Concursul de ocupare a unui post de asistent medical debutant pentru secția Neonatologie se reia, cu o nouă comisie. Este una din deciziile luate de dr. Codruț Munteanu, managerul spitalului, după ce a primit o reclamație că acest concurs ar fi aranjat. Semnatarul sesizării indica drept probă a suspiciunii o discuție pe care a surprins-o între doi angajați ai spitalului și care ar fi dat numele câștigătoarei, înainte de concurs . „Am luat decizia se reluăm concursul pentru data de 8 august, când va fi proba scrisă. Voi schimba comisia și pentru ca să nu mai fie discuții sau alte interpretări, eu voi fi președintele noii comisii. Am verificat aspectele sesizate, mai am nevoie de o confirmare. Dar, ca să fie și acesta un concurs corect, am mai luat câteva măsuri”, a declarat managerul spitalului, care a evitat să le nuanțeze tocmai pentru a exclude alte eventuale suspiciuni.
Postul de la Neonatologie este atractiv pe de o parte pentru că nu se cere vechime, dar și pentru că cel care câștigă va fi angajat pe perioadă nedeterminată. Salariul de bază pentru un asistent medical proaspăt absolvent de postliceală este de 3.750 lei, la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. La salariul de încadrare se acordă sporul de secție, sporul de tură, sporul de week-end, sporul pentru condițiile de muncă, în funcție de încadrarea în legea salarizării și în regulamentul de sporuri. Fie și numai din considerente de stabilitate și venit, pentru că de experiență nu poate fi vorba, un astfel de post poate fi extrem de râvnit de cei care întrunesc condițiile. Opt candidați s-au înscris pentru concursul de ocupare a unui post de asistent medical debutant pentru secția Neonatologie.
(C.I.)