Învățătoarea Mariana Burghelea: „Eu cred că, dacă un elev uită de un profesor, de un învățător nu uită niciodată”

Suplă, cu ochii mari și glasul de o profunzime melodioasă, învățătoarea Mariana Burghelea vorbește despre generațiile de elevi cărora le-a purtat mâna să învețe caligrafia ca și cum sunt copiii ei. Aproape 11 generații a pregătit și fiecărui elev în parte i-a dăruit atenția, empatia și dragostea ei, ca și cum ar fi fost proprii ei copii.

Și-a dat seama abia în vara anului 2020 că trebuie să se despartă de catedră și de ultima ei generație. Vremurile din urmă și-au spus cuvântul, fiindcă oricât s-a străduit să se obișnuiască cu noile reguli, a ajuns la concluzia că nu poate fi la fel de explicită și expresivă în fața copiilor.

„Cum să stau eu cu mască, ei cu mască, cum să-i mai simt pe copii?! Eu nu mai văd nici un sentiment la copil! Ca să vorbesc clar, accentuat, să explic, ca să fiu înțeleasă, trebuie să trag aer în piept și cu masca nu am aer suficient. Am încercat și am văzut că nu pot, decât să mă îmbolnăvesc, am decis să renunț la copii. Este singurul motiv, altfel i-aș fi dus și anul acesta, e ultima serie”.

Zilele acestea, învățătoarea Mariana Burghelea și-a luat rămas bun încă o dată de la copiii din clasa a IV-a D, de la Școala Gimnazială nr. 3 Piatra-Neamț și le-a promis că telefonul ei va fi mereu deschis pentru ei, oricând, ca și până acum.

„Dacă nu iubești această meserie, n-ai ce căuta la catedră!”

De școala nr. 3 din Piatra-Neamț se leagă ultimii 24 de ani, din cei 42 petrecuți în „grădina de suflete”. Mariana Burghelea s-a născut pe 22 aprilie 1958, al treilea copil dintr-o familie de țărani gospodari din Tanacu, județul Vaslui. Cel care a inspirat-o a fost chiar propriul ei învățător, Ioan Lupu.

„El a fost modelul meu. Până și scrisul său era de o caligrafie admirabilă, mereu m-am străduit să ajung să scriu ca el. Felul în care m-a educat, m-a instruit, au fost cele care mi-au stârnit dragostea pentru această meserie. Dacă nu iubești această meserie, dacă nu te apleci asupra fiecărui copil, n-ai ce căuta la catedră! Trebuie să ai răbdare, să înțelegi copilul și să-i fii alături permanent, în orice situație”, rostește Mariana Burghelea și glasu-i coboară, șoptit și grav, până în suflet.

Pe lângă dragostea de copii și de taina învățării scrierii, cititului și socotitului, a mai fost inspirată de sora ei, Elena Dănilă, care i-a fost profesoară de matematică în gimnaziu. Apoi, la Liceul Pedagogic „Alexandru Vlahuță” din Bârlad a avut alături alți oameni cu har care au format-o: diriginta și profesoara de pedagogie Maria Corodescu și profesorul de română Gheorghe Gohoreanu.

„De la ei am învățat ce înseamnă să fii dascăl, ei mi-au arătat cum să fac planul lecției, ne însoțeau mereu la practica pedagogică și la sfârșit ne spuneau unde am greșit. Consider că, înainte de a ajunge la catedră, trebuie să faci foarte multă practică, să te pregătești. Noi aveam foarte multe ore de practică, la toate disciplinele. Când aveam de susținut lecția, ne făceam proiectul didactic, mergeam la învățător, mai completa ceva, doamna dirigintă venea și dumneaei cu completări și abia după aceea intram la clasă. Era verificat temeinic, mai ales de profesorul de pedagogie, sau de profesorul de specialitate – matematică, științe. Asista la oră și învățătorul, și profesorul de specialitate și profesorul de pedagogie. Acum, am înțeles că în ultimii ani se face practică mai puțină”.

„Noi, ca învățători, suntem o a doua mamă pentru fiecare școlar”

Primii trei ani a fost învățătoare în satul natal, apoi a predat o vreme la Râmnicu Sărat, 4 ani la Colegiul Național „Octavian Goga” din Miercurea Ciuc și 9 ani la Școala Gimnazială nr. 11 Suceava. În anul 1996 s-a stabilit la Piatra-Neamț, odată ce și soțul, Ioan, ofițer de armată, n-a mai fost nevoit să plece în alte unități, la ordin. Când a ajuns la Școala Gimnazială nr. 3, învățătoarea Mariana Burghelea absolvise Facultatea de Pedagogie, obținuse gradul II cu media 9,40 într-o perioadă când erau doar 7 locuri și concurență acerbă, apoi, în 1991, avea deja gradul I obținut cu media 10.

„Pe atunci, nu puteai intra la grad mai devreme de 5 ani. Trebuia mai întâi să capeți experiență. Ambele examene le-am dat la Suceava, unde nu cunoșteam nici un profesor. Examenul de grad II a fost greu, erau probe scrise și probe orale. Pe vremea aceea mai era și socialism științific, la care aveai mult de învățat. Ca învățător, trebuia să știi foarte bine metodica predării matematicii și limbii române, să știi să îmbini metodele noi cu cele vechi, așa încât să faci elevul să înțeleagă. La clasele mici este mult de lucrat intuitiv pentru ca elevii să poată vizualiza și să înțeleagă. Învățătorul poate să fie foarte bine pregătit, dar dacă nu dă dovadă de tact pedagogic, astfel încât elevul să înțeleagă ceea ce vrei să-i spună, nu are rezultate. De exemplu la matematică rezolvi o problemă și vine un copil și spune «eu am mai găsit o cale de rezolvare». O mulțumire sufletească mai mare de atât nu există!”.

