În urma consultărilor cu mediul privat, Guvernul Orban a simplificat procedurile de acordare a șomajului tehnic. Astfel, una din cele mai importante decizii este aceea că angajatorii nu mai trebuie să avanseze din propriile resurse financiare plățile către angajații care beneficiază de șomaj tehnic. Plățile se vor face direct de către AJOFM, după 15 zile în loc de 30 de zile, așa cum era prevăzut inițial.
O primă tranșă se va deconta la începutul lunii aprilie, pentru perioada 16 – 31 martie, urmată de o a doua, la începutul lunii mai, pentru perioada 1 – 16 aprilie. Pentru a câștiga timp și pentru a elimina eventualele disfuncționalități cauzate de birocrație, angajatorii pot depune cererile și on line. Indemnizația de șomaj tehnic reprezintă 75% din salariul de bază, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu pe economie.
Angajatorii care vor primi sume pentru plata angajaților trecuți în șomaj tehnic, au obligația să le vireze în maxim trei zile din momentul încasării acestora.
O altă prevedere importantă o reprezintă facilitățile acordate altor categorii de profesioniști, cluburi sportive, persoane fizice, întreprinderi individuale, PFA. Și aceștia vor primi 75% din salariu mediu brut pe țară, în baza unei declarații pe propria răspundere.
Eugen Țapu – Nazare
Vicelider al Grupului PNL din Senatul României
Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
- Senatorul Sebastian Cernic: „Bacăul are voce în conducerea USR!”
- Doi răniți cu arsuri la față și mâini, în urma unui incendiu violent izbucnit în această dimineață la Oituz
- Dorința lui Benea se materializeză la Slănic Moldova: AUR preia Primăria cu sprijin PSD . Andrei Șerban, fost PSD, revine la conducerea orașului după 10 ani
Șase percheziții în Neamț: armă deținută fără drept și peste 70 de cartușe, ridicate de polițiști- Bacău. Două pistoale cu aer comprimat, descoperite în urma unor percheziții
- Eduard-Andrei Popica, instaurat din nou prefect de Vaslui: relațiile politice și controversele din trecut
- Botoșani. Șase mandate de percheziție la Spitalul Județean – personalul ar fi sustras medicație cu regim special
- Iași. Accident feroviar mortal la Hălăucești





Un comentariu
Minciuna!Cu exceptia firmelor inchise direct ca urmare a starii de urgenta ,a fotbalistilor si guristilor, aproape nimeni nu poate beneficia de acest somaj tehnic!