Platinum Optic
Platinum Optic
Platinum Optic
Close Menu
Stiri Neamt
    Facebook X (Twitter) Instagram WhatsApp Telegram RSS YouTube
    duminică, august 23
    Facebook X (Twitter) YouTube Telegram RSS Instagram
    • Despre noi
    • Contact
    • Arhiva
    Stiri Neamt
    • Actual
    • Analiză
    • Anchetă
    • Economie
    • Politic
    • Social
    • Economie
    • Sport
    Actual >>
    • VIDEO-FOTO. Intervenție de mare risc a Salvamont în Ceahlău: turist din Cluj, salvat după o cădere de 30 de metri
    • Ce spune Laurențiu Leoreanu după decizia CCR privind anonimizarea declarațiilor de avere: Unde-i lege, nu-i tocmeală!
    • Hramul satului Pildești, o sărbătoare care dăinuie în timp
    • Aducțiunea de apă de la Preutești: ce n-a făcut PSD și aliații reușește un prefect USR?
    • FOTO Tașca, în zi de sărbătoare: comunitatea și-a premiat oamenii de suflet
    • Petrodava Folk Festival, la prima ediție. Două zile de muzică folk la Piatra Neamț
    • Invitație la Ștrandul din Piatra Neamț, la un atractiv spectacol ecvestru. Are loc o nouă ediție a Cupei TCE Agricultura
    • COPII CU CARE NE MÂNDRIM Sofia Maria Sticea, absolventa de nota 10 – străjerul Curții Domnești care vrea să devină medic
    • Andreea Firuța Neacșu, deputat PNL: „A8 intră într-o nouă etapă. Pentru Neamț, Autostrada Unirii înseamnă ieșirea din izolarea rutieră”
    • Concurs directori 2026. Tot ce trebuie să știe candidații
    Stiri Neamt
    Prima pagină » Actual » Victor-Andrei Isache, președinte FC Ozana Târgu Neamț: ”Aerostar şi Foresta au buget anual de 800.000 euro, noi, în tur, am avut 70.000 euro!”
    victor andrei isache 1 - Victor-Andrei Isache, președinte FC Ozana Târgu Neamț: ”Aerostar şi Foresta au buget anual de 800.000 euro, noi, în tur, am avut 70.000 euro!”
    Actual februarie 9, 2020

    Victor-Andrei Isache, președinte FC Ozana Târgu Neamț: ”Aerostar şi Foresta au buget anual de 800.000 euro, noi, în tur, am avut 70.000 euro!”

    By MesagerulUn comentariu8 Mins Read
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email Copy Link
    Fii informat cu Google News
    Adauga-ne ca sursă preferată de știri

    Echipa de fotbal Ozana Târgu Neamț a revenit în actualitatea nemțeană, dar nu neapărat prin rezultatele sportive sau prin mișcări importante la capitolul jucători. În recentele ședințe ale Consiliului Local Târgu Neamț, aleșii PNL au cerut să li se explice detaliat cum s-au cheltuit banii dați clubului de autoritatea locală. Este motivul pentru care i-am solicitat lui Andrei Isache, preşedintele clubului de fotbal Ozana Târgu Neamţ, lămuriri cu privire la banii publici ajunși la club, dar și despre ce se întâmplă la echipă, despre transferuri, jucători și, mai ales, despre viitorul clubului.

    ”Banii primiţi de la bugetul local sunt acoperiţi de hârtii şi justificări!”

    victor andrei isache 2 - Victor-Andrei Isache, președinte FC Ozana Târgu Neamț: ”Aerostar şi Foresta au buget anual de 800.000 euro, noi, în tur, am avut 70.000 euro!”– Voci din Consiliul Local Târgu Neamţ au cerut lămuriri din partea clubului pe care-l conduceții, cu privire la cheltuirea unor sume de la bugetul local. Un demers perfect legal și justificat. Deci ce lămuriri puteți oferi?

    – Pot să vă spun, cu mâna pe inimă, că toţi banii primiţi de la bugetul local sunt acoperiţi de hârtii şi sunt justificaţi. Documentele sunt deja la primărie şi vor fi puse la dispoziţia consilierilor locali în şedinţa ordinară din luna februarie a acestui an.

