Judeţul Neamţ este din nou avertizat cu COD PORTOCALIU, de instabilitate atmosferică. Acesta este valabil astăzi, 17 iunie, până la ora 23:00.
„În după-amiaza zilei de miercuri (17 iunie) și la începutul nopții de miercuri spre joi (17/18 iunie), în Crișana, Maramureș, Transilvania, Banat și local în Oltenia, Muntenia și Moldova vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și, pe arii restrânse, 50-80 l/mp. Vor fi intensificări ale vântului, grindină și descărcări electrice”, potrivit meteorologilor.
De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a extins şi valabilitatea avertizării COD GALBEN până sâmbătă, 20 iunie, la ora 10:00. „În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și, pe arii restrânse, 40-60 l/mp. Gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat în cea mai mare parte a țării, pe tot parcursul săptămânii. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată„, precizează aceeaşi sursă. (M. CONSTANTINESCU; HĂRŢI: ANM)
Schimbare de conducere la Palatul Administrativ: Valentin Ivancea revine în funcția de prefect al județului Bacău- BCR deschide la Bacău un nou hub ZBOR, dedicat dezvoltării și inițiativelor tinerilor
- Dacă o întâlniți în misiune, evitați mișcările bruște! O polițistă din Bacău a cucerit trei medalii la Mondialul de Karate
- Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți
- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi






