Platinum Optic
Platinum Optic
Platinum Optic
Close Menu
Stiri Neamt
    Facebook X (Twitter) Instagram WhatsApp Telegram RSS YouTube
    luni, septembrie 14
    Facebook X (Twitter) YouTube Telegram RSS Instagram
    • Despre noi
    • Contact
    • Arhiva
    Stiri Neamt
    • Actual
    • Analiză
    • Anchetă
    • