă la 5G. Cum am ajuns să fim pe ultimul loc în UE la acoperire și utilizare





