Turul II al alegerilor prezidențiale îi aduce față în față pe candidatul AUR, George Simion și pe actualul primar al municipiului București, Nicușor Dan, candidat independent.
În diaspora, primele secții de votare se deschid din această seară, 15 mai, la ora 22:00, ora României, în Noua Zeelandă. Alegătorii din străinătate pot vota la orice secție de votare organizată în afara țării. Românii de peste hotare vor avea la dispoziție trei zile pentru a-și exprima preferința electorală, însă secțiile de vot se vor închide duminică la ora 21:00, ora României.
Secțiile de votare din țară pentru alegerile prezidențiale se vor deschide la duminică, 18 mai, la ora 7:00 și se vor închide la ora 21:00. Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot până cel mult la ora 23.59.
Pentru a putea vota alegătorii trebuie să se prezinte la secția de votare din cartierul (circumscripția electorală la care sunt înregistrați) în care locuiesc, acolo unde au votat și anul trecut, cu un act de identitate original valid. Documentul va fi verificat la intrarea în sala de vot.
Dacă încă nu știi unde poți vota poți afla accesând acest link oficial https://www.registrulelectoral.ro/.
Prin ordin al prefectului județului Neamț a fost stabilită componența Biroului Electoral Județean (BEJ) Neamț, la acest tip de alegeri nu se mai înființează birouri locale. Președintele BEJ Neamț este judecătorul Cătălin Serghei, locțiitorul acestuia este judecătoarea Claudia Vasilica Vasiliu, iar membru este judecătoarea Alina Mihaela Niță.
Nemțenii care din motive obiective (bolnavi nedeplasabili, vârstnici cu probleme ortopedice, cei internați în spital, în cămine de bătrâni sau alte instituții publice, cei aflați în arest sau penitenciare etc) nu se pot deplasa la secțiile de votare pot solicita urna mobilă pentru a vota printr-o cerere care trebuie depusă cu o zi înaintea votării la secția de votare la care sunt arondați, în intervalul orar 18:00-20:00.
Cererea trebuie însoțită de documentele medicale ce atestă motivul imposibilității de a se deplasa al alegătorului și poate fi depusă la secție de orice persoană din familia solicitantului.
“Alegătorii care, în ziua alegerilor, se află în țară şi care, din cauza specificului activității pe care o desfăşoară, nu se pot prezenta la secţia de votare, îşi pot exercita dreptul de vot prin intermediul urnei speciale, cu aplicarea corespunzătoare a art. 1. În această situație, cererea pentru a vota prin intermediul urnei speciale va fi însoţită de o adeverinţă emisă de angajator din care rezultă că, în ziua alegerilor, alegătorul nu poate părăsi locul de muncă în intervalul orar 07.00-21.00. Nu este obligatorie ştampilarea adeverinţei de către angajator”, precizează ordinul AEP referitor la urna mobilă.
A.C.
Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
- Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României
- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”
- Scule și unelte furate dintr-o societate comercială din Roman. Trei bărbați au fost reținuți
- Botoșani. Accident mortal la Avrămeni. Doi răniți, transportați la spital
- Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni




