Un consilier județean, al cărui nume nu-l vom face public, pentru că așa a dorit, a experimentat statutul de pacient Covid în Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț. A fost o experiență care l-a marcat și l-a determinat să-și propună să schimbe lucrurile. Mai ales că spitalul este, încă, în subordinea Consiliului Județean Neamț.
– Cum v-ați dat seama că sunteți bolnav?
Am avut 3 zile consecutive febră destul de mare, 38,4 grade. Am luat paracetamol, 7 ore nu aveam febră, a opta oră iar făceam febră și, după 3 zile, am decis să mă duc la spital.
– Asta când se întâmpla?
Pe 25 septembrie, cu două zile înainte de alegeri. Am ajuns la spital mi-au luat temperatura, mi-au luat tensiunea și m-au băgat într-un container din acela din curte, unde am stat 2-3 ore, pur și simplu am așteptat, și-am tras un frig de mi-a înghețat sufletul în mine. Eram singur, cu febră, într-un container foarte rece.
– Și după 2-3 ore de așteptare a venit cineva?
Da, m-au luat pentru investigații la computerul tomograf și mi-au luat probe din gât și din nas. După care iar am stat în container și după vreo oră mi-au spus că sunt pozitiv și-o să fiu internat.
– Și unde ați fost internat? În ce secție?
La etajul 2, în spitalul vechi, cred că în secția de interne, într-un salon în care erau 5-6 paturi. Eram singur, nu mai aveam niciun coleg. Iar peisajul era deprimant: nu era căldură deloc, geamul era deschis, mizerie pe jos, cârpe pe jos, coșul de gunoi era pus în pat. Acolo am stat o noapte, nici măcar nu m-am dezbrăcat de hainele pe care le aveam pe mine, mi-a fost frică să nu iau vreo altă boală. Pur și simplu m-am descălțat și m-am băgat în pat.
– Într-un pat care era cât de cât acceptabil?
Cearșaful era rupt în 5-6 locuri, pilota era roasă la capete de parcă o mâncaseră șoarecii, perna era din vatelină, nici măcar picioarele nu le puteai pune pe ea, pe scurt – un adevărat dezastru.
– Și în acest timp, dacă luăm în considerare orele de așteptare și seara/noaptea din salon, ce ați primit de mâncare?
Nu mi s-a dat nimic toată ziua, dar acesta nu e neapărat un lucru rău, pentru că nu se poate numi mâncare ceea ce se servește la spital.
– Cât ați stat în acel salon?
O noapte, după care m-au dus la etajul 4, la secția de diabet, într-un salon de 3 ori mai mic în care erau 3 persoane. Acolo am stat încă 11 zile. În toată perioada asta mi-a fost schimbat o singură dată cearșaful, adică lenjeria, dar doar pentru că am cerut asta. Colegilor nu le-au schimbat nici măcar o dată cearșafurile, pentru că ei n-au cerut. Dușul era la un capăt de culoar și în 12 zile am făcut o singură dată duș. Era apă caldă, dar dușul era foarte departe de salonul în care stăteam eu și toate geamurile de pe hol stăteau larg deschise. Dacă ar fi vrut cineva să facă duș se gândea de 20 de ori înainte, pentru că îngheța până ajungea înapoi în salon. Și în toată perioada asta de 12 zile am făcut ”duș” cu spirt. Aveam spirt de acasă și mă dădeam pe piele de două ori pe zi.
– Și baia cum arăta?
Toaletele cred că erau model 1944, arătau rău tare, dar curățenie se făcea, chiar era curățenie la etajul 4. Dimineața și seara se făcea curățenie peste tot.
– Iar mâncarea? Asta apropo de faptul că au apărut foarte multe fotografii cu așa-zisa mâncare din spital în ultima vreme în spațiul public.
Mâncarea nu avea nicio legătură cu pacientul. De exemplu dimineața, o dată la două zile, primeam unt. Un cubuleț de 30 de grame cred, dar era unt. Zic că mâncarea nu are nicio legătură cu pacientul pentru că eu în toată perioada, din cauza antibioticelor și a medicamentului Kaletra, am avut TGP-ul foarte mare și în condițiile astea n-aveam voie să mănânc unt în niciun caz. Puteam mânca doar carne de pui fiartă, cartofi fierți, legume fierte în general, iar mie îmi dădeau ori unt, ori telemea, ori ou, plus ceai în fiecare dimineață. La prânz erau niște terciuri. Iar piureul de cartofi arăta ca un fel de supă cremă, adică nici măcar piureul care este atât de ieftin, nu era ca lumea. Am primit și o salată în care se vedeau niște resturi de roșii, imposibil de descris, eu n-am mâncat mai deloc ce ne-a dat acolo.
