CCR a decis: amenzile pentru încălcarea restricțiilor sunt neconstituționale

pietricica turism

Curtea Constituțională a României a decis astăzi, 6 mai, că amenzile primite de cei care nu au respectat prevederile ordonanțelor militare date în starea de urgență cauzată de noul coronavirus sunt neconstituționale.

CCR a fost sesizată de Avocatul Poporului privind OUG 34/2020, prin care erau instituite amenzi de până la 20.000 de lei pentru abateri de la normele stabilite în ordonanțele militare. Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, anunțase anterior că au fost aplicate amenzi în valoare de peste 600 de milioane de lei, bani care ar fi urmat să ajungă în sistemul medical.

Curtea Constituțională a motivat că OUG 34/2020 este neconstituțională deoarece: „a fost adoptată cu încălcarea art.115 alin.(6) din Constituție, întrucât prin conținutul său normativ a vizat restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale (dreptul de proprietate, dreptul la muncă și protecție socială, dreptul la informare, libertatea economică)”.

CCR a admis excepția de neconstituționalitate și pentru art. 28 din OUG nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență: „stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţii este lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a agentului constatator, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile şi condiţiile necesare operaţiunii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Totodată, în lipsa unei reprezentări clare a elementelor care constituie contravenţia, judecătorul însuşi nu dispune de reperele necesare în aplicarea şi interpretarea legii, cu prilejul soluţionării plângerii îndreptate asupra procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei”.

Decizia CCR a stârnit reacții dure din partea Guvernului, premierul Ludovic Orban declarând: „Prin această decizie, Guvernul, autorităţile, sunt aproape împiedicate să apere sănătatea şi viaţa românilor. Prin această decizie, se poate ajunge la situaţia în care autorităţile să nu mai poată da amenzi pentru încălcarea unor reguli stabilite în perioada de urgenţă. Mă şochează decizia, are un vădit caracter politic şi care repet, se situează pe linia deciziilor luate în favoarea minorităţii extrem de reduse care nu respectă legea şi nesecoteşte majoritatea zdrobitoare de români care respectă legea, care s-au purtat exemplar şi au contribuit la evitarea răspândirii virusului”.

Amenzile nu se anulează automat, ele trebuie contestate în instanță.

Comunicatul integral al CCR îl puteți citi mai jos:

Comunicat-de-presa-6-mai-2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.