Robert Constantin Andrușcă, elevul eliminat la bacalaureatul de vară, a pierdut procesul cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț. El a fost sancționat, după ce a fost prins cu telefonul mobil în buzunar, la proba scrisă la matematică, pe care o susținea la centrul de examen de la Liceul „Vasile Conta” din Târgu Neamț (detalii aici).
Tânărul a dat în judecată inspectoratul școlar, comisia județeană de bacalaureat și comisia de examen, considerând că a fost nedreptățit, întrucât nu a folosit telefonul. A cerut instanței suspendarea deciziei de eliminare, dar Tribunalul Neamț nu i-a dat câștig de cauză: ”Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare formulată de reclamantul Andruşcă Robert-Constantin, domiciliat în Târgu Neamţ (…) în contradictoriu cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, cu sediul în Piatra Neamţ, str. Lt. Drăghiescu nr. 4A, judeţ Neamţ. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare”.
Hotărârea în primă instanță a fost dată pe 18 iulie și, deși prevede posibilitatea unui recurs, pe portalul instanței nu apare nicio acțiune în acest sens, cel puțin până astăzi, 21 august.
Eliminarea pentru fraudă este valabilă pentru două sesiuni de bacalaureat, iar telefonul, chiar nefolosit, intră la categoria fraudă. Mai puțin la Alba-Iulia, unde, în urmă cu două zile, o elevă a câștigat în instanță, definitiv, dreptul de a participa la bacalaureat, deși fusese eliminată, tot pentru telefon, la proba orală de limbă engleză. Tânăra a câștigat și în primă instanță, iar decizia a fost menținută de Curtea de Apel Alba, pe 19 august. Judecătorii au decis că eleva nu a avut intenții să fraudeze examenul, chiar dacă avea telefonul în buzunarul de la spate al pantalonilor. Dispozitivul era vizibil, chiar a și sunat, deci nu era pe silențios, iar instanța a considerat că ”există dubii serioase cu privire la faptul că s-a urmărit fraudarea examenului”.
Astăzi, 21 august, a început a doua sesiune a bacalaureatului, cu proba scrisă la limba română. (C.I.)