Noul manager al Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, dr. Silviu Verzea, a primit indirect, într-o emisiune televizată, răspuns la întrebarea când vor putea fi tratați și pacienților care suferă de alte afecțiuni în afară de coronavirus. Ministrul Nelu Tătaru a declarat ieri, 29 mai, că spitalele care au asigurat îngrijirea bolnavilor cu coronavirus s-ar putea redeschide cât de curând pentru toți bolnavii. Cu condiția ca numărul cazurilor de infectări să fie în scădere, spitalele se pot pregăti pentru a primi și alți pacienți, iar cei contaminați care mai sunt internați să fie grupați separat. Ministrul a spus că va decide în mod individual, în urma unei evaluări, care din spitalele covid pot reveni la serviciile medicale obișnuite: „Pentru un eventual al doilea val de epidemie, rămân aceleaşi spitale de fază 1, fază 2, de boli infecţioase şi pneumologie, rămân spitalele-suport în rezervă şi rămân spitalele de fază 3, care sunt cele judeţene şi care sunt cele mai complexe, cele mai dotate pentru patologia non-covid. Menţionez că şi cele
care sunt suport-covid în acest moment, odată cu refacerea circuitelor, scăderea numărului de pacienţi sau ajungerea către zero, ele pot fi reaşezate spre o patologie non-covid. Vom lua decizii particulare pentru fiecare spital în parte. Am avut sesizări şi am avut şi cereri şi deja am indicat refacerea circuitelor şi îndreptarea spre patologie non-covid”. Ministrul Nelu Tătaru a mai declarat că a cerut direcțiilor de sănătate publică să evalueze aceste spitale pentru refacerea circuitelor și separarea pacienților covid.
În același timp, va fi adoptat un nou protocol pentru testarea personalului medical fără simptome, pentru ca în perioada următoare să nu apară focare și să nu crească cele izbucnite deja în unitățile spitalicești: „Solicitarea mea a fost, dincolo de ce avem în acest moment – cămine de bătrâni, personal care îngrijeşte, cei care vin din anumite zone unde sunt focare, femeile însărcinate care ies din izolare, bolnavii oncologici care se pregătesc de transplant, cei dializaţi, cei care sunt contacţi ai unor persoane – să intre și personalul medical care nu prezintă simptome, nu are niciun contact, dar să fie testaţi şi retestaţi cam la 7-14 zile, pentru a putea asana şi focarele care există acum în spitale, dar şi pentru a menţine spitalele curate”, a mai spus ministrul Sănătății.
(C.I.)
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital
- Neamț. Tânăr de 23 de ani, fără permis, rănit în urma unui accident rutier. Dosar penal pentru mai multe infracțiuni





