Înființată în 2014, pentru a oferi oportunități de dezvoltare personală și profesională tinerilor din Târgu Neamț și împrejurimi, Asociația Puzzle OptimEast și-a făcut un portofoliu de proiecte, din cele mai diverse, atingând domenii precum cultura, turismul sau managementul. Literă de lege a rămas că se dedică întru totul tinerilor, promovând egalitatea de șanse și luptând pentru integrarea fiecăruia în comunitate, pentru combaterea excluziunii sociale.
În cei cinci ani de activitate, asociația a organizat și a colaborat în peste 220 de activități și proiecte, atât la nivel local, regional și național, cât și internațional.
Ideile de la care au pornit aceste proiecte sunt, în general, meritul tinerilor din zona Târgu Neamț, iar eforturile de organizare a acestora se datorează tot lor. În totalitate. Sunt aproximativ o sută de voluntari implicați în activitățile derulate sub egida asociației. Primele generații de voluntari, cei care au plecat în alte orașe, la facultate, vin și acum cu drag la întâlniri și activități, ori de câte ori au ocazia. Pentru că Puzzle OptimEast este nu doar un mijloc de a aduce bucurie altora, ci și o experiență de impact pentru cei care se implică, o piatră de temelie pentru multe prietenii de durată.
* Șase proiecte Erasmus+
Una din oportunitățile bine valorificate de asociație a fost Erasmus+, proiectele fiind finanțate de Comisia Europeană și, în genere, dedicate tinerilor, pentru a încuraja mobilitatea și schimburile de experiență. Impactul este, evident, cât se poate de pozitiv. În plus, financiar vorbind, contribuția participanților este minimă. Cazarea și masa sunt asigurate de organizatori, iar transportul se decontează în limitele stabilite de program, dar, în general, se cam încadrează în finanțarea aprobată pentru fiecare proiect. Practic, un proiect Erasmus+ adună tineri din diferite țări, îi face să discute și să realizeze diverse activități pe o tematică de interes comun, precum discriminare, religii, antreprenoriat, istorie, dezvoltare durabilă, mediu, implicare activă în comunitate, etc.
Asociația Puzzle OptimEast a derulat, până în prezent, 6 proiecte Erasmus+ în zona Târgu Neamț, reunind 200 de tineri din 20 de țări. De asemenea, la rândul său, a fost partener în proiecte derulate de organizații similare din străinătate, din 15 țări din Europa, Asia și chiar Africa, participând cu peste 230 de tineri.
”Din zona Târgu Neamț, până acum, peste 65 de tineri au fost în cel puțin un proiect în străinătate. Din păcate, e destul de dificil să găsim tineri din zonă care să participe în proiectele în care suntem parteneri. Anul acesta, suntem parteneri în peste 20 de proiecte, în total. Până la final de an, vom mai trimite grupuri în încă șase proiecte. Învățarea se bazează pe experiență, educația nonformală fiind unul din elementele cheie”, a explicat Viorela Chiper, președintele asociației.
* Ce spun tinerii despre proiectele în care au fost implicați
Emilia: ”Anul acesta, am fost în primul meu proiect Erasmus, apoi a urmat și al doilea. Cu ajutorul proiectelor, mi-am dezvoltat vocabularul limbii engleze, mi-am dezvoltat capacitatea de concentrare și m-am dezvoltat pe plan profesional. În cadrul acestor proiecte, am cunoscut diferite tipuri de persoane, cu diferite povești de viață, persoane cu care încă țin legătura și care sunt mereu să mă ajute cu un sfat, în legătură cu orice. Am fost în două proiecte cu teme diferite, din care am învățat lucruri utile, pe care le pot aplica în viața cotidiană. Sper să mai particip și la alte proiecte, să învăț lucruri noi și să mă distrez alături de noii prieteni!”.
