”O șansă la educație” – proiect social realizat în comuna Timișești

pietricica turism

Începând cu luna iunie a acestui an, Asociația Cultural Socială ”Ozana” Timișești a dat startul unui proiect social ce a avut ca scop prevenirea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii, facilitând accesul egal la educație și participarea la învățământul obligatoriu a preșcolarilor și elevilor proveniți din familii defavorizate.

Astfel, 100 de copii din comuna Timișești au primit, la început de an școlar, ghiozdane, rechizite, echipament sportiv (trening și adidași).

80 dintre elevi au beneficiat de o excursie de două zile, pe ruta Timișești-Transfăgărășan, cu transport, cazare și masă inclusă, excursie organizată în ideea de integrare, socializare şi relaţionare în grup.

Printre obiectivele turistice vizitate amintim Mănăstirea Curtea de Argeș, Barajul Vidraru, Lacul Bâlea, Dino Park Râșnov.

Beneficiarii acestui proiect sunt 100 de copii cu vârsta cuprinsă între 5 si 18 ani, care se află în evidența serviciilor publice de asistență socială a comunei Timișești, ca făcând parte din familii ale căror venituri nu acoperă nivelul de trai minimal, figurează înscriși în învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial pentru anul școlar 2019/2020, cu domiciliul stabil pe raza administrativ-teritorială a comunei Timișești.

Sub titlul ”O șansă la educație”, proiectul inițiat de asociație s-a derulat în perioada iunie-octombrie, iar bugetul alocat a fost de 54.250 lei, din care 48.825 lei finanțare de la Consiliul Județean Neamț și 5.425 lei contribuție proprie.

Proiectul este realizat cu sprijinul Consiliul Județean Neamt, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005, cu modificările şi completările ulterioare, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

Daniela Ștefania IACOB, manager proiect

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.