Am avut curiozitatea şi răbdarea de a citi comentariile Post Festum ale unor reprezentanţi de vârf ai presei mainstream (oficiale), care îşi puneau cenuşă în cap referitor la faptul că s-au lăsat surprinşi de amploarea fenomenului AUR. Latinizând, am putea defini această ciudată reacţie tardivă astfel: „Post coitum omne animal triste”.
Câteva dintre argumentele lor sunt coerente. Spre exemplu acela că sondajele de opinie preelectorale sunt plătite de partide care îşi permit, iar rezultatele reale sunt analizate de către acestea. Iar apoi, când sunt date la presă, direct sau pe surse, normal că suferă câteva modificări pe ici pe colo, în părţile esenţiale. Aşa a fost mereu.
Citesc, spre exemplu, de pe surse, că informat la o adunare de partid, despre ascensiunea AUR, preşedintele Johannis a făcut o ’’ grimasă’’ de neîncredere şi atât. Iar cel care îl informa avea sondajul real, cald, proaspăt, în faţă.
Mi-a plăcut autocritica lui Dan Tapalagă: „Am crezut că dacă îi ignorăm, ei nu există’’. Mi-a mai plăcut analiza lui Cornel Nistorescu: ’’ (…) de 10-15 ani nu mai vorbim de patrie (…)’’, ceea ce, fără discuţie, este coarda sensibilă pusă în vibraţie de cei de la AUR. Sunetul ei acut, oarecum deranjant, a spart paharele de cristal politically correct, care tot sunt ridicate în semn de victorie, cu şampania de la Bruxelles, or’ de la Strasbourg.
Străbătând şoselele şi unica autostradă terminată din România, este imposibil să nu vezi acele graffiti care împânzesc ţara: „Basarabia e România”. Devenite parte din peisaj, au fost aproape ignorate până pe 6 decembrie, când cei de la Alianţa pentru Unirea Românilor au găsit un culoar favorabil, în moleşeala şi autosuficienţa politicienilor profesionişti, hârşâiţi în rele, zaharisiţi, longevivi, abili, care ştiu să se pună în poziţii eligibile pe liste.
Desigur, a început să se trezească şi presa, mulţi, cam prea mulţi au o atitudine penibilă, de miştocari fără umor, şi jonglează cu termeni pe care nu-i cunosc: naţionalişti, legionari, antieuropeni, chestii… Dar sunt şi oameni care redescoperă, nuanţat, cuvântul patrie.
Totuşi, după acest moment de scurtcircuitare a vieţii politice româneşti, doar idioţii mai caută argumente de tabloid.
Da, ca cetăţean, accept scuzele unor gazetari pe care îi apreciez.
Iar despre ăia negri de la AUR, sunt convins, va curge multă cerneală tipografică, ceea ce nu este deloc rău.
Cristian TIMOFTE