În legătură cu modul de gestionare a situației generate de epidemia de COVID-19 și măsurile dispuse, vă informăm cu următoarele date:
Conform raportării primite de la Direcția de Sănătate Publică Neamț, la data de 07.04.2020 sunt 577 de persoane aflate în carantină, 241 persoane ieșite din carantină, 951 persoane aflate în auto-izolare la domiciliu, 4.886 persoane ieșite din izolare.
În vederea respectării restricțiilor impuse ca urmare a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au desfășurat misiuni specifice în vederea prevenirii și combaterii riscului de răspândire a COVID-19.
În cursul zilei de ieri, 6 aprilie, peste 200 de poliţişti au fost la datorie, în misiunile pentru menținerea ordinii publice în zona locațiilor de carantină, pentru depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto ori a autovehiculelor ce transportă materiale medicale sau pentru identificarea persoanelor în cadrul anchetelor epidemiologice, sprijinind totodată D.S.P.
Polițiștii au verificat și respectarea interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină și a celor impuse, pe timpul Stării de Urgență, unităților comerciale, efectuând totodată controale pentru combaterea criminalității economice.
În misiunile lor, polițiștii au fost sprijiniți în activitățile desfășurate în sistem integrat de peste 130 de polițiști locali, jandarmi și efective ale M.A.p.N.
În acest context, forțele de ordine au efectuat verificări de mai multe ori la domiciliile a 1.263 de persoane, cu privire la modul în care sunt respectate condițiile de izolare, fiind intensificate activitățile pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică.
Totodată, 96 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la modul de respectare a restricțiilor instituite pe perioada stării de urgență.
În cadrul activităților desfășurate pentru punerea în aplicare a măsurilor privind restricționarea circulației, la nivelul județului Neamț au fost aplicate 81 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 296.000 de lei.
Totodată, jandarmii au asigurat măsuri de ordine publică la locațiile cu persoane aflate în carantină la nivelul județului și au desfășurat 7 misiuni de însoțire a persoanelor către locațiile de carantină/izolare și de escortă a unor convoaie de autovehicule care tranzitează județul Neamț.
Reamintim că dispozitivul de ordine și siguranță publică acționează pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului Coronavirus (COVID 19), dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.
Prefectura Neamţ
07 aprilie 2020
Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști- Ultima oră! DAN AIR mută temporar toate operațiunile de pe Aeroportul Bacău pe Aeroportul Otopeni
- Patru firme de catering fără autorizație, închise în urma controalelor DSVSA Bacău
- Foto/Cu doar 22 lei/zi, meniu de 5 stele pentru pacienții Spitalului Buhuși. Ce spune ministrul Sănătății
- Banii pentru alocații și indemnizații ajung mai devreme în noiembrie. Calendarul plăților
Noi detalii despre operațiunea Jupiter în regiunea de Nord-Est- Condiție de bază pentru majorarea sumelor destinate copiilor cu CES
- Suceava. PSD schimbă un profesor de sport cu altul la conducerea Inspectoratului General Școlar
- 46 milioane de euro finanțare europeană pentru învățământul profesional și tehnic
- Primarul comunei Dămuc, Anton Covasan, acuzat de obținere ilegală de fonduri și abuz în serviciu