    – Câţi bani vi s-au alocat de la bugetul local?

    – În luna aprilie 2019, echipa Ozana a primit 200.000 de lei de la primărie, bani cu care s-a reuşit promovarea în Liga a III-a. Toţi banii au fost justificaţi la primărie. Apoi, în luna septembrie a anului trecut, am mai primit 44.000 de lei, după care ni s-a mai făcut o rectificare, de încă 130.000 lei în luna octombrie şi încă 50.000 de lei în luna decembrie. Deci, de când suntem în Liga a III-a, am primit 214.000 de lei, bani care au fost cheltuiţi pe cazare, antrenamente la sală, cantonamente, masă.

    ”Nu putem plăti salariile din banii primiți de la primărie!”

    – Salariile din ce surse s-au achitat?

    – Aici este o problemă. De asta echipa a ajuns acum într-o situaţie dificilă. În momentul de faţă, noi nu putem plăti salariile jucătorilor din banii de la primărie. Pentru salarii, până în luna octombrie, ne-am descurcat cu ajutorul sponsorilor, dar pe lunile noiembrie, decembrie şi ianuarie suntem restanţieri față de jucători. Este foarte greu fără un sponsor principal. Iniţial, pe 10 iulie, s-a făcut o şedinţă la primărie, unde au fost prezenţi oameni de afaceri din zonă. Atunci, ceva promisiuni au fost, o parte dintre ei chiar şi-au şi onorat promisiunile, dar o parte nu. Noi ne-am bazat pe anumiţi oameni de afaceri, care nu s-au mai implicat financiar la echipă. Să nu se înţeleagă greşit, ei nu au nicio obligaţie faţă de noi, dar îi aşteptăm în acest an să ne sprijine.

    – Care este acum situaţia la echipă? Se desfiinţează sau nu?

    – O parte dintre jucători ne-au plecat. Dar locul ocupat în clasament este mai mult decât onorabil, având în vedere bugetul pe care l-am avut. Şi, drept dovadă că unii dintre jucători s-au autodepăşit, cinci dintre jucători au plecat la primele două clasate în serie, respectiv Aerostar Bacău şi Foresta Fălticeni. Iar unul dintre ei este în lotul primei echipe de la Politehnica Iaşi, echipă antrenată acum de domnul Mircea Rednic. Având, însă, salarii restante faţă de jucători, nu am avut încotro. Am fost nevoiţi să reziliem contractele cu ei, mai ales că şi ei au renunţat la banii pe care trebuiau să-i primească. Au plecat gratis de la noi. Cu privire la întrebarea dvs., am primit asigurări de la domnul primar că, începând de anul acesta, vom putea plăti salariile pentru jucători cu bani de la bugetul local, pe Legea 350. Trebuie să ţinem cont că sunt jucători profesionişti şi nu au alt serviciu, alt job. Nu au o altă sursă de venit. De aceea trebuie să le oferim salarii şi prime de joc. Cu primele de joc o să ne descurcăm de la sponsori, iar salariile o să fie plătite din bugetul local. Este un mare ajutor pentru noi.

    ”Avem nevoie de 100.000 de euro pe an, pentru a ne menţine în Liga a III-a”

    victor andrei isache 1 - Victor-Andrei Isache, președinte FC Ozana Târgu Neamț: ”Aerostar şi Foresta au buget anual de 800.000 euro, noi, în tur, am avut 70.000 euro!”– Câți bani ar fi nevoie pentru ca o echipă ca Ozana să se menţină în această ligă?

    – Ca să putem rămâne în acest campionat, ar fi nevoie în jur de 100.000 de euro.

    – Ne putem gândi departe, la o promovare?

