O casă veche, din lemn, din incinta Schitului Vovidenia, programată pentru demolare pentru că este infestată cu ciuperca Merulius lacrymans, are șanse să fie salvată.
”Este o construcție unică, foarte veche, aflată în stare de degradare, iar după efectuarea expertizei singura soluție părea demolarea, ca să nu se extindă ciuperca și la casele din jur”, a declarat Rocsana Josanu, directoarea Direcției Județene pentru Cultură Neamț. ”După discuții cu domnul Laurențiu Dragomir, expert în restaurare la Muzeul Satului din București, am aflat că există posibilitatea de tratare a acestei ciuperci și așteptăm să vină dl. Dragomir pentru a ne oferi soluțiile care trebuie aplicate, iar între timp trebuie să identificăm și fondurile necesare”.
Deocamdată casa a fost ”învelită” în tablă pentru a opri pătrunderea umezelii care ajută ciuperca să se hrănească și să se înmulțească.
Merulius lacrymans este coșmarul oricărei construcții din lemn. Chiliile Mănăstirii Agapia, Muzeul de Istorie din Huşi care stă închis de peste 10 ani deoarece nu s-a putut combate această ciupercă, bisericuţa de la Proieni – Vălcea, unde s-au cununat Domnitorul Mihai Viteazul cu Doamna Stanca, Biblioteca „Liviu Rebreanu” din Aiud, Biserica Mănăstirii Săraca – din județul Timiş – sunt doar câteva exemple de construcții atacate de această ciupercă. Cel mai recent caz este al Muzeului de Istorie din Bicaz, care a fost închis din cauza ciupercii. Deși au fost scoase toate componentele din lemn, ciuperca nu a dispărut, iar degradarea clădirii continuă. Mai nou a început să cadă tecuiala de pe fațadă, iar construcția încă se află în așteptarea unui proiect care să o salveze.
C.M.
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro
- Reținută după ce ar fi distrus bunurile fostului concubin
- Cod galben de vânt în Regiunea Nord-Est
- Contrabandă cu țigări, bani negri și arme neautorizate, scoase la iveală în Neamț și Suceava. Doi bărbați reținuți









