O sentință civilă, din noiembrie 2019, rezultată în uma unui proces din 2018, este pusă în executare silit prin intermediul biroului executorului judecătorec Cotoi Cornel. Este vorba de o acțiune deschisă de un cetățean al municipiului Piatra Neamț, Paul Căpitanu, care a încercat să concesioneze un teren și a considerat că o parte dintre membrii fostului Consiliu Local Piatra Neamț i-au pus bețe-n roate, împreună cu executivul Primăriei. A câștigat procesul și a primit daune materiale și chetuieli de judecată. Suma nu este mare, în total vorbim despre 6332,78 lei, dar procesul este important ca lecție pentru consilierii locali care, la îndemnul unui personaj supărat pe respectivul cetățean, au ales calea șicanării și tergiversării, în locul unei rezolvări legale.
Între timp Paul Căpianu a reluat demersurile sale, urmează să vedem dacă ele se încadrează în lege sau nu și dacă noul consiliu va adopta aceeași politică. (V.B.)
Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
Ce riscă un elev care se comportă violent în școală. Poate pierde bursa, nota la purtare și chiar un an de exmatriculare- Șofer de microbuz școlar, prins cu alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Târgu-Neamț
- Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație
- Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână
- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”