    – Deocamdată, nu avem acest obiectiv. Ne este şi imposibil să promovăm în următoarea ligă, pentru că suntem prea departe de primele locuri. Nu trebuie să uităm că noi am promovat încă din primul an de la înfiinţare, ceea ce este un lucru notabil. La şedinţa la care am participat recent, la Federaţia Română de Fotbal, unde au participat toţi şefii de la federaţie, chiar am fost rugat să prezint situaţia echipei şi toţi au spus, la unison, că este o mare performanţă ca o echipă înfiinţată în august 2018 să reuşească promovarea din primul an, apoi, în luna noiembrie 2019, să fie la mijlocul clasamentului din Liga a III-a. Nu dispunem acum nici de infrastructură, nici de condiţii şi nici de buget pentru a promova într-o ligă superioară. Ca să vă dau un exemplu, echipe ca Aerostar şi Foresta au un buget anual de 800.000 de euro, în timp ce noi, în turul campionatului, am avut 70.000 de euro buget. Este o diferenţă colosală! De aceea au și plecat cei cinci jucători de la noi, mai ales că li s-au oferit salarii duble. Obiectivul nostru a fost și rămâne salvarea de la retrogradare. Mi-am luat angajamentul în faţa târgnemţenilor să menţin echipa în Liga a III-a, dar am avut şi un obiectiv personal: să fim cu echipa în primele zece în clasament. Şi am reuşit să ating cele două obiective. Echipa, în momentul de faţă, este pe locul 7 în clasament. Și ne vom salva şi de la retrogradare.

    – Vin spectatori la meciurile echipei?

    – Asistenţa cea mai mare am avut-o la derby-ul cu Ceahlăul, când au fost 1.300 de oameni. Sunt echipe din Liga I care joacă cu 500 de spectatori la un meci. Zic că este o performanţă. Oricum, ca o medie, pe meci vin 500 de oameni.

    – Cum colaborați cu antrenorul echipei?

    – Daniel Zavate este prietenul meu şi avem o relaţie apropiată. A obţinut maximul de la aceşti jucători. I-am adus jucătorii pe care i-a vrut şi consider că şi-a făcut treaba.

    ”Unii târgnemţeni au pariat la meciuri împotriva noastră”

    – Pe lângă masă, cazare, canonamente, sală, jucătorii mai au nevoie şi de alte facilități. Să îndrăznesc să întreb de un nutriționist cu care colaborați?

    –Nu, nici vorbă! În acest domeniu ne-am documentat, eu şi Daniel Zavate le stabilim meniurile. Întrebăm şi ne documentăm. În schimb, avem fizioterapeut, avem maseur.

    – De când sunteți preşedinte al clubului, ați avut oferte din partea echipelor adverse să vindeți meciurile? Adică să faceți un mic blat?

    – Mă aşteptam la întrebarea asta. Au mai fost suspiciuni, dar cred că au fost repede îndepărtate, după ce oamenii au văzut meciurile noastre. Niciun meci de-al nostru nu poate i suspectat că ar fi fost vândut. Deşi, vă spun sincer, am auzit oameni din Târgu Neamţ, care au pariat împotriva noastră la jocurile de pariuri. Adică au pariat că vom pierde patru meciuri acasă la noi. Şi au pariat pe sume foarte mari! Însă echipa a câştigat toate aceste meciuri şi au pierdut banii la pariuri. S-ar putea să avem oferte în retur, pentru că atunci se vor face presiuni, dar vor bate la uși închise. Mai pot spune că am fost o echipă clar dezavantajată de arbitri, cel puţin la vreo şapte meciuri până acum.

    – Cum vedeți viitorul echipei Ozana Târgu Neamţ?