„Toată lumea spune că este puțin personal, dar spitalul are totuși 1.700 de angajați. Cu ce se ocupă?”
– Colegii dumneavoastră de salon mâncau? Mă gândesc la o diferență de opțiuni…
Era doar un domn mai în vârstă care mai mânca, mai ales un fel de supă pe care o primeam din când în când la prânz. Dar puțin…
– Se pare că lipsa gustului și a mirosului este uneori un avantaj. Cum ați suportat tratamentul, care am înțeles că este destul de agresiv?
Luam pastile la ora 6, la ora 10, la prânz, luam pastile la ora 18, luam pastile la ora 22, luam în jur de 30 de pastile în fiecare zi. Luam Liv 52, două dimineața, două seara pentru protecția ficatului, Kaletra dimineața și seara, antibiotic, probiotic, încă ceva pentru stomac și mi se făceau injecții – anticoagulante – în burtă dimineața și seara. Nu era simplu.
– Dar n-ați ajuns la fenomene de insuficiență respiratorie, nu?
Cred că în prima zi am avut 94 saturația de oxigen în sânge, dar n-am avut probleme. Un alt coleg de salon a stat 3 zile la oxigen. Eu n-am avut nevoie, în schimb mă simțeam foarte, foarte obosit. Am dormit extrem de mult în toată perioada spitalizării, uneori și 20 de ore din 24. Și am avut niște dezechilibre majore. Am uitat să merg, de exemplu.
– Asta din cauza tratamentului sau a virusului?
Nu știu să vă spun, dar e posibil să fie și de la stat în pat atât de mult. Parcă pășeam pe gheață și tot timpul trebuia să mă sprijin de o ușă, de un perete, că altfel nu puteam merge.
– Și în afară de dificultățile de deplasare și de faptul că n-ați avut gust și miros, ați tușit sau ați mai avut vreun disconfort?
Am tușit cam 3-4 zile. Era o tuse seacă, din piept, din plămâni, nu din gât. Iar starea de disconfort a fost și din cauza tratamentului, și din cauza condițiilor din spital. Sper să nu mai ajung vreodată pacient acolo. Dacă puteam să-mi fac injecția în burtă, dacă aș fi avut un aparat de măsurare a tensiunii și un pulsoximetru, puteam să stau acasă liniștit. Bine trebuia să mai vadă cineva de mine, adică să mă verifice din când în când, dar poate mă descurcam și singur. Puteam să-mi fi pus ceasul să sune la anumite ore, să-mi iau tensiunea, să-mi măsor saturația de oxigen și să fi stat acasă. O problemă serioasă, pentru care este necesară supravegherea medicală, este coagularea sângelui, cu risc de AVC și de alte complicații fatale.
– Cum ați descrie experiența asta, dincolo de felul în care arată spitalul?
Pot spune că asistentele, dacă le întrebai ceva, erau foarte amabile. Adică personalul merită nota 9 din 10. În schimb condițiile nu sunt nici măcar de nota 2. Dacă o să dea bunul Dumnezeu și o să avem majoritate la CJ o să schimbăm lucrurile. Bine, și managerul trebuie să fie din domeniu, nu să fie fostul primar de la Roman. Eu am să-mi fac timp și am să merg zilnic două ore în spital, tocmai pentru a identifica lucrurile care nu funcționează în toate secțiile. Am trimis poze unor cunoștințe din alte spitale și mi-au spus că ținea de directorul de îngrijiri sau de șeful de secție să nu fie mizerie pe jos în salon. Adică îi tai din salariu îngrjitorului o dată, de două ori și a treia oară îl dai afară. Nu există coordonare în spitalul de la Piatra-Neamț, directorul de îngrijiri nu știu cu ce se ocupă. Nici medicul nutriționist. E logic că, dacă ai o anumită problemă cu ficatul nu poți mânca aceeași mâncare cu unul care are o problemă cardiologică sau are diabet. De asta spun că mâncarea nu are nicio legătură cu pacientul, nu poți să trântești la toată lumea unt în fiecare dimineață. O altă problemă este supravegherea medicală. Asistentele nu știu dacă intrau în salon de 3-4 ori pe zi. Veneau dimineața să administreze tratamentul și să mai ia sânge vreunui pacient pentru analize, pe urmă pe la ora 10, și apoi după-amiaza. Și pe medic l-am văzut cam răruț, o dată pe zi sau de două ori maxim. Toată lumea spune că este puțin personal, dar spitalul are totuși 1.700 de angajați. Cu ce se ocupă?
