Daniel Manole, premiant cu 10 pe linie din clasa I până în ultimul an de liceu

Din clasa I și până în ultimul an de liceu, Daniel Manole a fost premiant cu 10 pe linie. O performanță pe care și-a asumat-o, fiindcă provocările și competiția îl definesc. După școala primară la Colegiul Tehnologic „Spiru Haret” a decis că vrea la ”Petru Rares” , a ajuns acolo și acum este șef de promoție la profilul real, specializarea matematică-informatică și dornic să cunoască lumea.

Fizica a descoperit-o de mic, citind și vizionând tot felul de documentare. Fire iscoditoare, mereu în căutare de răspunsuri despre viață în toate formele ei, curios la rostul informațiilor pe care le afla, Daniel a vrut de mic să știe „de ce?”.

Pasionat de științe, în general, a citit orice carte îi explica lumea pe care dorea să o deslușească, pentru a se regăsi în ea. „Mi-a plăcut întotdeauna matematica, mai ales partea aplicată. Fiecare concept matematic, oricât de abstract, poate fi folosit undeva. Cred că tot ce am învățat la matematică vreodată am aplicat într-un fel sau altul la fizică. Spre finalul gimnaziului am devenit autodidact, dar, la început, un rol important l-au avut profesorii Liliana Georgescu, la matematică, și Dorel Haralamb, la fizică, din gimnaziu și diriginte”.

Olimpiadele au fost o cale de aprofundare. A participat la matematică în fiecare an, din clasa a V-a și s-a calificat și la națională, dar „am preferat să mă axez pe fizică și am participat în fiecare an, în clasa a VII-a am luat premiul I la națională, mențiuni în clasa a IX-a și a XI-a, iar în rest medalii de aur, argint, bronz”. Inedită și provocatoare i s-a părut și Olimpiada de lingvistică: „Lingvistica m-a atras pentru că este un domeniu interesant, nefiind studiată în școală și pentru că nu aveam ceva anume de învățat. Se bazează pe asocieri, pe gândire algoritmică. Trebuia să traducem informații din limbi sau dialecte exotice, rare, cu puțini vorbitori. De exemplu, am avut 10 propoziții în limba română și 10 propoziții în swahili, o limbă din Africa, iar cerința era să asociem traducerea adecvată fiecărei propoziții. Am rezolvat găsind cuvintele care se repetau, mărcile gramaticale în swahili care se repetau. Am participat la această olimpiadă din clasa a VIII-a, iar în clasa a X-a am obținut mențiune și premiul pentru cea mai bună rezolvare a unui subiect. A fost o temă legată de culori, cum sunt numite culorile în mai multe limbi. Unele triburi au în vocabular puține cuvinte pentru culori, de pildă același cuvânt pentru albastru și verde. Trebuia să găsim procesul de ramificare al culorilor, ce culori apăreau sub același nume, ce culori nu ar fi apărut niciodată sub același nume. Pentru mine, lingvistica este și intuiție, câteodată. Nu aveai cum să te pregătești înainte, fiindcă sunt mii de limbi și dialecte pe Pământ. Chiar citisem undeva că o dată la două săptămâni o limbă rară dispare, după ce lumea civilizată mai descoperă câte un trib, pe care-l asimilează”.

De la dascăli mentori…

Cum nimic nu este întâmplător, șansa de a-l avea ca profesor pe Dorel Haralamb a venit ca o confirmare pentru Daniel, că este pe drumul bun. „Domnul profesor Haralamb inspiră un anumit fel de a gândi, de a aborda, nu doar fizica. M-a impresionat faptul că e acel tip de persoană care învață în continuu, e la curent cu noutățile în domeniul tehnologiei. Am avut un opțional de științe asistate de calculator și domnul Haralamb ne-a dovedit că nu e pasionat doar de fizica pură, ci și de toate aplicațiile și de modul în care putem folosi alte discipline. A fost o lecție pentru noi, fiindcă el era mai familiarizat cu tot ce oferă tehnologia. Cred că domnul profesor Haralamb are, în plus, calitatea de a învăța și dorința de a nu se mulțumi cu un anumit nivel. Pot spune că pentru mine a fost un mentor”. Mentor, pentru că l-a cunoscut ca profesor, ca diriginte și pentru că spiritul său tânăr s-a potrivit de minune cu firea înclinată spre cercetare a lui Daniel: „Pentru mine a fost o șansă să-l am și ca diriginte. Ca profesor, eu mergând la olimpiadă, mereu mi-a sugerat anumite culegeri, cursuri din care să mă documentez. Sunt foarte multe surse în domeniul fizicii și o îndrumare este importantă, pentru că informațiile sunt expuse diferit. Dumnealui, cu experiența pe care o are, a știut să mă îndrume spre cursurile potrivite”.