    – Sper ca, într-o bună zi, echipa să aibă în componență jucători din propria pepinieră. Noi deja avem două grupe de juniori şi muncim zi de zi cu ei la antrenamente. Sperăm ca, peste 3-4 ani, să facă pasul la prima echipă. Din păcate, am ajuns să nu ne putem baza pe jucători din zonă, pentru că nu sunt. Juniorii de 15-16 ani au renunţat la fotbal. Noi, acum, pe raza oraşului şi chiar în comunele limitrofe, nu găsim patru juniori, născuţi în 1999 sau 2000, pe care să ne bazăm! Plus că s-au desfiinţat şi echipele 1 şi 2 de juniori de la Clubul Sportiv Şcolar. Nu dau vina pe nimeni, pentru că nu ştiu motivele pentru care s-au desfiinţat. De asta ne dorim acum să creştem aceşti copii, de la cele două grupe ale noastre, ba chiar să mai formăm alte două grupe de copii, cu vârste între 8 şi 10 ani. Pe care să-i creştem, să le dăm continuitate şi să-i folosim la prima echipă. Ştiu că mulţi m-au acuzat că am adus mercenari, că am adus jucători din altă parte, dar, vă spun sincer, oricine ar fi fost nu ar fi avut de unde lua jucători de pe plan local. Dacă ne-am fi folosit doar de jucători locali, nu am fi reuşit să promovăm, pentru că ei nu s-au mai antrenat de 4 ani.

    Ciprian Traian STURZU

     

    COMES – Angajăm

    Parteneri

    Mesagerul Bacău Nouă incendii de vegetație izbucnite într-o singură zi în județul Bacău au pârjolit 48 de hectare. Vinovații riscă să piardă subvențiiile APIA ZCH Intervenție de mare risc a salvamontiștilor nemțeni pentru salvarea vieții unui turist din Cluj NewsEdge Exporturile de ovine și caprine, aproape de deblocare. ANSVSA pregătește planul pentru Bruxelles BusinessEdge Capacitatea de rafinare a Europei va scădea cu 20% până în 2035. Criza energetică nu schimbă direcția industriei
    Aerostar Bacău Andrei Isache Foresta Fălticeni Liga a III_a ozana targu neamt
    Follow on Google News Follow on Facebook Follow on Instagram Follow on YouTube
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email Copy Link WhatsApp
    Previous ArticleRețeaua școlară 2020-2021: Se pune lacăt pe 12 școli deja închise
    Next Article Simpozion Ioan Zenembisi la Biblioteca “Kirileanu”
    Mesagerul
    • Website

    Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

    Poate te intereseaza si...

    WhatsApp Image 2026 08 22 at 22.02.14 - VIDEO-FOTO. Intervenție de mare risc a Salvamont în Ceahlău: turist din Cluj, salvat după o cădere de 30 de metri

    VIDEO-FOTO. Intervenție de mare risc a Salvamont în Ceahlău: turist din Cluj, salvat după o cădere de 30 de metri

    august 22, 2026
    Leoreanu - Ce spune Laurențiu Leoreanu după decizia CCR privind anonimizarea declarațiilor de avere: Unde-i lege, nu-i tocmeală!

    Ce spune Laurențiu Leoreanu după decizia CCR privind anonimizarea declarațiilor de avere: Unde-i lege, nu-i tocmeală!

    august 22, 2026
    cordun pildesti 2026 6 resize - Hramul satului Pildești, o sărbătoare care dăinuie în timp

    Hramul satului Pildești, o sărbătoare care dăinuie în timp

    august 22, 2026
    View 1 Comment

    Un comentariu

    1. Radu on februarie 9, 2020 10:36 am

      Buna ziua! Am citit undeva in reportaj urmatoarele:
      – Pe lângă masă, cazare, canonamente, sală, jucătorii mai au nevoie şi de alte facilități. Să îndrăznesc să întreb de un nutriționist cu care colaborați?
      Nutritionisti? Dar oare marii nostri jucatori in vremurile cand echipa noastra nationala era pe culmea gloriei aveau nutritionisti?

      Reply
    Leave A Reply Cancel Reply

    reclama zerobet.ro
    Reclama Liceu Parhon
    Renault
    Anunturi intrerupere EON
    Program transport public
    Program transport public
    www.asclepion.ro
    reclama publiserv
    Anunt angajare Urban Grup Environment
    reclama gustari spatiale
    reclama stpn
    anunt angajare
    reclama econeamt
    reclama Drupo
    reclama soundservice
    reclama
    reclama trustccdp
    vremea papagalilor
    reclama Bratner
    reclama Fiscal Service
    reclama Danirom
    reclama Danlin
    Facebook X (Twitter) Instagram Pinterest YouTube
    • Politica prelucrare date personale
    mesagerulneamt.ro © 2026

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.