La 3 luni după ”vindecarea” de Covid: ”Dacă merg mai repede, nu să alerg, deja simt ca o presiune în piept”

De Covid nu se moare, e o simplă răceală!”,Ați luat bani să mințiți și să țineți populația în teroare! Să muriți de Covid, trădători de neam și de țară!”,Am foarte mulți prieteni și nu am auzit pe unul să fie bolnav de Covid și la rândul lor la fel au prieteni și niciunul nu a auzit ca cineva să fie bolnav. Așa că suntem mințiți de luni bune… ca să-și facă ei realizările”, ”Încet, încet, Covidul preia toate bolile. Nu se mai moare de cancer, de infarct, de atac cerebral, nici de ciroză, nici de diabet. Cât de proști ne cred? Nu mai mergeți în spitale! Medicii au norme de morți!”.  Acestea sunt doar câteva dintre ”refrenele” de pandemie, centrate pe convingerea că nu există Covid, sicriele ridicate de la morgă conțin pietre, cifrele oficiale privind numărul de infectări și de morți sunt false, scopurile reale sunt dictatura sanitară, statul polițienesc, ”detenția” în spitale. În tot hățișul de opinii contradictorii chiar și în tabăra radicală anti-Covid (ba nu sunt morți, ba există ”normă” sau decesele din alte motive sunt ”trecute la Covid”), coronascepticii nu reușesc să explice care sunt obiectivele pandemiei și se învârt în teorii despre oculta mondială și suprimarea intenționată a populației. Problema este că tocmai ei, contribuie indirect la efectele pandemiei și acordă ”liberă trecere” infecției prin refuzul de a se proteja, în numele libertății de a nu purta ”botniță” și de a-i îndemna și pe alții să se revolte împotriva acestei ”constrângeri”. E adevărat, restricțiile pot duce la reacţii bizare, dar convingerile inflexibile, bazate pe argumente de tipul ”am văzut eu pe net” sau ”doar oamenii cu comorbidități mor și nu mor de Covid, ci mor cu Covid, e o mare diferență” nu au niciun suport rațional.

”Timp de 3 zile starea mea s-a înrăutățit în sensul că, atunci când mă ridicam în picioare, mă sufocam”

Oamenii care au trecut prin suferințele determinate de infecția cu noul tip de coronavirus nu prea vor să vorbească despre asta. Știu că riscă să intre în malaxorul adepților teoriei conspirației, care-i vor toca mărunt. Am reușit, totuși, să discutăm cu un bărbat, în vârstă de 51 de ani, care nu are nicio boală cronică și totuși suferă, încă, la 3 luni după ce-a fost infectat cu Covid. A trecut prin secția de reanimare, a fost transferat, cu elicopterul, la un spital de boli infecțioase, a fost declarat vindecat, a început să meargă câte puțin, dar nici acum nu s-a recuperat complet. Medicul i-a mai recomandat o lună de concediu medical, timp în care să facă plimbări scurte, să meargă la salină și să ia bronhodilatatoare ca să ajute plămânul să-și revină.

Experiența prin care a trecut demonstrează, dacă mai era nevoie, că la un om boala se poate manifesta ca o simplă viroză, iar pe altul îl culcă la pământ în câteva zile.

”Boala a debutat cu niște semne specifice, o stare de slăbire dintr-o dată și frisoane seara. Am luat antibiotic, soția mea avea de două zile simptome și o zgâria în gât, ca la o viroză, a luat antibiotic și i-a trecut. Ea a făcut o formă mai ușoară. Eu am stat cu antibiotic 7 zile, dar era din ce în ce mai rău, aveam febră seara, iar ziua eram slăbit și transpiram. Spre finalul perioadei de 7 zile respiram mai greu și mi-am dat seama că ceva nu e în regulă, că nu seamănă cu nimic din ce-am mai avut. De pe 18 până pe 24 august am stat acasă, cu tratament, iar pe 24 m-am dus la spital. Mi-au făcut test, computer tomograf și am stat într-un salon singur până mi-a venit rezultatul. Din start mi-au măsurat saturația de oxigen din sânge și mi-au administrat oxigen, probabil saturația era mică dar nu mi-au spus. Timp de 3 zile starea mea s-a înrăutățit în sensul că, atunci când mă ridicam în picioare mă sufocam, aveam și o tuse persistentă, trebuia să stau întins și să-mi găsesc o poziție în care să pot să trag aer. Erau plămânii foarte plini și aveau aspect de geam mat, cam așa mi-au spus la computer tomograf. Senzația era foarte urâtă, simțeam că ceva mă oprește să respir.  Eu fiind cu oxigen tot timpul, valorile păreau normale, dar la un moment dat am stat jumătate de oră fără oxigen și în loc de 90 și ceva ajunsesem la 85 și și-au dat seama că nu e în regulă. Întrucât starea mea se înrăutățea și era posibil ca în câteva ore să am o evoluție bruscă spre rău, am fost transferat la terapie intensivă, unde am stat vreo 5 zile”.

