Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit şi luni, 20 iulie, avertizările emise pentru judeţul Neamţ: COD PORTOCALIU, în partea de vest şi GALBEN, în jumătatea de est. Avertizările sunt valabile în intervalul orar 12:00-21:00 (portocaliu) şi 10:00-21:00 (galben).
„PORTOCALIU – În vestul și sudul Moldovei, nordul Dobrogei, nordul și nord-estul Munteniei, precum și în estul și sud-estul Transilvaniei instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Aversele vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 30-40 l/mp și, pe arii restrânse, 50-60 l/mp (…) GALBEN – În Maramureș și local în Transilvania, Muntenia, Dobrogea și Moldova vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie și, izolat, grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 20-25 l/mp și, izolat, 30-40 l/mp”, precizează ANM. (M. CONSTANTINESCU; HARTA: ANM)
Calendarul de plată a pensiilor în noiembrie: care sunt termenele pentru fiecare categorie- Titluri de stat FIDELIS în noiembrie: dobânzi neimpozabile de până la 7,75% la lei și 6,60% la euro
- FOTO/100 de copii din Onești au transformat libertatea în artă: o sută de pânze albe au prins viață în tablouri unice
- Fotbal Liga 3-S1: Rezultat de egalitate în derby-ul Bacăului
- Profiluri solide pentru conducerea județului: un jurist și un inginer cu experiență în administrație preiau Prefectura Bacău





