Exclusiv: Cum a ajuns Venus de Piatra-Neamț la Târgoviște

pietricica turism
  • interviu cu Dorin Nicola, directorul Complexului Muzeal Județean Neamț

– Subiectul de bază al discuției noastre este statueta Venus, descoperită în condiții despre care s-a vorbit foarte mult. Vă rog să explicați foarte clar, pentru cei care n-au înțeles cum funcționează lucrurile, de ce nu a rămas această piesă la Piatra-Neamț.

– În primul rând, este o cutumă ca aceia care finanțează cercetările arheologice sistematice, preventive sau de supraveghere, să păstreze patrimoniul arheologic rezultat în urma cercetării. În cadrul cercetărilor de la Poiana Cireșului, începând din anii 2000, a existat o colaborare frumoasă cu echipa condusă de profesorul Marin Cârciumaru, colaborare începută de dr. Gheorghe Dumitroaia și continuată tocmai pentru că a putea fi responsabil științific pentru o cercetare sistematică de epoca paleolitică, așa cum este situl de la Poiana Cireșului, trebuie să fii expert specialist pe paleolitic. La Piatra-Neamț, nici în acea perioadă, nici acum, nu există un astfel de specialist. Suntem foarte strâmtorați din punctul de vedere al colectivului de cercetare, suntem 6 sau 7 arheologi în cadrul complexului, fiecare are deja o specialitate pe care a dobândit-o în cursul studiilor universitare și este foarte greu pentru o persoană care are teza de licență și lucrarea de doctorat pe epoca bronzului să se specializeze pe paleolitic. Am scos posturi la concurs și nu s-a prezentat nimeni. Am întrebat colegii de la Iași, am întrebat foștii mei profesori de la universitate dacă există astfel de persoane, interesate să vină și să facă muncă de cercetare și răspunsul a fost întotdeauna negativ. În aceste condiții, cercetarea arheologică, încă din anii 1950-1960, s-a făcut pe bază de colaborări. Părintele Constantin Matasă, nefiind specialist, a apelat la academicianul Mircea Petrescu-Dîmbovița și a solicitat ca specialiști, cu studii, cu articole, cu monografii publicate, să vină și să înceapă cercetările sistematice în județul Neamț. Astfel a venit academicianul Vulpe și a săpat la Izvoare, au venit Hortensia și Vladimir Dumitrescu și au săpat la Traian-Dealul viilor și la Traian-Dealul fântânilor, doamna Silvia Marinescu Bîlcu a săpat la Târpești și, încetul cu încetul, marile monografii ale culturilor pe care noi le cunoaștem astăzi au fost realizate de persoane savante, cu studii, cu lucrări și cu toată expertiza necesară pentru a face astfel de cercetări.

– Dar aceste colaborări se fac în baza unor protocoale. Ce stipulează un astfel de protocol?

– Protocolul, în astfel de condiții, stipula faptul că, din partea instituției noastre, participă în colectivul de cercetare unul sau doi arheologi. Erau trecuți dl. Constantin Preoteasa și dl. Vasile Diaconu, care ar fi trebuit să participe la săpături și la cercetări. În cazul în care participau, aveau posibilitatea să publice rezultatele cercetărilor, adică, în funcție de întâietatea în colectivul de cercetare, toți membrii sunt incluși în raportul care se trimite anual la Cronica Cercetărilor Arheologice și, după aceea, materialul descoperit se publică în studii și reviste de specialitate.

”Părerea mea este că nu s-a greșit din partea noastră”

– Dar în privința pieselor descoperite există vreo prevedere în protocol?

– Există o înțelegere cu Universitatea Valahia din Târgoviște și cu profesorul Cârciumaru, ca parte din patrimoniu să revină muzeului din Piatra-Neamț. În urma descoperirilor, în anul 2009, când s-a început reabilitarea Muzeului de Istorie și Arheologie din Piatra-Neamț cu expoziția permanentă, prima sală de la parter a avut în expoziție piese descoperite de profesorul Cârciumaru în așezarea de la Poiana Cireșului. Iar colegii de la Facultatea Valahia chiar au venit și au colaborat cu dr. Dumitroaia și au realizat proiectul central al expoziției permanente – acea reconstituire de corp paleolitic -, și au întocmit și documentația pe baza căreia s-a realizat segmentul expozițional dedicat preistoriei, cu descoperirile de la Ceahlău Bofu, de la Dîrțu și, în principal, de la Poiana Cireșului.

Părerea mea este că nu s-a greșit din partea noastră în această colaborare. Noi am fost inundați de contracte de cercetare preventivă, de supraveghere arheologică, iar această campanie s-a suprapus peste cercetările sistematice ale Complexului Muzeal Județean Neamț, de la Izvoare, de la Topolița și de la Roșiori, Dulcești. În acest context, dat fiind că, anul trecut, campania arheologică a fost una anevoioasă, au fost acele ploi când nu s-a putut săpa în mod continuu, echipa profesorului Cârciumaru nu a solicitat sprijin din partea noastră. Echipa de la Târgoviște, care lucrează cu foarte multă atenție și petrece foarte mult timp pe un singur nivel arheologic, s-a bazat în principal pe sprijinul studenților.

