Luni, 13 ianuarie, a fost inaugurat noul corp central al Colegiului Naţional Ştefan cel Mare din Târgu Neamţ, după ce a fost modernizat şi reabilitat.
Modernizarea şi reabilitarea a costat 2.6 milioane lei șo s-a realizat prin PNDL II, cu o contribuție de peste 200 mii lei de la bugetul local. Practic, au fost schimbate toate instalațiile, au fost reparate șarpanta, s-a schimbat tâmplăria, laboratoarele au fost dotate cu echipamente moderne, au fost achiziționate computere și video-proiectoare, iar mobilierul școlar a fost schimbat.
La eveniment au participat profesori, în frunte cu directorul Adina Margine, elevi, primarul Daniel Harpa, viceprimarul Vasile Apopei şi city-managerul Geanina Fedeleş. Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoţi condus de părintele Neculai Axentioi, protopopul de Târgu Neamţ.
„Cele 91 de săli de clasă şi cele trei laboratoare din corpul principal sunt pregătite să vă asigure cele mai bune condiţii de studiu. Această realizare nu ar fi fost posibilă fără implicarea, suportul şi încurajările instituţiei primarului şi a Consiliului Local. Reabilitarea a fost făcută în timp record, în mai puţin de un an de zile, timp în care primăria prin persoana domnului primar Daniel Harpa a fost principalul nostru partener, implicat în toate stadiilor lucrărilor, cum ar fi schimbarea instalaţiei electrice, schimbarea instalaţiei de încălzire, modernizarea instalaţiei de canalizare şi a toaletelor, dotarea cu mobilier nou”, a declarat prof. Adina Margine, directorul liceului.
„Nu a fost uşor să începem nu numai acest proiect, ci patru proiecte pentru învăţământul târgnemţean. Investiţia de la acest liceu mi-am dorit-o mult mai amplă, dar sunt mulţumit şi aşa, că am reuşit să conving Guvernul României să obţin finanţare pentru corpul principal. În perioada următoare mă voi ocupa să asigur finanţare pentru baza sportivă şi alte investiţii. Vă garantez în continuare dragi elevi şi stimate cadre didactice, că voi fi în continuare alături de d-stră. Vă urez mult succes în continuare!”, a declarat şi primarul Daniel Harpa.
C.T. STURZU

Parteneri
Mesagerul Bacău Accident mortal pe Autostrada Moldovei. Un muncitor a căzut de pe pasajul peste DN2-E85 de la Filipești
ZCH FOTO. Un brad a căzut peste o casă din Piatra-Neamț
NewsEdge Singularitatea AI ar putea arăta complet diferit decât credeam. Ce înseamnă și care sunt temerile experților?
BusinessEdge One United Properties a închiriat toate spațiile disponibile în clădirile moderne din portofoliul său. Suprafața de birouri depășește 140.000 mp









