Horoscop 22-28 octombrie

Durerea fizică şi boala reprezintă modul corpului de a-ţi spune că o zonă sau o problemă emoţională are nevoie de atenție. Dacă probleme grave sunt lăsate netratate, pot avea ca efecte boli serioase sau nefuncţionarea corectă a întreg organismului. Dacă simptomul este ușurat şi corpul se vindecă, dar blocajul nu este îndepărtat, pot apărea din nou simptome similare, în acelaşi loc sau chiar într-o zonă învecinată, astfel devenind simptome cronice care reapar sau par că nu dispar niciodată.

Berbec

Spre uimirea nativilor, pe 25-26 octombrie, ambele părți implicate într-un conflict, proiect creativ, negociere, vor  veni cu idei originale. Marte este încă retrograd, iar Berbecii au de lucrat intens pentru ajungerea la un acord în condiții de armonie, de pace. Chiar dacă aceste obiective sunt aproape imposibil de realizat în octombrie,  deoarece Marte și Mercur sunt retrograde, nativii au parte de ajutor. Progresele rapide întârzie să apară, mai ales acelea în domeniul afacerilor și cele în viața personală. Unii dintre nativi, care au de programat o nuntă, să aștepte, cel puțin până pe 13 noiembrie, când Marte își termină mișcarea retrogradă.

Taur

Marte se deplasează prin Casa subconștientului, a secretelor nativilor din Taur, până prin ianuarie anul viitor. Chiar și cu Marte retrograd, acesta este un moment excelent pentru Tauri, pentru a face cercetări sau orice lucrări care necesită concentrare fără distragere a atenției. Creativitatea nativilor poate străluci sub această tendință astrologică, mai ales dacă Taurii elimină apelurile și mesajele care le consumă timpul. Acei dintre nativi care doresc să-și exprime cele mai profunde și pasionante idei artistice, trebuie să fie singuri, meditativi. Un moment foarte bun pentru stabilirea unui obiectiv major.

Gemeni

Soarele tranzitează Casa sănătății nativilor din Gemeni. Acum, nativii trebuie să-și facă un update privind măsurile de protecție împotriva coronavirusului. Chiar dacă sună enervant, spălați-vă pe mâini și purtați masca când sunteți afară. Păstrați distanța socială. Se recomandă eliminarea oboselii și a activităților care conduc la epuizare. Aici găsește acest virus mortal mereu oportunități de atac asupra oamenilor, în epuizările de tot felul. Relațiile de iubire în care sunt implicați Gemenii au nevoie de o infuzie de… iubire autentică. Rutina vieții i-a transformat pe nativi în persoane foarte plicticoase.

Rac

Venus, una dintre planetele financiare, care are legătură cu produsele de înfrumusețare, își începe călătoria prin Casa salariului Racilor. De asemenea, Venus are acum o relație specială cu Marte în Casa faimei și a onorurilor nativilor din Rac. Racii care lucrează în vânzări au astrele de partea lor. Nativii care dorească să-și deschidă o afacere au acum cele mai bune astre de partea lor. Chiar dacă vor avea probleme, Racii să nu se descurajeze. Obstacolele acestea îi vor face mai inteligenți și mai creativi.

Leu

Acum accentul cade puternic pe școala universitară și postuniversitară. Leii care sunt studenți, profesori sau instructori didactici trebuie să descopere o modalitate de a avea ajutor suplimentar în actul didactic. Unii dintre profesori ar putea solicita elevilor să îi ajute la clasă. Acești elevi să își ajute colegii cu explicații, la laboratoare sau unde este nevoie. Din 22 octombrie, șansele Leilor de a călători cresc, chiar dacă regulile din pandemie blochează deplasările lungi. Călătoriile în zone de munte, cu aer curat îi vor ajuta pe nativii din Leu.

Fecioară

Pluton şi Luna aduc în apropierea nativilor din Fecioară tot felul de oameni critici. Pentru unii dintre nativi aceste situații devin neplăcute, datorită faptului că, cei care îi vor critica vor fi apropiați: soț/soție, prieteni sau un asociat al afacerii. Implicarea lui Pluton poate aduce o persoană în anturajul fecioarelor care va încerca să-i intimideze. Venus va încerca să liniștească lucrurile. Până pe 2 noiembrie, Soarele va oferi nativilor energie, entuziasm și creativitate. Toate acestea pentru ca nativii să-și poată atinge obiectivele. Inițiativa este acum esențială pentru nativii din Fecioară.

Balanță

La 27 octombrie, Venus se mută în Balanță timp de 4 săptămâni. Nativii din Balanță se pot pregăti de pe acum pentru noiembrie, o lună care este formidabilă pentru ei. Chiar dacă sunt nerăbdători, Balanțele au de așteptat pentru a fi romantici până pe 3 noiembrie, când Mercur va intra în mișcare directă. Nativii care au probleme între soți să verifice sursele externe familiei lor. Cei mai mulți dintre nativii căsătoriți nu au astre care lucrează să le slăbească relațiile conjugale. Pot apărea probleme cu orgoliul exacerbat al soților.

Scorpion

Între 21 octombrie și 2 noiembrie, Soarele îi ajută pe Scorpioni să fie ei însăși. Un adevărat cadou! Ziua de naștere a fiecărui nativ din Scorpion are accentul astrologic pe obiectivele acestora pentru anul următor. Deci, cei mai mulți dintre nativi pot încheia anul curent și să înceapă unul nou. Din perspectiva obiectivelor, a atitudinii, chiar a business-ului. Energia suplimentară, vitalitatea și inițiativa sunt folosite cel mai bine pentru a exprima dorințele nativilor. La 27 octombrie, Neptun și Jupiter aduc armonie și iluminare spirituală.

Săgetător

Neptun este orientat spre Jupiter. Acesta este un aspect care aduce situații favorabile pentru nativii din Săgetător. Aceștia să se concentreze pe îmbunătățirea aspectului locuinței proprii. Vacanțele din decembrie se anunță cu vizitatori și cu petreceri. Între 24-26 octombrie, Soarele își unește forțele cu Mercur. Punctul de maxim este atins pe 25 octombrie. Săgetătorii vor manifesta vigilență, gândire rapidă, adaptabilitate și curiozitate. Nativii vor avea mai multe interacțiunii cu frații/surorile, cu școlile, față în față sau prin internet. Aceasta este o perioadă atât de aglomerată, încât devine dificil de înțeles chiar tot ce se petrece.

Capricorn

Venus tranzitează zodia Fecioarei până la 27 octombrie. Venus trimite de aici doar energii favorabile pentru Capricorni. Acei dintre nativi care au moralul la pământ, trebuie doar să încerce o tunsoare nouă, să-și ia ceva de îmbrăcat șic sau să-și facă un moft, oricât de mic. Venus se ocupă de fondurile Capricornilor în această perioadă. Banii pot proveni de la o bancă sub forma unui împrumut sau o ipotecă pentru îmbunătățirea locuinței. Chiar și membrii familiei se oferă să-i ajute pe nativi cu bani. La 23 octombrie, Soarele îi împinge pe nativi să muncească mai mult decât de obicei.

Vărsător

Până la 2 noiembrie, Soarele îi ajută pe nativii din Vărsător să lucreze mai mult. Nativii ar face aceasta pentru a obține lucrurile sau rezultatele pe care le doresc. Mai mulți dintre cei implicați la locul de muncă vor fi agresați. Vărsătorii să-și păstreze cumpătul și să nu răspundă la provocări. Între 24-26 octombrie, Soarele și Mercur aduc o perioadă atât de aglomerată pentru Vărsători, încât aceștia nu mai au timpul necesar de a conștientiza ceea ce li se întâmplă. La 23 octombrie, Uranus produce perturbări care vor cauza schimbări neașteptate. Acestea vor afecta rutina și viața în general.

Pești

Marte continuă să se certe cu Saturn și Pluton. Investițiile alături de prieteni sunt greu de controlat în această conjunctură astrologică. Aceste investiții înseamnă pierderi în cele mai multe dintre cazuri.

Pluton și Saturn se luptă cu Mercur în Casa banilor altor persoane. Adică, cei care sunt datornici la Pești, îi vor ataca pe nativi cu scopul de a întârzia plata. Până la 28 octombrie, Mercur oferă momente bune nativilor din Pești pentru a cere favoruri, a negocia, și a-și promova ideile. Mercur retrograd îi ajută pe Pești să se reconecteze cu oamenii din trecutul lor.

reclama psd

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.