Ca să fie mereu cel mai bun nu a făcut meditații și consideră că olimpiadele i-au fost de ajuns: „Știu că există tot felul de clișee, dar eu am avut timp liber suficient și ca să citesc, să fac sport și să urc pe munte, să mă uit la filme, să ies cu prietenii, mergeam cu ei și la sală într-o vreme, până la pandemie. Materia din școală nu mi se pare chiar atât de încărcată, știu că a fost o schimbare prin 2003-2004 când s-a tăiat foarte mult, 20-25% din programă. Informația nu este multă, ci poate prea multe materii tratate, în liceu. Mi s-ar părea normal să fie mai multe opționale. Și poate învățământul să fie mai adaptat la ce se cere pe piața muncii. Citisem că în Australia se micșorează taxele la facultățile care formează specialiști în domenii care duc lipsă de profesioniști și pregătirea în acel domeniu devine mai ieftină. La noi, lumea muncii și lumea educației sunt puțin desincronizate, din cauză că sistemul educațional nu se adaptează rapid și nu este concentrat pe a dezvolta abilitățile elevilor necesare la sfârșitul școlii”.

…la rareșiștii care rămân ai „Rareșului”

Pentru Daniel a fost simplu să știe ce vrea să facă atunci când va fi mare și pasiunea pentru fizică, prin perspectivele asupra lumii, i-a deschis mintea: „Îmi place competiția și, din acest motiv, am ales cel mai bun liceu, am mers la olimpiade și am aplicat la Oxford”. Viitor student la Fizică, recunoaște că este nevoie și de șansă, pe care cei buni oricum o atrag: „Ideea mi-a venit, oarecum, după ce Titus Dascălu, absolvent de «Petru Rareș» și olimpic la fizică, a plecat la Oxford. Eram în clasa a VII-a și atunci am înțeles că de aici se poate ajunge la una din cele mai bune universități. Câțiva ani mai târziu, un alt olimpic la fizică, Sebastian Leontică, acum student la Oxford, cu el am păstrat legătura și m-am întâlnit de câte ori a venit acasă, mi-a spus cum decurge procesul de învățare și restul activităților. M-a atras Oxford în primul rând pentru că acolo sunt cei mai importanți specialiști la nivel mondial, sunt profesori de fizică renumiți care se ocupă de ariile de actualitate ale fizicii – cuantică, lasere, materie condensată. Nu am decis o specializare, iar cercetarea e dictată și de economie, trebuie să justifice finanțarea. Am ales Oxford și pentru că există laboratoare dotate, moderne. Iar faptul că există bursa «Ioan Zenembisi», care-mi acoperă taxa de școlarizare anuală, de 9.250 de lire, pe timpul celor patru ani de facultate, a fost un context care mi-a permis să aplic la Oxford”. Contextul l-a găsit în al doilea an de când se acordă această bursă de studii pentru un rareșist admis la o facultate din Anglia. Cel care acordă bursa este și el un rareșist care în acest mod îi mulțumește profesorului său, care l-a descoperit și propulsat spre succes. Și, la rândul său, ajută un tânăr să-și îndeplinească visurile.

„Oxford înseamnă să-mi ating potențialul maxim”

Două săptămâni din toamna lui 2019 au fost cele mai stresante, dar și memorabile. Daniel a participat la un concurs național de fizică, a dat testarea scrisă pentru Oxford și a participat ca voluntar la organizarea Olimpiadei Internaționale de Astronomie, primul eveniment de o asemenea anvergură pentru „Petru Rareș” și Piatra-Neamț.

Testarea a constat în probleme „nu atât grele, dar imposibil de rezolvat în cele două ore, cu subiecte amestecate de matematică pură și de fizică. Pregătirea mea a însemnat, în afară de olimpiade, reluarea unor subiecte chiar înainte de testare. Ca dificultate, testarea seamănă întrucâtva cu Kangurul, concursul de matematică aplicată de la noi, cu PHI – consursul online de fizică”.

Au urmat interviurile: „Am primit o scrisoare în care mi s-a spus că am obținut un punctaj suficient și sunt invitat la interviuri. Testarea n-a fost cel mai greu examen: la interviuri am fost acolo, am interacționat cu studenții voluntari, am văzut cum este viața de student. Interviurile sunt un fel de examene orale. Am avut trei, fiecare de câte jumătate de oră, fiecare intense, am avut de rezolvat probleme de matematică și fizică foarte complexe, explicând cu voce tare fiecare pas din gândirea mea – în fața celor mai buni profesori din Europa, ceea ce poate fi destul de stresant. Cu exprimarea în limba engleză nu am probleme, pentru că de câțiva ani învăț din cursuri în limba engleză, la noi nu există traduceri ale unor cursuri de calitate”.

Părinții lui Daniel, oameni simpli cu venituri pe care mediul privat le poate oferi – mama contabilă și tatăl electrician – au făcut tot ce le-a stat în putință pentru ca fiul lor să-și urmeze drumul. Sigur că urmează să-l susțină în continuare, nu doar financiar, ci din toate punctele de vedere, ca și până acum. Dar, ce a fost mai greu a trecut și răspunsul primit de la Oxford a fost cel așteptat. „După interviuri, am primit oferta. În scrisoare sunt doar câteva informații: punctajul meu la testare, punctajul mediu al celor admiși, punctajul mediu al tuturor candidaților și ceva informații despre interviuri. Nu există un clasament, contează să te califici! Mai am de îndeplinit condiția cu media minim 9 la Bacalaureat și 9,50 la matematică sau fizică. Bacalaureatul a decurs bine, deci îmi îndeplinesc condițiile. Sunt 100 și ceva de locuri la Fizică. Pentru mine, Oxford este într-o măsură o ambiție personală, ceva ce pot face ca să-mi ating potențialul maxim”.