Pe pagina de Facebook a lui Dragoș Chitic, candidatul PMP la funcția de primar al municipiului Piatra Neamț a apărut o postare în care acuză o acțiune denigratoare la adresa sa.
”Mizerie electorală la Piatra Neamț din partea unui partid și a candidatului lor!
Joi seara târziu, adică noaptea ca hoții, un partid politic a împânzit orașul cu un pliant în câteva mii de exemplare, plin de minciuni, denigrator la adresa mea.
Evident că am anunțat poliția care a intervenit prompt și a identificat câteva persoane, de la subsolul societății, care distribuiau pliantele în scările de bloc și pe parbrizul mașinilor parcate.
După textul pliantului este clar pentru mine partidul și candidatul care au făcut această mizerie. Toată campania s-au comportat la fel și se vor mai întreba duminică seara de ce au pierdut alegerile!?
Am încredere că îi vom afla cu toții public foarte curând atunci când se va finaliza ancheta poliţiştilor, iar fapta va fi sancționată pe măsură. Şi sunt convins că ancheta îi va identifica şi pe cei care sunt “sforarii” acestei mizerii.
Niște politicieni mârșavi, de care, dacă scăpăm, se poate însănătoși țara, ne-au murdărit orașul pe final de campanie. Rușine!
Nu așa se face campanie electorală şi nu aşa se câștigă alegerile !
Haideți să-i sancționăm duminică la vot!”
Dragoș Chitic
Mesagerul Bacău Peste 530 de șoferi vitezomani amendați și 22 de permise reținute de polițiștii din Bacău, într-o săptămână
ZCH Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova
NewsEdge Ilie Vlaicu, președintele ARA, la ExpoApa 2026: „România traversează o criză hidrologică cu efecte grave”. Râurile au scăzut dramatic, iar dezvoltarea infrastructurii bate pasul pe loc
BusinessEdge Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT








Un comentariu
Normal ca nu asa !
Stie dumnealui foarte bine cum: cu ”schimburi” de terenuri cu colegul de afaceri !
Si se mai mira de ce nu poate castiga alegerile !