Un nume cunoscut în Neamț și pe plan național, scriitorul și poetul Adrian Alui Gheorghe, pare să fie ținta unei răzbunări paranoice a celor care l-au eliminat deja de la conducerea Bibliotecii ”G.T. Kirileanu” Piatra Neamț. După ce a fost ”extras” din funcție pe un concurs aranjat, scriitorul a participat la un concurs pe o funcție în diplomație, unde a fost declarat admis. După concurs, cineva de la Ministerul de Externe a ”uitat” să transmită un act absolut necesar pentru continuarea procedurilor, fără de care nu se putea merge mai departe. După convenabila omisiune, s-ar fi inventat un răspuns negativ pentru Institutul Cultural Român. Dacă toate acuzațiile cuprinse în acest interviu se vor dovedi adevărate, în mod normal, ar trebui să se deschidă niște dosare penale până la vârful Ministerului de Externe, mai ales că e greu de crezut că o asemenea manevră s-a putut face fără influențe locale.
– Adrian Alui Gheorghe, după episodul deja arhicunoscut, al ”extragerii” tale de la Biblioteca județeană, ai aplicat – cu succes, știam noi – pentru un post de director adjunct al Institutului Cultural Român de la Praga. De ce nu ești ”la post”?
– Cred că, în ultimii ani, am căpătat statutul, deloc de dorit, de victimă oficială a vremii și a sistemului! Cu adevărat îngrijorător e că victimele din această perioadă au puține căi de protecție, sunt puține instituțiile care să deceleze nedreptatea și răul în fața agresiunii puterii și a abuzurilor pe care le fac reprezentanții acesteia. Inițial, am fost executat din postul de director al Bibliotecii județene, de către un desant format din Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, Daniela Soroceanu, pe atunci secretar al Consiliului, Laurențiu Dulamă, vicepreședinte și șef al comisiei de ”evaluare”, Ion Asaftei, vicepreședinte, semnatar al mai multor acte anulate în instanță, Veronica Vasiliu, director în cadrul Consiliului, care s-au folosit de niște mercenari, cozi de topor specializate în acest tip de acțiuni, care au făcut parte din diferite comisii. Am ajuns în justiție, au fost anulate toate actele administrative care m-au ”executat”. Între timp, fără o slujbă la Piatra Neamț, aflând de existența unor posturi la institutele culturale românești din străinătate, m-am înscris, cu nădejde, dar și cu disperare, la concursul pentru postul de director adjunct de la ICR Praga…
– De ce Praga?
– Am ales Praga, pentru că am mai fost de câteva ori acolo, cu lansări de carte, cu o acțiune de promovare a culturii române la Universitatea Karlova. Am cunoscut, de asemenea, între timp, mai mulți traducători cehi de limbă română, cu care m-am consultat înainte de a mă decide. Îmi imaginam ICR-ul ca o oază de cultură românească într-unul dintre cele mai frumoase orașe ale Europei.
– Cât de greu poți să accezi la un post în diplomația culturală? Ai avut sprijin politic sau de altfel?
– Unul din primele lucruri pe care le semnezi, când vrei să te înscrii la un asemenea concurs, e tocmai declarația de neapartenență politică. Nu am avut susținere, am avut doar încurajări de pe margine, de la oameni din partide și orientări diferite. Nu mai detaliez.
– Cum este un concurs pentru un asemenea post? Pare să aibă un specific, este vorba de reprezentare la un nivel înalt, nu?
– Până la concursul propriu zis, au fost câteva faze preliminare, care au constat în prezentarea unui curriculum vitae extins, a unor dialoguri la vârful ICR România, pe probleme specifice postului, au fost verificate datele personale, profesionale, proba aptitudinilor manageriale, toate trebuiau să concorde cu atribuțiile și cerințele postului. Am primit, fără rezerve, avizul conducerii ICR România. Pe 5 decembrie 2017, s-au reunit comisiile de Politică externă și de Cultură și Media din Senatul României și, în acest cadru, mi-am susținut proiectul de management propus la nivelul Institutului Cultural Român de la Praga, cu aplicare pe specificul relațiilor culturale dintre cele două țări. Era – este – un proiect în 60 de puncte, pe toate palierele de promovare culturală, pe genuri de manifestare. Membrii comisiilor au adresat întrebări la subiect, ”foc încrucișat”, în final am fost declarat admis, cu majoritatea voturilor membrilor comisiilor reunite. După ce am fost validat de plenul Senatului, alături de ceilalți colegi, de la celelalte institute românești din străinătate, am trecut la pregătirea specifică pentru intrarea în diplomație.
– Lucrurile par limpezi și extrem de favorabile. Unde s-a produs, totuși, fractura?
