Peste 16.000 de nemțeni au ales PRO România ca fiind echipa pe care să o crediteze cu încrederea lor de a-i reprezenta în Consiliul Județean. Avem un primar PRO și nu este nicio surpriză că este o doamnă. Felicitări Alexandra Raclariu și multă inspirație pentru Crăcăoani!
Proiectele noastre au convins nemțenii să ne acorde 65 de mandate de consilieri locali în Piatra Neamț, Roman, Bicaz, Roznov, dar și în multe dintre comune. PRO România a primit dreptul de a participa la guvernarea județeană și locală. Și o va face alături de echipa tânără, reformistă, pe care a prezentat-o în campanie.
PRO România este promisiunea unei social democrații moderne, europene, într-o Românie în care sub guvernările falsei stângi am pierdut aceste repere.
Discursul antieuropean, modul despotic de conducere, baronizarea, tendințele național-conservatoare ale liderilor falsei stângi ne obligă ca la Neamț să ne dorim o alianță prin care să stopăm toate aceste lucruri.
Nemțenii așteaptă reforme, nemțenii așteaptă modernizare, nemțenii își doresc viziune, bunăstare și respect.
Și exact acestea vor fi reperele pe care le vom căuta în negocierile pe care le începem pentru a forma majorități prin care să scoatem Neamțul din sărăcie și să-l aducem alături de județele performante ale României.
Liviu Harbuz
Coordonator PRO România Neamț
Când trecem la ora de iarnă: la noapte ora 04:00 devine ora 03:00- Polițistă din Bacău, felicitată de prefect după ce a identificat și predat autorităților o persoană urmărită
- Punte între cer și pământ: Lecție de istorie și onoare predată de aviatorii băcăuani la Monumentul Eroilor de la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din Brusturi
- Etapa 10 din Liga 3, Seria 1: FC Bacău 2 a câștigat deja, 2-1 cu Odorheiul. Urmează meciurile Aerostarului și Oneștiului
- Performanță incredibilă la Buhuși: spitalul propus pentru desființare a cucerit trei premii de excelență la Romanian Healthcare Awards





