Vigilența unui polițist local aflat pe pârtia Cozla a lovit direct în inima mafiei lemnului din Neamț. Potrivit unui comunicat al Poliției Locale, un bărbat de 53 de ani, din Piatra-Neamț, a fost văzut de un polițist local, în timp ce căra un copac pe care-l „tăiase” de pe pârtia Cozla.
”În data de 06.06.2020, în jurul orei 11.00, agentul de pază al Poliției Locale Piatra Neamț, aflat în postul fix de la Pârtia Cozla, s-a autosesizat cu privire la faptul că o persoană transporta, cu ajutorul unui cal, un buștean cu o lungime de peste 10 metri”, se arată într-un comunicat al Poliției locale Piatra-Neamț.
Având în vedere importanța și amploarea speței, agentul a solicitat sprijin de la un echipaj din cadrul Biroului Ordine Publică, pe care l-a și primit. După etapa obligatorie dar dificilă de identificare a bărbatul, polițistul plus echipajul sosit în ajutor a sesizat la rândul lor, Poliția Municipiului Piatra Neamț, spre competentă soluționare a cauzei complexe. Bărbatul în cauză chiar se va alege cu dosar penal, așa că va fi interesant de urmărit cam ce pedeapsă va primi pentru copacul tăiat. Dacă am fi avut acum DNA-ul pădurilor, blocat de interese antinaționale în Parlament, am fi putut bifa primul caz soluționat chiar la Piatra Neamț. (V.B.)
FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi
- Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști
Primar din Neamț lăsat fără atribuții- Bacău. Percheziții și trei rețineri în zona Moinești. Polițiștii au retras și cinci permise
- Bacău. Trei femei, reținute după un prejudiciu de aproape 10 milioane de lei
- Botoșani. Percheziții Jupiter – au fost găsite 14 arme și circa 10.000 elemente de muniție
- Suceava. Tragedie la Volovăț. O persoană și-a pierdut viața, iar alte patru au ajuns la spital





4 comentarii
I-a tulburat siesta vardistului, lucru ce nu poate fi iertat.
Cata parodie la politia locala.Dupa cum se vede acel copac nu este taiat,ci a fost doborat de furtuna, este uscat si inafara de un foc moale nu ai cu ce te alege.Persoana in cauza trebuie ajutata ca se ocupa de igenizarea padurii.In loc sa ne indreptam atentia spre adevaratii jefuitori ai padurilor din Neamt ne luam de un amarat care a luat un copacel uscat si fara valoare.Domnilor de la politia loca la mai instruiti-va oamenii sa nu mai vina cu lucruri minore.
Mafia lemnului vine de la guvern.De acolo pleaca autorizatia de a se fura cu masinile nu de la taranii de rand.
Cine fura azi un ou, maine va fura un bou.Traiasca hotii!