Astăzi, 18 ianuarie, sau cel târziu mâine, la IPJ Neamț este așteptată o decizie de punere la dispoziție a comisarului șef Paul Tablan. Asta pentru că Înalta Curte de Casație și Justiție a infirmat decizia de suspendare a ordinului prin care Paul Tablan a fost demis din funcția de șef al Inspectoratului Județean de Poliție Neamț, ordin despre care Mesagerul de Neamț a scris aici .

În paralel, la Curtea de Apel Bacău se află pe rol procesul de fond, prin care Paul Tablan a solicitat anularea ordinului respectiv. De altfel, tot la Curtea de Apel Bacău s-a judecat și suspendarea ordinului, până la finalizarea procesului de fond, iar comisarul șef Tablan a obținut, în primă instanță, o hotărâre favorabilă, care i-a permis să se întoarcă pe funcție, chiar dacă nu avea certificat ORNISS, decizia instanței fiind executorie. Ministerul Afacerilor Interne a făcut recurs, cauza s-a rejudecat și verdictul a fost respingerea cererii de suspendare. Hotărârea Înaltei Curți este definitivă și, în consecință, Paul Tablan va fi pus la dispoziție, până la judecarea procesului de fond. Cel mai probabil atribuțiile de șef al IPJ Neamț vor fi preluate de comisarul șef Mihai Osoianu, unul dintre adjuncți. În egală măsură este posibil ca ministerul să împuternicească un alt ofițer ca inspector șef la Neamț.
C.M.

Mesagerul Bacău Peste 530 de șoferi vitezomani amendați și 22 de permise reținute de polițiștii din Bacău, într-o săptămână
ZCH Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova
NewsEdge Mii de germani au protestat la Berlin împotriva ascensiunii partidului de extremă dreapta AfD
BusinessEdge Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT




