Măsuri pentru începerea anului școlar în condiții pandemice

Un periplu prin câteva școli din zona rurală a județului Neamț chiar în ziua de 14 septembrie a reliefat câteva lucruri. Elevii se bucură să se reîntâlnească, părinții au sentimente contradictorii, situate între bucuria elevilor și grija pentru sănătatea lor, directorii de școli au grijile administrative firești, iar profesorii se gândesc cum să îmbine responsabilitățile educative cu cele care țin de propria protecție și cea a elevilor. Traseul nostru a cuprins câteva școli din comunele Săvinești, Piatra Șoimului, Borlești și din orașul Roznov, pentru a vedea cum a decurs începerea noului an școlar în condiții de pandemie.

”Avem măști pentru cine are nevoie, atât pentru elevi, cât și pentru personalul de curățenie și profesori”

La școala Gimnazială „I. Gervescu” din Săvinești, județul Neamț, orele se fac în două schimburi, dimineața și după-masă. Băncile din clase sunt individuale și sunt așezate la distanța de un metru pentru siguranța elevilor, nu există catedră, astfel că totul este amenajat în condiții optime. În fața școlii mai erau elevi, care încă așteptau să intre, toată lumea purta mască, conform normelor sanitare, iar părinții nu aveau voie să intre în incinta școlii.

”Copiii au venit cu măști de acasă, dar avem și noi un stoc de rezervă. De exemplu, astăzi am avut copii care au venit fără măști și le-am dat noi. Am primit fonduri de la primărie pentru măști și dezinfectanți de toate tipurile necesare menținerii curățeniei”, a declarat Ana Vasiliu, directoarea școlii.

Pauzele elevilor sunt separate, au la dispoziție spațiul de recreere din curtea școlii, iar în caz că plouă este pusă la dispoziție sala de sport și holurile școlii care sunt suficient de mari pentru ca regulile de distanțare să se poată respecta. Supravegherea elevilor în pauze va fi în grija cadrelor didactice.

Nu s-a neglijat nici posibilitatea reîntoarcerii la învățământul online, astfel că s-au luat măsuri și pentru un scenariu hibrid: ”Mai avem aprobat pentru această școală scenariul hibrid, având în vedere că schimbul de după-masă termină destul de târziu, am primit aprobare ca o parte din ore să le facă online. Noi avem 127 de tablete primite de la primărie, pregătite pentru elevi și de mâine începem să le distribuim. Tabletele sunt preluate de la primărie cu proces verbal, iar la rândul nostru le predăm mai departe copiilor cu contract de custodie”, a mai adăugat directoarea școlii.

Părinții au fost deschiși și foarte înțelegători cu noile reguli de desfășurare a orelor, pentru ei a fost important ca elevii să meargă la școală, precizează directoarea Ana Vasiliu: ”Am avut la începutul lunii septembrie întâlnire cu părinții care reprezintă fiecare clasă și am discutat despre scenariul care va fi aplicat, le-am cerut părerea în legătură cu modul de desfășurare a orelor și răspunsul final a fost ca elevii să fie prezenți la școală. Un singur părinte nu a fost mulțumit, dar nu din pricina prezenței copiilor la școala, ci din cauza măștii, nu era de acord cu numărul de ore la care copilul este supus să poarte masca. Din punctul acesta de vedere suntem toți puși în dificultate, masca este incomodă după un timp, însă trebuie să ne conformăm”.

La Măstacăn-Borlești s-a tratat direct cu Microsoft pentru licențe

La Borlești, directorii ambelor școli și s-au declarat mulțumiți de condițiile create/asigurate pentru deschiderea noului an școlar. Evident, cu mici excepții. La Școala Gimnazială „Ioan Grigore Teodorescu”, directorul Constantin Cristinel ne-a declarat că a fost aplicat scenariul verde, drept urmare toți copiii merg la ore, păstrând distanța în bănci.

Probleme sunt cu stocul de măști și dezinfectanți, care, după spusele directorului, au fost achiziționate din bugetul școlii: ”În cazul măștilor, pentru copii le-am cumpărat noi, din banii noștrii. Am achiziționat 1.500 de măști, de asemenea am rugat părinții, dacă au posibilitatea, să le dea măști elevilor ce provin din familii defavorizate. Spre exemplu, astăzi am consumat 50 de măști pentru copiii care au venit fără. Elevii care vin cu microbuzul școlii, au obligația de a avea măști, o altă măsură luată este numărul limitat de elevi în microbuz, maxim 10 copii vin pe o tură. În cazul tabletelor, situația e puțin mai complicată: primăria le are, însă a decis ca ele să fie împărțite doar în caz de nevoie. Noi avem pentru orice eventualitate platforma pregătită. Lucrăm cu «Clasa Viitorului», ne-am făcut conturi pentru fiecare elev, deși noi și părinții ne dorim să rămână copiii la școală”, a declarat directorul școlii.

