După o lună de la începerea anului școlar, deja câteva școli din județul Neamț au rămas fără materiale de protecție la coronavirus. Cu câteva excepții, majoritatea unităților de învățământ au avut cursuri fizice și combinat cu online, așa încât aprovizionarea de până acum n-a fost suficientă. Asta și în condițiile în care nu s-a putut face o estimare a necesarului spentru materiale care se foloseau pentru prima dată. Dezinfectanții, mai ales, dar și măștile, atâtea câte au fost, s-au epuizat, în special în unități de învățământ din zona rurală. Sunt probleme în zona Roman, dar și în zona Târgu Neamț.
Fiindcă nici banii de la primării nu au fost suficienți, iar o rectificare de buget este așteptată în luna noiembrie, directorii școlilor s-au adresat inspectoratului. „Noi avem un stoc de rezervă cu 3.000 litri de dezinfectant pentru mâini și circa 100.000 de măști. Am dat la școlile care ne-au solicitat, la Valea Ursului, Oniceni, Crăcăoani, Drăgănești și altele. Dar, astea sunt rezolvări punctuale și pentru situații limită, acolo unde nici autoritățile locale nu pot sprijini financiar unitățile de învățământ”, a declarat Mihai Obreja, șeful Inspectoratului Școlar Județean Neamț.
Situația este cu atât mai îngrijorătoare, cu cât primăriile au primit de la guvern, acum circa o lună, măști pe care să le distribuie localnicilor care erau în evidență la ajutor social.
C.I.
Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi
- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
- Dosarul „Sexgate cu politicieni”, transpus pe scenă la Bacău. „Cazul Epstein de România”, un spectacol ”true story” pe care trebuie să-l vezi
- 151 de ani de la nașterea Reginei Maria: „Leoaica” din inima României Mari
Bacău. Incendiu la un adăpost de animale din localitatea Ghimeș-Făget- Pe 31 octombrie nu se pot face programări la RAR – sunt lucrări de mentenanță a infrastructurii IT
- UE amână cu un an interdicțiile naționale privind accesul copiilor la social media. Ce urmează și care ar trebui să fie principiile legii
- Suceava. Trafic blocat la Pojorâta după un accident de circulație
- Botoșani. Bijuterii de 1.732.000 de lei găsite de polițiști în urma unor percheziții domiciliare