– Ca să se înțeleagă foarte clar, precizați vă rog dacă protocolul impune vreo obligativitate sau totul este la latitudinea părților.

– Un astfel de protocol este literă de lege și acesta stipula că, din partea noastră, vor participa dl. Preoteasa și dl. Diaconu, ceea ce nu s-a întâmplat, din motive care nu țin de ei sau de instituția noastră. Iar partea a doua stipulează că descoperirile vor fi valorificate în mod colegial de toți participanții.

– Să zicem că neparticiparea Complexului Muzeal Neamț este motivul pentru care piesa a fost dusă la Târgoviște?

– Da, dar și faptul că cercetările au fost finanțate de echipa profesorului Cârciumaru. Condițiile de la Poiana Cireșului sunt foarte vitrege, iar cercetarea de teren de diagnostic din zona în care a fost descoperită statueta se face tocmai în speranța de a descoperi noi așezări care vor putea fi cercetate în viitor. La Poiana Cireșului, profesorul Cârciumaru a ajuns aproape de fundul nivelului de locuire, de unde în steril nu mai pot rezulta piese arheologice și, atunci, intenția era ca, de-a lungul cercetării sistematice, să întreprindă cercetări limitrofe, care să arate dacă există puncte de conexiune între Poiana Cireșului și alte locații din zona aflată lângă Bâtca Doamnei. În principal, celui care finanțează – și asta înseamnă bani pentru plata delegațiilor, a combustibilului, bani pentru cazare, pentru masă, pentru plata lucrătorilor, pentru materiale și orice alte necesități care apar în cele 3-4 săptămâni, cât durează campania -, îi revin piesele descoperite. Și toți acești bani trebuie prevăzuți fie de managerul instituției, în cazul nostru, fie de profesorul Cârciumaru, care este sprijinit de diverși binevoitori pentru astfel de cercetări. Este și cazul săpăturilor de la Siliștea Români, unde dl. profesor Nicolae Bolohan desfășoară acele săpături sistematice cu studenți de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, unde, la fel, fondurile vin de la binevoitori, oameni care cunosc importanța acestei așezări și care îl sprijină pe arheologul nemțean în realizarea acestor cercetări.

– În medie, cât poate costa o campanie de 3-4 săptămâni?

– În jur de 20.000- 30.000 de lei.

– Și Complexul Muzeal Județean Neamț ce fonduri alocă acestui segment?

– Noi avem fonduri, pe care le prindem anual pentru cercetările sistematice de la Izvoare, unde sapă Constantin Preoteasa, la Topolița, Grumăzești, unde sapă Vasile Diaconu, și la Roșiori, Dulcești, unde sapă George Dan Hânceanu. Avem alocată suma de aproape 60.000 de lei. Noi știm care sunt costurile unei astfel de campanii și mergem de la an la an cu aceeași sumă sau un pic mai mult, ca să putem suplimenta la nevoie.

”Vom intra în circuitul științific prin această piesă, pentru că locul de descoperire este la Piatra-Neamț”

– Considerați că este o pierdere faptul că statueta Venus a plecat la Târgoviște?

– Da, pentru că o astfel de descoperire, fiind o descoperire unică, în mod normal te privează de un artefact care, la fel ca Gânditorul de la Târpești sau Hora de la Frumușica, ar fi intrat în ceea ce are mai de preț județul Neamț ca patrimoniu arheologic. Pe de altă parte, așa după cum s-a și văzut, profesorul Marin Cârciumaru a avut deschiderea ca această piesă să fie expusă la Piatra-Neamț, ca piesă din patrimoniul descoperit la Poiana Cireșului, să facă parte din viitoarea expoziție permanentă a Complexului Muzeal Județean Neamț. Iar piesa va purta numele de ”Venus de la Piatra-Neamț”, deci nu este Venus de la Târgoviște. Deci vom intra în circuitul științific prin această piesă, pentru că locul de descoperire este la Piatra-Neamț, chiar dacă, să zicem, condițiile descoperirii ne-au privat de a fi descoperitori.

– Deci există șansa să fie expusă și la noi, măcar temporar?

– Da, profesorul Marin Cârciumaru și-a exprimat această intenție încă de la momentul în care a făcut acea conferință de presă, dar imediat s-a pornit tăvălugul cu descoperirea și tot ce era mai frumos și mai prețios cu această piesă a intrat în derizoriu. Ca să vedeți cât de riguros este un astfel de protocol, se spune că fiecare din cele două instituții va asigura restaurarea și conservarea patrimoniului cultural descoperit prin specialiștii pe care-i are și raportul de cercetare va fi prezentat în cadrul sesiunii naționale de rapoarte arheologice sub semnăturile tuturor membrilor echipei de cercetare.

