Aşa cum se întâmplă în cazul marilor sărbători de peste an, şi ziua de 14 octombrie, marcată în calendarul creştin-ortodox de prăznuirea Sfintei Cuv. Parascheva, este grefată pe o sărbătoare precreştină, ce odinioară avea o mare însemnătate în calendarul popular al românilor: Vinerea Mare. Înainte vreme, Sfânta Vineri era invocată pentru vindecarea bolilor, pentru legarea căsătoriilor şi naşterea pruncilor.
* Sfânta Vineri, blajină şi cumplită
Duminica este cea mai importantă zi a săptămânii din punct de vedere al sacralităţii, iar ziua de vineri o urmează în rost. În unele părţi, e considerată ”jumătate de duminică”, în altele, sora ei mai mică. Imaginarul popular o descrie pe Sfânta Vineri ca fiind o bătrână blajină, îmbrăcată în alb, cu un toiag în mână, de multe ori plină de răni, pentru că unele femei necredincioase lucrează de ziua ei. Este considerată protectoarea animalelor sălbatice şi a copiilor. Odinioară, era respectată de toată lumea prin post şi rugăciune, era numită ”împărăteasa văzduhului”, ”cea care păzeşte toate lighioanele pământului”, iar o eventuală întâlnire cu ea nu putea fi decât benefică. Copiii o cunoşteau din basme şi poveşti, din poezioarele învăţate de la bunici: ”Vineri avea un ficior/ şi-l purta domnişor./ El plângea şi lăcrăma/ Da’ nime nu-l auzea…”.
Descântătoarele o invocau pentru a spori puterea tămăduitoare a plantelor de leac, iar țăranii o considerau o divinitate ocrotitoare şi bună, un fel de ”Mumă a Pământului”: ”Vinerea este o babă bătrână şi miloasă, care serveşte pe Dumnezeu. Ea este foarte sfântă şi locuieşte înspre miazănoapte”. Însă era bine ştiut că, dacă nu o respecţi cum se cuvine, poate deveni răzbunătoare: ”Vineri, cine coase îşi coase gura, cine toarce îşi toarce maţele, cine sparge ou face culcuş moroilor în casa lui, cine-şi taie unghiile îşi pune spini pe calea pe care o trece desculţă, cine se spală pe mâini nu are parte de colivă, cine aţâţă focul îşi aţâţă flacăra de sub cazanul în care are să fiarbă în iad…”
* Vinerea Mare și îngropatul verii
În calendarul pastoral, 14 octombrie este considerată zi de soroc, stâlp între vară şi iarnă, fiind ziua în care se dă drumul berbecilor în turmele de oi pentru împerechere. I se mai spune Vinerea Mare, Nunta Oilor sau Năpustitu’ Berbecilor. Potrivit etnologului Ion Ghinoiu, Vinerea Mare marchează ”deschiderea ţarinilor pentru păşunatul devălmaş, organizarea turmelor pentru iernatul transhumant, începerea coborârii oilor în zonele de iernat, angajarea ciobanilor pentru noul sezon pastoral, slobozirea berbecilor la turmele de oi, organizarea unor târguri
de toamnă unde se valorificau produsele turmelor de oi, se făceau praznice pentru morţi şi se împărţeau ofrande”.
Despre vreme se spune că, la 14 octombrie, se îngroapă vara, că, aşa cum va fi timpul în această zi, se va menţine până la Sf. Dumitru. Se mai crede că, dacă nu plouă până la Cuv. Parascheva, iarna vine mai devreme.
În zorii acestei zile, ciobanii merg să vadă cum s-au culcat oile, convinşi fiind că, dacă le găsesc dormind grămadă, va fi iarnă grea, iar dacă, dimpotrivă, le găsesc împrăştiate, vor avea parte de o iarnă blândă.
De acum, ţăranii se aşteaptă să ningă, pentru că ”Vinerea Mare se pregăteşte să cearnă pentru noi făina sa, care este pentru noi zăpada”. Aşa că, începând din această zi, leagă căruţele sub şoproane şi pregătesc săniile, nu mai pornesc la drum lung şi îşi fac proviziile pentru iarnă.
SURSA: Calendarul popular al românilor