Iar la Școala nr. 3 a găsit și un colectiv de cadre didactice foarte bine pregătit: „Colegii mei toți sunt cadre didactice bine pregătite. A existat mereu o colegialitate, fără orgolii și prejudecăți, mereu ne-am ajutat reciproc. De aceea școala noastră dă în fiecare an generații de copii foarte bine pregătiți și copii care intră cu succes la cele mai bune licee: la «Rareș», la «Hogaș», la Informatică. Din prima mea generație de elevi, aproape jumătate de clasă a fost admisă la «Petru Rareș»”, în clasa a V-a și era un examen dificil. Noi, ca învățători, ne aplecăm asupra fiecărui suflet de copil, îl îndrumăm, îi purtăm mâna, îi ascultăm vorbirea, îi urmărim fericirea din ochi, tristețea, ca și cum suntem o a doua mamă pentru fiecare școlar”.

„Eu prefer această deschidere: copilul să simtă că poate comunica cu profesorul”

O a doua mamă iubită de copii, fiindcă le-a oferit nu doar atenție, îndrumare și compasiune, ci și posibilitatea de a se descoperi. Elevii învățătoarei Mariana Burghelea au fost în excursii, au participat la olimpiade și concursuri și au ajuns pe primul loc pe țară, au învățat dansuri populare și cântece tradiționale, au jucat teatru în trupa clasei „Micii artiști” și au cunoscut alți copii prin proiectele europene ale școlii. La ore, oricine avea o întrebare era ascultat și cine rămânea în urmă era ajutat:

„Întotdeauna, dacă a fost un elev care a spus că nu a înțeles prea bine, am stat după program și i-am explicat. Neștiind că mă voi decide să ies la pensie, am vorbit cu copii și au fost de acord ca de la 1 iulie și până la 1 septembrie să lucrăm împreună în fiecare zi română și matematică. N-am avut de recuperat din primăvară, pentru că eu mi-am făcut datoria: în 11 martie, când s-a suspendat, eu am predat în continuare. Am lucrat permanent pe whatsapp: copiii îmi trimiteau temele, îi sunam a doua zi dimineață și discutam cu fiecare în parte. Iar, în perioada de vară, am lucrat română și matematică tot pe whatssapp, le dădeam tema, ei mă sunau, dacă un elev nu înțelegea, lucram împreună câte o oră cu un copil. De aceea și părinții țin la mine și au insistat să rămân și clasa a IV-a, au vorbit și cu inspectorul școlar general, cu dl. Mihai Obreja. Dar, nu-mi permit din cauza sănătății”.

Spirit tânăr, care a respirat energia atâtor generații, a avut talentul de a păstra vie curiozitatea copiilor: „Copiii, înainte de 1989, nu aveau atâta libertate de exprimare, cum au astăzi. Învățământul era, poate nu mai dur, dar mai strict, copiii erau mai timorați. După 1989, părinții și-au lăsat copiii mai liberi, ceea ce i-a ajutat să-și ia zborul și să se deschidă spre o comunicare mai bună cu profesorul. Eu prefer această deschidere: copilul să simtă că poate comunica cu profesorul, iar eu am nevoie să știu că este mulțumit, că a înțeles. Prefer să-mi spună că poate l-am depunctat la o lucrare și împreună să vedem despre ce este vorba. Am avut și 42 de copii în clasă, dar copiii mei au fost mereu disciplinați și serioși. Apreciez și părinții copiilor, pentru că mereu au fost alături de mine și le mulțumesc pentru sprijinul acordat, pentru că și-au spus punctul de vedere, pentru că am reușit împreună să vorbim același limbaj acasă și la școală. Micii școlari nu pot fi ajutați să se dezvolte altfel decât dacă și părinții sunt pe aceeași lungime de undă cu învățătorul. Eu sunt optimistă de felul meu și cred că, atâta timp cât va exista această comunicare, învățământul va merge într-o direcție bună. Problema este că educația online nu este foarte sănătoasă pentru elevi, care și-așa petrec foarte mult timp cu tehnologia. Tehnologia ne ajută, dar copilul, ca să se dezvolte armonios, are nevoie și de ora de sport, are nevoie să picteze, să cânte, să danseze”.

„Eu, când lucrez cu copiii, uit de toate problemele”

Îi vine foarte greu să vorbească despre ea însăși, așa că la întrebarea privind ce le recomandă tinerilor învățători, Mariana Burghelea ne-a răspuns cu un citat: „Mai bine decât mine a spus-o Dumitru Almaș: «Nimic nu-i mai frumos, mai nobil, decât meseria de învățător, de grădinar de suflete umane, de călăuză a celor mai curate, mai pline de energie și căldură suflete umane». Eu, când lucrez cu copiii, uit de toate problemele”.

După 42 de ani în școală, pentru Mariana Burghelea timpul va avea o altă curgere: „Eu sunt foarte mulțumită de cum s-au realizat foștii mei elevi și nu am nici un regret. Sunt foarte mulțumită de familia mea: am o fiică, Ioana, a absolvit ASE și anul trecut și-a luat doctoratul cu «magna cum laude», am avut un sprijin mereu în soțul meu. Îmi doresc să-mi dea bunul Dumnezeu sănătate, să-mi fac ordine în gânduri, să am timp să mă relaxez, să citesc o carte, să-mi ajut elevii, cu mare drag, dacă mai apelează la mine. Eu cred că dacă un elev uită de un profesor, de un învățător nu uită niciodată, așa cum nici eu n-am uitat de învățătorul meu care m-a îndrumat”.

Cristina IORDACHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.