Ceea ce se bănuia începând de acum câteva zile s-a confirmat ( amănunte aici), Doru Mocanu, managerul spitalului județean și-a dat demisia din motive de sănătate, el acuzând crize de hipoglicemie. Acest lucru a fost confirmat astăzi chiar de către Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț : ” De ieri dimineață (joi, 2 aprilie, n.n.) a intervenit acestă situație, dl. Mocanu mi-a comunicat problemele domniei sale și am început imediat să caut soluții. Ce pot să spun este că de mâine dimineață director interimar va fi Florin Apostoae, managerul spitalului din Târgu Neamț, care sper că va face față cu brio acestei provocări. Este un specialist, știe meserie și management și am încredere că va fi la înălțimea momentului”.
Noul manager are experiență în conducerea unui spital, el fiind în două rândurila conducerea celui de la Târgu Neamț. Contextul în care el vine la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț este unul extrem de dificil, în condițiile în care astăzi, 3 aprilie, în Neamț avem 150 de cazuri confirmate pozitiv cu Covid-19, cifră care ne plasează pe locul 3 pe țară. (V.B.)
13 comentarii
Da tot tg Neamț este specialist. Nu mai exista in judetul asta decat pilele lui Arsenal din târgul Neamț. Oare chiar nu bate la ochi, chiar doar cei de acolo sunt cei mai buni specialiști din întreg județul? . In toate domeniile? Mi.e sila deja.
Când dau de greu toți se dau la fund pe motive medicale…
Cum sa nu stie meserie daca il evalueaza domnul doctor in medicina Ionel Arsene? Si cum sa nu fie la inaltimea momentului daca provine din Targu Neamt,cel de-al doilea ,ca importanta ,centru medical universitar, dupa Videle, din Romania? Oare pe omul asta chiar nu-l mai poate opri nimeni din potlogariile pe care le face? Parca zicea ca cel mai parfumat si mai valoros manager al spitalului este Mocanu. Acum i-a scazut brusc nivelul de dulceata din sange? Rusine!
150 de bolnavi de COVID-19. Asta este rezultatul managementului ARSENE- Dan Vasile Constantin- Vasiliu in Judetul Neamt! Locul 3 pe tara. Auziti, domnul(sic!) Arsene? Viata oamenilor este pusa in pericol de Dv si sleahta din jurul DV. Opriti macelul! Plecati acolo de unde ati venit, cat nu e prea tarziu!
Ca sa fim in ton cu acuzatiile care curg numai intr-o directie, nu ca tin partea cuiva, am sa vin cu un contraargument, care e la fel de real: recenta numire la conducerea Directiei de Sanatate Publica, un prieten jurist al domnului stimat prefect de Roman – romascanul Radu Firastrau. Nu stiu daca toti specialistii or fi din Targu Neamt, dar daca nu sunt de acolo, vor veni de la Roman, prin rotatie numai ei conduc judetul. Macar Arsene a fost ales…deci A FOST VRUT. Ceilalti sunt numiti, pusi politic, habarnisti sau nu. Asa ca mai usor cu acuzatiile, miroase a campanie electorala pentru niste partide… sistemul medical nu a fost distrus numai de un partid, ci de toate care s-au rotit la putere dupa cascaval. Si acum….acelasi lucru se face. Probare ius opera vestra (Faptele voastre dovedesc afirmatiile)
Derbedeul dracului
Crede mister Arsene ca daca umbla cu botnita aia pe nas, noi il credem ca il intereseaza viata cetatenilor.
Pai domnule ,daca asta nou este bun ,așa cum îl descrieți,de ce l-ați ținut în funcție pe cel vechi?
Și de ce buni manageri sint numai doctorii?
Pacat ! Tot judetul avea asteptari de la aceasta tanara speranta ! John, Liviu te asteapta la izolare !
În Piatra Neamț nu se găsește totuși un medic capabil care să preia conducerea spitalului ? Au dispărut toți medicii buni și dedicați din Piatra ???
Arsene și sleata lui să se ducă. …….., parcă era borba de competențe ….nu de pilangeala așa ca inainte vreme (ieri).Escrocii nu înțeleg nimic nici in ceasul al doisprezecelea ci cu orice preț. .., peste cadavre doar să le meargă lor bine și clivi lor.RUȘINE. ., RUȘINE POLITICIENI DE MUCAVA!!!
Situatia de la SJU Neamț este expresia fidelă a pregătirii profesionale si moralității președintelui Consiliului Județean Neamț. De ce sa ne ascundem dupa politeturi? Omul asta a absolvit cu chiu cu vai un liceu dintr-un targusor amărât din Moldova.Apoi a practicat schimbul valutar ilegal în fața unui restaurant dupa care a intrat in partidul care i se potrivea cel mai bine.Si-a cumparat două diplome ca sa incropeasca un CV cu care sa-si abureasca alegătorii. Nu a muncit efectiv, nu a condus afaceri adevărate.Principiile lui au rămas aceleași cu ale oricărui schimbător de valută.
Stavarache, eu iti spun ca in fata hotelului Central din Piatra Neamt, capitala Judetului ,sunt doi valutisti care-l bat oricand pe cel de la Targu Neamt