– Aflat în această postură, de aspirant la un post în diplomație, unul din primele lucruri este să completezi un formular extrem de amplu, cu date despre familie, până la rude de gradul II, și să formulezi o cerere pentru obținerea certificatului de securitate, care este eliberat de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat. Acest certificat este important și necesar, ca să poți lucra cu secrete de stat. Documentele le-am depus la un birou specializat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Am continuat, apoi, pregătirea specifică, pentru intrarea în diplomație, timp de câteva săptămâni, așteptând, în același timp, eliberarea certificatului de securitate. Precizez că există un timp aproape standardizat, prevăzut în regulamentul de funcționare, de 30 de zile, pentru eliberarea certificatului. Acesta se eliberează după ce serviciile specializate fac ”radiografia” ta și a familiei tale, până la cel mai mic amănunt. Pentru asta îți dai acordul că accepți să fii urmărit, analizat, să fie prelucrate datele tale personale și ale familiei. Între timp, unul câte unul, din cei 16 candidați admiși pentru posturi de conducere la institutele culturale românești din străinătate, lângă care am concurat, au plecat la post, am rămas singurul în așteptarea certificatului de securitate de la ORNISS. Dosarul de pregătire diplomatică se încheia odată cu primirea acestui certificat. Întârzia. La un moment dat, primesc un telefon de la un funcționar din Ministerul Afacerilor Externe, care mă anunță, cu tristețe în glas, jenat, că am primit aviz negativ de la ORNISS. În consecință, nu mai pot pleca la post. Am întrebat dacă voi primi un răspuns scris și mi-a răspuns că ORNISS nu este obligat să motiveze avizul, că avizul negativ va fi comunicat instituției angajatoare, adică Institului Cultural Român. Recunosc, am fost derutat.
– Ce explicații ai primit în legătură cu certificatul ORNISS, dacă cei de la Externe spun că nu ai avut aviz pozitiv? Care ar fi putut fi motivul pentru care nu l-ai fi putut obține?
– Da, e o întrebare pe care mi-am pus-o și eu. Am luat legea și regulamentele de funcționare ale ORNISS, plus condițiile de acordare sau neacordare ale certificatului de securitate. Nu mă regăseam nici între persoane cu ”predispoziție” spre terorism, nici între vicioși incurabili, nici între persoane vulnerabile din motive de familie. Nu. Vreme de aproape un an am așteptat să se întâmple ceva, să aflu de ce nu mi s-a acordat acel certificat. Abia în această vară, la sugestia și cu sprijinul dlui deputat Mugur Cozmanciuc, căruia îi mulțumesc public și pe această cale, am solicitat o audiență la vârf, la ORNISS. Aici, stupoare!, am aflat că ORNISS nu a eliberat nici un certificat pe numele meu, nici negativ, nici altfel, pentru simplul motiv că nu exista nicio solicitare pe numele meu, înregistrată acolo. Solicitarea mea, depusă la Ministerul Afacerilor Externe, nu a ajuns niciodată la ORNISS. A fost reținută la MAE. Ascunsă. Restul, telefonul cu tonul de om supărat al funcționarului de la MAE, adresa trimisă de MAE către Institutul Cultural Român nu sunt decât parte dintr-o minciună și un abuz grosolan. Mai mult, Ministerul Afacerilor Externe a mințit în numele ORNISS, deturnând rezultatul unui concurs, al unui post, destinul unui om, în ultimă instanță!
– Concluzia unui om de pe margine este simplă: cineva și-a băgat coada și a blocat plecare ta la post. Crezi că este vorba despre o continuare a scandalului de la Piatra Neamț, despre o răzbunare dusă dincolo de orice limite?
– Răspunsul ar trebui să îl dea ministrul de Externe, din acel moment, Teodor Meleșcanu. El sau altcineva din preajmă. Că nu îmi imaginez că decizia a luat-o funcționarul care m-a sunat, care are un nume evident, dar nu are nicio importanță aici, decizia s-a luat undeva la vârf. Sau în ”grotele” puterii. Nu știu ce s-a întâmplat, dar pot să îmi imaginez că au fost niște ingerințe, politice sau de interes. Și, dacă în țara asta a fost posibil să se discute prin ”grotele” puterii despre ”deturnarea” unor avioane, ca să nu ajungă parlamentarii la votarea moțiunii, e limpede că brazii noștri ar trebui să facă banane, ca să ne numim țară bananieră și nu țară europeană, eventual ajunsă în mileniul III!
– ICR a fost mințit, instituțional, în legătură cu certificatul tău ORNISS. Crezi că va reacționa în vreun fel?
– La ICR București, ca și la ”icereurile” din străinătate, sunt, din câte cunosc, o mulțime de oameni de ispravă, care își fac treaba cu dăruire, cu conștiinciozitate. Nu mă aștept la o reacție a ICR România, deoarece nu pare să aibă vreun rol în această ”ecuație”.
– Cum ai de gând să reacționezi?
– M-am adresat Președinției României, dlui Klaus Iohannis, recent am primit un prim răspuns, că a fost demarată o anchetă în acest caz. Aștept, evident, un răspuns și o rezolvare. Am încredere în reacția de la acest important nivel.
– Nu te-ai gândit la o acționare în justiție?
– Încă nu știu, nu am vocație de procesoman, m-au obosit și dezgustat procesele cu termene anevoioase cu Consiliul Județean Neamț. Însă aceste lucruri nu trebuie trecute cu vederea, ticăloșia și abuzul devin, astfel, norme. Dacă nu cumva, din neatenția noastră, au și ajuns deja…!
Valentin BĂLĂNESCU