Elevii de la Școala Gimnazială Mastacăn au fost împărțiți în 3 corpuri școlare, din cauza renovărilor la una dintre școli. Pe plan digital, directorul școlii, Ionel Pătrunjel, a tratat direct cu compania Microsoft pentru licențele necesare calculatoarelor ce vor fi folosite de elevi și cadre didactice.

”Noi ne-am pregătit din vară, am așezat bănci, am asigurat internet de mare viteză peste tot. Avem în fiecare clasă calculatoare în cazul în care va fi nevoie de școală online. Am obținut de la Microsoft 5.000 de licențe gratuite pe un an de zile. Avem o profesoară foarte pricepută de TIC și matematică și, ajutați de fostul nostru coleg, care a fost secretar la noi la școală, am luat legătura cu Microsoft, am sunat frumos la Washington, le-am spus cine suntem și ce dorim și am primit 5.000 de licențe gratuite pe un an de zile”, ne-a spus Ionel Pătrunjel, directorul școlii.

O altă inițiativă a fost luată în cazul elevilor care locuiesc în zone fără semnal, iar, după spusele directorului, s-a ajuns la concluzia că 63 de copii din 423 nu au niciun fel de mijloc de comunicare din pricina semnalului slab sau în unele locuri chiar inexistent.

”În momentul de față, singurele lucruri pe care le-am putut oferi copiilor sunt câteva calculatoare. În laboratorul de informatică pe care l-am avut au fost 21 de calculatoare funcționale, 15 le folosim în clase pentru diferite activități educaționale și am 4 calculatoare ale școlii au fost date pe bază de proces verbal la 4 familii.” a mai adăugat directorul.

Și aici, însă, există aceeași problemă cu măștile și dezinfectanții: ”La deschiderea anului școlar au venit cu măști aproape toți, mai puțin preșcolarii. Am dat astăzi doar 28 de măști, noi avem în stoc în jur de 4.000 de măști, dar marea majoritate au venit cu măști de acasă. Măștile, dezinfectanții, covorașele le-am achiziționat noi din bugetul școlii, deci suntem asigurați pentru cel puțin o lună jumătate-două, dar măștile pot fi disponibile mult mai mult dacă se păstrează tendința de a veni cu măști de acasă”.

Problema fiind ridicată la fileu de ambele școli, am contactat telefonic primarul comunei Borlești pentru a-i cere părerea despre felul în care s-a desfășurat începerea anului școlar: ”Școala a început fără probleme, prima zi s-a desfășurat chiar cum trebuie. Tabletele nu au ajuns în școli, dar noi le avem în primărie. Deocamdată, în cazul în care copiii vin la școală, am stabilit cu directorii și profesorii să le dăm dacă o să se facă ore online. Modul de împărțire a tabletelor a fost documentat printr-o anchetă pentru fiecare copil care ar avea nevoie, făcută de la școală. Am primit un tabel cu elevii care au o situație precară. În total avem 110 tablete pentru cele două școli, atâta s-a cerut, atâta am achiziționat, nu am achiziționat mai mult decât trebuia, pentru că sunt copii care au deja. În cazul igienizării, am făcut dezinsecție cu firmă autorizată la toate școlile, am cumpărat măști, au mai cumpărat și conducerile școlilor din bugetul primăriei, consider că am asigurat tot ce trebuie. Dacă aveți vreo informație că ar exista probleme, înseamnă că cineva nu spune adevărul, școlile au tot ce trebuie”, a declarat Vali Puică, primarul comunei Borlești.

Roznov: directorul și câinele, pe post de amfitrioni

La Liceul „Gh. Ruset Roznovanu” din Roznov am surprins agitația normală de început de an școlar. Pe ambele părți de stradă erau părinți și copii care așteptau să fie preluați în clase. Ajunși în fața școlii am realizat că era greu de discutat cu directorul școlii.

Un cadru didactic ne-a lămurit: ”și domnul director este învățător și trebuie să-și preia tura a doua de elevi. După 12:30, dacă vreți detalii, dar și atunci avem ședințe. Nu știu, e complicat”.

Ne-am mulțumit cu o fotografie sugestivă, directorul primind elevii lângă un câine plictisit, câine probabil antrenat să depisteze noul coronavirus.

La Școala Gimnazială nr. 1 Piatra Șoimului, cineva din conducerea școlii,  care a refuzat să se prezinte „din motive personale”, a fost scurt și la obiect: „Școala a început în condiții optime, cu distanțarea corespunzătoare, cu sisteme de igienizare, cu marcare pentru toți elevii și e OK deocamdată. Orele se vor ține conform programei școlare, iar pauzele vor fi decalate, astfel încât să nu se întâlnească clasele între ele”.

Cu bune, cu rele, școala a început, iar cei mai mulți dintre elevi sunt prezenți în bănci, cu lecția de distanțare socială învățată de acasă.

Alina HOANOŞ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.