”Am discutat cu personalul medical. Erau toți siderați că lumea nu crede, când ei intrau o dată la două zile în calvar și luptau minut de minut și oră de oră pentru fiecare pacient”

Bătălia pe care medicii și corpul medical, în general, o duc cu SARS-Cov-2 a fost ridiculizată de la începutul pandemiei, când se acredita ideea că pacienții sunt de fapt niște actori, plătiți bine ca să bage spaima în populație. Acum se discută, într-un registru similar, despre ”competiția” de a declara cât mai mulți morți de Covid, contra cost. De fapt, moartea este o înfrângere pe care n-o ”finanțează” nimeni, iar ceea ce se întâmplă în spitale nu apare pe Facebook. Știu doar medicii și pacienții care au trecut pe acolo.

”A fost o experiență foarte dură, am auzit de oameni care mureau. Se vorbea pe hol când murise o doamnă, dar erau multe cazuri și tot veneau. Starea mea s-a îmbunătățit foarte mult și în ultimele două zile mi-au luat aparatura de monitorizare și au dat-o la altcineva pentru că avea nevoie, eu fiind stabil deja. La început era un efort să stau în fund, pe pat, nu să mă ridic în picioare, nu puteam, eram foarte, foarte afectat. După 5 zile am fost mai bine, și am fost transferat la spitalul de boli infecțioase unde am continuat tratamentul încă 10 zile. Sunt profesioniști toți, tot personalul medical, iar cei de la reanimare sunt niște eroi. Își împărțeau bolnavii, era o forfotă continuă acolo, transpirau în combinezoanele alea, am discutat cu personalul, erau toți siderați că lumea nu crede, când ei intrau o dată la două zile în calvar și luptau minut de minut și oră de oră pentru fiecare pacient. La 10 zile după ce-am ieșit din spital am făcut niște analize și mi-a ieșit ficatul afectat, valorile nu sunt absolut deloc normale bănuiesc că de la tratament, nu știu, iar la computer tomograf, medicul care a interpretat mi-a spus că am încă noduli și aspect de geam mat la plămâni și mi-a recomandat să mai stau o lună să mă refac. Plămânul nu și-a revenit, fac la două săptămâni spirometrie să văd cam cum suflu, mi-a dat niște bronhodilatatoare, fac plimbări, mi-a recomandat să merg la salină și alte lucruri pe care să le fac să se repare plămânul, nu sunt medicamente pentru asta. Simt, în momentul în care fac efort că nu am capacitate, dacă vreau să merg puțin mai repede, nu să alerg, deja simt ca o presiune în piept. Cine nu crede că există Covid să meargă la terapie intensivă și să vadă ce e acolo. E o boală foarte parșivă, nu știi cum se manifestă de la om la om, deci un om de 70 și ceva de ani a făcut o formă ușoară, iar eu, la 51 de ani și fără comorbidități, am făcut o formă severă. Poate și din cauză că m-am dus târziu la spital, dar nu e sigur că nu făceam o formă gravă oricum. E clar reacție diferită de la pacient la pacient de asta și medicii individualizează tratamentul și e foarte important aspectul acesta. Eu am slăbit în jur de 10 kilograme, mi s-au atrofiat mușchii și e un efort să merg, dar am luat-o încet, încet și sper să mă recuperez. E posibil ca virusul să afecteze și creierul, nu-mi dau seama, era un domn la terapie intensivă, care s-a ridicat, a rupt tuburile alea, a făcut câțiva pași și a căzut. Au intervenit repede și l-au salvat, deci probabil și în creier se întâmplă ceva, nu e cunoscută boala asta deloc”.

În loc de concluzii – România are 6.000 de cazuri pe zi, Australia – zero cazuri

Evoluția pandemiei în România, dincolo de gestionarea situației epidemiologice – cel puțin discutabilă în multe privințe -, este expresia disciplinei și a capacității omului de a respecta reguli simple. România a devenit țara incitărilor la revoltă, țara memoriilor adresate Avocatului Poporului, țara formei fără fond, în care ”detenția medicală” a fost asimilată internării de 48 de ore până la aflarea rezultatului testului, țara în care legea carantinării a fost calificată drept nazistă, discreționară și dictatorială. Și România a ajuns la 6.500 de cazuri de infectare pe zi, peste 250.000 în total și mai mult de 7.100 de morți. Australia, unde s-au respectat restricțiile, inclusiv cele instituite în Melboune – toată lumea a stat acasă 112 zile -, a raportat zero cazuri la sfârșitul săptămânii trecute. În statul Victoria, epicentrul infectărilor din ultimele luni, nu au mai fost înregistrate noi cazuri sau decese. Iar de la debutul pandemiei, Australia a înregistrat circa 27.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi puţin peste 900 de decese. Diferența de atitudine se vede în consecințele diferite.

Cristina MIRCEA

FOTO: Spitalul Militar Central Bucureşti

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *