Obiceiuri de Măcinici sau de ce se beau 40 de păhărele

Cu ocazia Zilei de 8 Martie, Mesagerul de Neamț urează tuturor doamnelor și domnișoarelor să fie ocrotite de Sfânta Fecioară Maria, să fie bucuroase, vesele și sănătoase alături de cei dragi!

Pe 9 martie, calendarul creștin-ortodox consemnează praznicul Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, sărbătoare numită, în popor, și Măcinicii, Sfinţii sau Sâmţii. În amintirea lor, dar şi pentru că această sărbătoare creștină a fost suprapusă peste un străvechi cult al morților, care veghează asupra semințelor ce vor încolți în brazde, femeile din aproape toată zona Balcanilor pregătesc pâini cu formă umană. În România, acestea poartă numele de ”măcinici” sau ”sfinţişori” și se oferă de pomană împreună cu patruzeci de pahare de vin, pentru sufletele răposaților, dar şi sporul casei. Bărbaţii de altădată beau 40 de păhărele de vin în această zi. Se credea că porția de 40 sau 44 de pahare de vin reprezintă puterea şi vigoarea, că vinul se transformă în timpul anului în sânge şi putere de muncă.

Cine au fost cei 40 de Mucenici?

În această zi, marcată în calendarul religios cu cruce neagră, se prăznuiesc cei 40 de creştini martirizați în Sevastia. Ei au fost soldați creștini, slujindu-l pe împăratul roman Licinius. Trei dintre ei, Chirion, Candid și Domnos, erau foarte pricepuți în studiul Sfintei Scripturi. În anul 320 d.H., aflând despre credința lor în Mântuitorul Iisus Hristos, guvernatorul Armeniei, Agricolae, le-a poruncit să se închine idolilor. Refuzând, ostașii lui Hristos au fost întemnițați timp de 8 zile, apoi bătuți cu pietre. În cele din urmă, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. Unul din cei 40 de creștini a cedat ispitelor și a ieșit din lac, dar, ajuns la mal, a murit pe loc. I-a luat locul un soldat dintre cei care îi păzeau.

În noaptea petrecută de Mucenici în lacul înghețat s-au petrecut mari miracole: apa lacului s-a încălzit de s-a topit gheața, iar paznicii au văzut 40 de cununi strălucitoare ce au pogorât asupra mucenicilor. În zori, sfinții au fost scoși vii din lac. Mucenicia lor a continuat, fiind chinuiți până la moarte.

Moaștele Sfinților 40 de Mucenici lor au fost trimise în multe biserici creștine din toată lumea.

Tradiții creștine de Mucenici

Femeile pregăteau colacii de Mucenici. Aceștia au o formă asemănătoare cu cea umană, de aceea, prin unele zone, se mai numeau și capetele sau sfinți. Pe 9 martie, se sfințeau la biserică cei 44 de sfinți și cele 44 pahare de vin, apoi se dădeau de pomană pentru sufletele adormiților. După ce veneau acasă, femeile înconjurau casele cu cenușă, ca să nu poată intra șarpele în casă. Tot ca să fugă șerpii, în ziua de Măcinici se ardeau cârpe prin casă, iar mamele înveleau picioarele copiilor mici cu zdrențe de cârpă, ca să nu-i muște șerpii.

Cum se ”pornea” plugul de Măcinici

În lumea stră-străbunicilor noștri, cea mai importantă activitate ce debuta la 9 martie era ”Pornitul plugului”. Prin multe zone se serba anul nou al agricultorilor. Prin unele sate se mai coace ”Turta de Sâmţi”, o azimă rotundă, pe care, cu un păhărel, se imprimă patruzeci de mici cercuri. Pregătită de femeile bătrâne din casă, ea se împarte între toţi membrii familiei, apoi resturile şi firmiturile se dau păsărilor de curte, se amestecă în nutreţul vitelor şi se anină de stupi.

Practicile mărunte erau săvârşite, ca şi la alte sărbători, de gospodarii înşişi şi asigurau nu numai purificarea uneltelor şi animalelor, prin afumarea cu tămâie şi stropirea cu agheazmă, lipirea lumânărilor aprinse între coarne, ci şi o continuare şi o multiplicare a belşugului din anul anterior.

Plugarii gustau din ”Colacul de Crăciun”, apoi restul era aninat în coarnele boilor, alături de primele spice secerate în anul anterior. Spre a fi ferite de strigoii de mană, animalelor li se legau în coarne, cu ”strămătură” roşie, sare descântată, pelin şi iarba-vântului.

Zilele Cocostârcului

Cocostârcul sau barza albă este una dintre păsările vestitoare ale primăverii. În China şi Japonia, este simbolul longevității, fidelității, purității şi imortalității.

În calendarul popular, Zilele cocostârcului erau însemnate între 7 și 9 martie. La români, se credea că, după îi ies puii din ouă, barza sau cocostârcul aruncă unul jos, stăpânului casei. Ar face asta drept mulțumire că și-a putut face cuibul pe casa lui şi fiindcă, în tot timpul cât a stat acolo, nu i s-a întâmplat nicio neplăcere din partea copiilor lui. Dacă omul punea puiul aruncat înapoi în cuib, cocostârcul îl arunca iarăşi jos, ca un cadou către stăpânul casei.

Atunci când o barză striga peste sat, oamenii credeau că este vremea să iasă la plug. Dacă barza zbura sus, bătrânii spuneau că anul va fi sărac, iar dacă zbura jos, atunci anul avea să fie mănos.

Unii dintre țărani foloseau un fel de descântec, pentru a determina cocostârcii să coboare pe pământ, pentru a transmite puterea lor ogoarelor. Ei urmăreau stolurile de cocori, iar când se apropiau de satul lor, înfigeau un cuțit în pământ, crezând că, astfel, păsările vor ateriza pe acele locuri.

Joia Iepelor

O altă zi de sărbătoare ținută în miezul primei săptămâni a Postului Mare era Joia Iepelor. Avea menirea să pregătească sărbătoarea Cailor lui Sântoader. Exista credința că ”cine nu se spală pe cap și lucrează, îl omoară iepele cu copitele”.

Despre Caii lui Sântoader se povestea copiilor că vin sâmbătă seara, la ora 6, în prima săptămână din Postul Paștelui, când, în calendarul creștin-ortodox, este menționată Sâmbăta Sfântului Teodor, și stau până la amiază în următoarea joi, din săptămâna a doua a postului. Atunci li se ofereau acestor cai năzdrăvani șase grămezi de porumb, pentru că nu au făcut rău în sat.

În timpul acestor zile, era interzis să cânți, să petreci sau să lucrezi, de la 6 seara până la 6 dimineața, altfel se credea că vei fi călcat de cai.

Tot în Joia Iepelor nu se înțepa, adică nu se cosea, fiind considerat că e rău de înțepătură. De coseai cu acul sau băteai țăruși în pământ, erau considerate încălcări ale tradiției vechi.

Joia Iepelor era sărbătorită și de femeile tinere, care nu lucrau în această zi ca să nu poarte sarcina un an de zile. Despre femeia însărcinată care n-a ținut această zi, se spunea că nu poate să nască, până n-o da iepii să mănânce tărâțe din poală.

Cum se protejau oamenii de rele în Joia furnicilor

O altă denumire sub care era cunoscută joia din prima săptămână a Postului Mare era Joia furnicilor. Se spunea că, de nu era ținută, ajung furnicile de le mănâncă din mână acelora care serbau. Sau furnicile intră în legume.

Nu se pomenea deloc de furnică, nu care cumva să intre în casă.

Multora le era teamă că amorțesc pentru totdeauna mâinile celui care lucrează în această zi.

De Joia Furnicii nu se mânca nimic care avea la bază făina.

Femeile se trezeau dis-de-dimineață și coceau o turtă de mălai, cu puțină brânză sau unt, apoi turta era dusă pe câmp, unde se punea pe un mușuroi de furnici, sau în pădure, într-un copac. Sau o trimiteau cu un copil la un mușuroi de furnici, iar acesta punea o bucată în mușuroi, iar restul mânca. Se crede că, astfel, furnicile nu se mai prăsesc în casă.