

În cadrul IPJ Neamț există împuterniciți care, la rându-le au împuternicit ofițeri în funcții de comandă. Primii sunt comisarii șefi Victor Vlad și Costică Scutaru, ambii adjuncți ai șefului Poliției Neamț și ambii împuterniciți până la sfârșitul anului în curs.
Plecarea lui Victor Vlad de la conducerea Poliției Târgu Neamț a implicat o altă împuternicire, pentru comisarul șef Neculai Preda, care acum îi ține locul. Doar că Neculai Preda a plecat de la conducerea Secției de Poliție Rurală Târgu Neamț, iar în locul lui a fost împuternicit comisarul Ștefan Sali.
Din postura de împuternicit în funcția de adjunct, comisarul șef Victor Vlad l-a împuternicit, la rându-i, pe comisarul șef Costel Petcu (care conducea formațiunea de investigații criminale de la Poliția Târgu Neamț) la conducerea Poliției Piatra-Neamț. La comanda Poliției Piatra-Neamț se află și comisarul șef Bogdan Mitroi, care a ocupat funcția de adjunct prin concurs.

Trăgând linie, constatăm că din 10 funcții de conducere la nivelul tuturor unităților de poliție, două din fruntea județului și șefia Poliției Piatra-Neamț sunt ocupate pe bază de împuternicire. În mod firesc ar trebui să fie primele scoase la concurs. Actualii șefi nu au niciun motiv să fie îngrijorați. Comisarul șef Victor Vlad are rezervată funcție din vârful Poliției Târgu Neamț, unde este titular, iar comisarul șef Costică Scutaru a declarat că vrea să se pensioneze spre sfârșitul anului.
C.M.

 
									 
					