– Din punctul dvs. de vedere există vreo posibilitate ca Venus să fie un fals? În jurul acestei chestiuni s-a iscat, practic, scandalul, care a pus autenticitatea sub semnul întrebării.

– Profesorul Cârciumaru mi-a transmis faptul că vor veni două cercetătoare din Franța, care vor realiza, din nou, analize asupra piesei, pentru a confirma autenticitatea, după analizele care au avut loc deja. Faptul că dna Nițu a fost destituită, ca să spun așa, din dreptul de a conduce cercetări arheologice a condus la preluarea solicitării de cercetare pentru anul în curs de către directorul Ovidiu Cârstina și de către profesorul Marin Cârciumaru, pentru că cercetările de acolo vor fi continuate – aceasta a fost și rezoluția Comisiei Naționale de Arheologie -, dar să se insiste asupra protocoalelor de colaborare cu instituția deținătoare a patrimoniului.

– Și de data asta puteți onora protocolul?

– Vom încerca să punem în colectivul de cercetare alte persoane, care sunt degrevate de funcția de responsabil științific. Mai nou, colegul Silviu Ceaușu a devenit arheolog specialist, deci are posibilitatea de a conduce un șantier arheologic pe cercetări sistematice sau pe cercetări de supraveghere, iar, dacă nu, vom solicita colegilor de la Roman sau de la Târgu Neamț să facă parte din acest colectiv.

– Știți când vor începe din nou cercetările în zona unde a fost descoperită statueta?

– Nu. Ține și de finanțare, dar și de alte lucruri. Nu știu dacă știți, dar, în 2012-2013, echipa profesorului Cârciumaru a stat în albia Bistriței, exact la Caiace, într-o tabără de 25 de corturi; a stat 4 săptămâni. În anul care a urmat, s-a umflat râul, a inundat toată zona terasabilă și echipa a stat la diverși oameni în apropiere de Bâtca Doamnei, dar nu s-a putut continua în acest fel, iar acum profesorul Cârciumaru și echipa sa sunt cazați la preotul din zonă. E o distanță mare, peste un kilometru. În fiecare zi este de urcat pieptiș, cu lopată, cu găleți, cu tot echipamentul, și seara, după o zi de săpat, trebuie parcurs drumul înapoi. Omul care are teren acolo cultivă porumb și a fost de acord ca partea de buză a perimetrului să fie folosită pentru cercetare arheologică, dar, în rest, cultivă în continuare porumb. Mai are și o zonă de fâneață, dar nu a dat posibilitatea echipei să-și așeze acolo o tabără, pentru că-i strică fânul. Și, pentru că există toate aceste impedimente, de fiecare dată echipa de la Târgoviște a trebuit să facă față unor minusuri. În anii din urmă, la săpături au participat studenți din Franța, din Spania, din Marea Britanie, tocmai datorită importanței pe care o astfel de locație o poate oferi unui practicant. Este cunoscut faptul că studenți din străinătate își plătesc participarea la astfel de cercetări, tocmai pentru că au posibilitatea să studieze culturi preistorice care nu se găsesc la ei în țară. Profesorul Cârciumaru este o personalitate recunoscută în mediul academic, tocmai pentru minuțiozitatea cu care lucrează, publicațiile lui sunt cotate în reviste internaționale cu coeficient mare. Echipa profesorului Cârciumaru a fost la Kiev, a fost în Franța și nimeni nu ar trebui să pună la îndoială activitatea sa de cercetător.

– Revenind la locul unde a fost descoperită statueta Venus, eu n-am înțeles foarte clar, acolo s-a surpat sau nu s-a surpat din cauza ploilor?

– În mod normal, atâta timp cât noi nu avem un raport al descoperirii, nu știm exact. Profesorul Cârciumaru ar fi trebuit să ne trimită raportul la finalul anului trecut, dar suntem puși în fața unui fapt prin care profesorului i s-a îndeplinit un vis. El, în fiecare an, descoperă câte o Venus, mai Venus sau mai puțin Venus. În momentul când s-a descoperit această Venus a fost ca atunci când găsești Chivotul Legii sau Sfântul Graal și au intrat toți într-un fel de transă. Dânșii au încercat, pe baza contextului, să facă o datare. Este importantă o datare sigură a exponatului, să se știe dacă, într-adevăr, este mai veche decât Venus din Willendorf, în cazul căreia nu există o datare fermă, am impresia că este de 17.000 de ani, iar la cea de la Piatra-Neamț este cândva către 20.000 -21.000 de ani. Cercetătoarele din Franța vor analiza dacă piesa prezintă urme actuale de intervenție, pentru că, atât timp cât nu e scris negru pe alb că este o piesă autentică, oamenii nu vor înțelege și nu vor accepta faptul că la Piatra-Neamț s-a descoperit o Venus.

A consemnat Cristina MIRCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.