Un polițist local din Piatra-Neamț este infectat cu Covid-19 și internat în secția de boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență. Bărbatului i s-a făcut rău de săptămâna trecută, în noaptea de joi spre vineri, când a făcut febră mare și s-a prezentat la UPU. I s-au recoltat probe, primul test a ieșit negativ, iar al doilea, al cărui rezultat l-a primit ieri, 20 iulie, a fost pozitiv. Tot ieri, Direcția de Sănătate Publică Neamț a început ancheta epidemiologică și a identificat deja 40 de contacți direcți.
„Este vorba despre colegi de-ai domnului polițist local, dar și despre persoane din afara instituției. Se recoltează probe de la contacții direcți, pentru testare. Deocamdată nu se poate preciza contextul în care s-a contaminat, ancheta epidemiologică este în desfășurare”, ne-a declarat dr. Daniela Marcoci, șefa Departamentului Supravegherea Sănătății Publice.
Eugen Pancu, directorul Poliției Locale Piatra-Neamț ne-a declarat că polițistul infectat a lucrat în ultimele 12 zile cu 4 colegi, cu care a fost în patrule în diverse zone ale orașului.
”A purtat mască și mănuși, a folosit dezinfectant, la fel cum fac toți colegii noștri, iar dovada că s-au respectat măsurile este că, în 4 luni și ceva, nu am avut niciun caz de infectare”, a precizat Eugen Pancu. ”Cei 4 colegi cu care a lucrat sunt în izolare la domiciliu și așteptăm să vedem rezultatele testelor”.
Polițistul local care s-a îmbolnăvit este un bărbat cu viață socială, are foarte mulți prieteni cu care iese la terase sau merge în drumeții montane, așa că este foarte posibil să nu se fi infectat în timpul serviciului.
C.M.
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA






3 comentarii
De ce nu spune nimeni ca acest polițist local s-a simțit rău și înainte, acesta a anunțat conducerea, dar șefii au ignorat? de ce nu spune că a fost depistat cu febra anterior și totuși a fost trimis în patrula?
Pentru că nimeni nu are de unde să stie asa ceva, nu credeti? Si corect ar fi, dacă ne spune-
ti asta să ne dati si niste repere credibile
Repere credibile?…sunt destule, dar nu interesează pe nimeni. 😂