Cassandra: ”Aveam doar 16 ani când am avut oportunitatea să particip într-un proiect din Germania. Mă voi axa pe atmosferă, oameni și sentimente, știind că, dacă aș vorbi despre topicul avut, ar fi plictisitor. Nu pentru mine, căci am învățat enorm de multe, însă pentru cei ce ar citi asta. Încerc, cât de puțin, să ofer din emoțiile pe care le-am avut, cu toate că va fi greu și că fiecare trebuie să experimenteze singur. Am ajuns acolo, într-o mică tabără, plină cu oameni străini, fiecare vorbind ba în engleză, ba în limbile native, neînțelegând mai nimic, devenind un pic anxioasă. Primele zile a fost mai greu, dar, până la sfârșitul proiectului, deja mă atașasem de oameni și de loc, nu mai voiam să plec. Nu a fost experiența cea mai minunată, așteptând mai mult de la tot, dar recunosc că am fost și eu vinovată, neimplicându-mă și nevorbind cu oameni atât cât ar fi trebuit. Doi ani au trecut și ocazia de a participa la un alt proiect în Suedia se ivește. Sunt o persoană căreia îi place să aibă experiență în viață, să trăiască. Și mă bucur că prin Erasmus+ am reușit să văd atâtea!”.
Delia: ”Un proiect Erasmus implică stres, entuziasm, sute de emoții pentru bobocii care pentru prima dată pășesc într-un avion sau interacționează cu persoane din alte țări. Eu am fost boboc anul acesta și am trăit această experiență cu intensitate. M-am confruntat cu dificultatea de a vorbi fluent engleza, dar, în același timp, am învățat lucruri noi, mi-am dat seama cât de interesante și plăcute sunt aceste proiecte și cât de mult poți învăța din ele!”.
Manuela: ”Consider că proiectele Erasmus m-au ajutat să mă dezvolt ca persoană, să încerc să înțeleg mai bine persoanele din jurul meu, să înțeleg ce înseamnă termenul «echipă». Până să fiu într-un proiect Erasmus, aveam calitatea de a fi un bun lider. Mergând și cunoscând diverse persoane, din țări și culturi diferite, am descoperit cât de important este să fii un bun coechipier. În momentul în care îți înțelegi fiecare persoană din echipă și ești strâns legat de amintiri cu persoanele respective, începi să te dezvolți ca persoană, să devii mult mai sincer, mai răbdător și, de ce nu, mai prietenos. În cele două proiecte în care am participat, mi-am propus să îmi testez limitele. De asemenea, am reușit să mă integrez într-un mediu și într-o comunitate necunoscută mie și să fac lucruri care îmi erau străine până atunci. Și, deși am participat minoră fiind, niciodată nu m-am simțit ca fiind mică și fără experiență. Ba, mai mult, acest lucru m-a ambiționat să îmi doresc să învăț cât mai multe lucruri, să vorbesc cu oamenii și să reușesc să le aud poveștile lor de viață, să stabilesc conexiuni atât de strânse încât să înțeleg ceea ce au în suflet doar privindu-i în ochi”.
Georgiana: ”Povestea Erasmus+ are numeroase capitole, cu diverși protagoniști. Persoane ca mine, ca tine, ca noi, tinerii dispuși să trăiască experiențe unice, să cunoască oameni noi, să descopere probleme contemporane și să le găsească soluții. Capitolul meu din această poveste cuprinde două proiecte Erasmus+, unul în Germania, Vlotho, unde am aflat mai multe despre diverse religii și am înțeles cât de importantă este toleranța religioasă, și unul în Grecia, Methoni, unde am abordat tema dezastrelor naturale și am încercat să găsim soluții pentru a reduce numărul incendiilor de vegetație. Dar partea cea mai frumoasa a acestor proiecte este reprezentată de prieteniile care continuă și după terminarea proiectului, mult mai valoroase decât toate informațiile primite”.
Elena: ”Am participat în două proiecte internaționale și din amândouă am avut de învățat. Participarea în proiecte internaționale te ajută pe tine, în primul rând, să te dezvolți pe plan personal, să ai cu totul alte puncte de vedere față de anumite lucruri. Te ajută să comunici cu persoane străine, cu care poți lega prietenii pe perioada proiectului, și te ajuta, totodată, cu comunicarea, să îți exersezi aptitudinile în limba engleză. Un alt avantaj este că poți vizita locurile din zonele în care se desfășoară proiectul, ceea ce este un lucru extraordinar, poți învăța și despre cultura locurilor respective. Eu, personal, nu aș rata niciodată asemenea experiențe”.