A consemnat Cristina MIRCEA
6 comentarii
Totdeauna am spus că omul sfințește locul.Nu orice persoana,poate fi lider,bun organizator.A fi conducătorul unui spital înseamnă să impui o anumită disciplină,respectarea cu strictețe a sarcinilor de serviciu.Am avut experiențe cu spitalul și am rămas cu coșmaruri.Daca nu aveai banii pregătiți,erai in plop.Incepand cu femeia de serviciu,asistentele.Cu medicii nu am avut probleme dar le-am reproșat în gând comportamentul subordonaților,parcă ei dirijau totul,acolo parcă îți pierdeai identitatea, așa am simțit.De aceea înțeleg frică celor care strîns că sunt în pericol refuza spitalizarea.Au trecut mai mult de 30 de ani de când,la alegeri , toți politicienii devin subit amabili,interesați de sănătate,educație,corupție.Ei bine domnilor ,cred că acum este dialogul surzilor.Ce ați făcut pentru bolnavi,pentru copii? Vă place ce spital avem?Mereu de alegeri,îmi sună în cap melodia”pleacă ai voștri,vin ai noștri, ăia hoți, ăștia hoți….”.oare s-a modificat ceva?
Nu se modifica nimic,stai linistita.Bea un ceai si mergi la culcare.
Medicilor, asistentelor si angajaților spitalului li s au mărit considerabil salariile deoarece, ziceau ei, erau prea mici pt a fi motivați …acum, ca au venituri la care nu sperau, tot n au chef de nimic !! Si totuși se plâng încontinuu de condiții, de lipsa de aparatura, etc. Dar sa asigure curățenia ( cred ca si acasă la ei așa o fi, ca in imaginile din video !!) si mâncarea de calitate si in cantitatea prevăzută de normele sanitare, nu le pasa!
Rusine sa le fie! Stam ca prostii si acceptam nesimtirea lor, care se cred mari zei când ajungi la spital si te tratează cu superioritate de parca ești un mare rahat in fata lor !!
Stimate domn,
Desi nu sunt deacord cu faptul ca nu v-ati dat numele apreciez sinceritatea Dvs. si faptul ca ati impartasit si noua aceasta experienta. Pentru ca am avut ghinionul sa trec in calitate de pacient prin cateva sectii ale acestui spital inca de prin anii ’80 va pot spune ca, in unele locuri, nu s-a schimbat nimic de atunci. Noroc de personalul care se implica si care reuseste sa-si faca treaba chiar in aceste conditii. As remarca cateva aspecte:
1. personalul medical isi face treaba deci problema este la management;
2. nu stiu ce “majoritate” reprezentati dar la conducerea judetului/spitalului s-au perindat cam toate partidele si…acesta este rezultatul;
3. sper sa va tineti promisiunea si sa miscati ceva. Este deja ceasul al 13-lea;
4. eu va doresc sa nu mai ajungeti pacient in acest spital (de fapt in nici un spital) dar uite ca urgentele pot aparea. Nu intotdeauna poti ajunge la un spital profi. Dar oare noi de ce nu am putea avea un astfel de spital in Piatra Neamt?
Va doresc succes si sanatate,
Trăiască Arsene, dar o întrebare, modularele alea din fața spitalului de luni de zile nu mai sunt deschise, de ce au fost aduse? Este unu în fata la infecțioase și este închis permanent.
Sa nu exageram cu nota!!! Norocul celui internat a fost ca este/era consilier local si nu un oarecare…. cred ca notele acordate personalului medical ar fi: 3 pentru competenta; 10 pentru indolenta, nepricepere si neimplicare. Cat, despre conditii si masa…. maximum nota 2.
Ar trebui sa dea de gandit acestos spagari angajati ai SJU Piatra-Neamt (e drept, nu sunt toti asa; mai exista si vreo 2-3 persoane ok!), pentru ce isi primesc leafa platita din banii nostri????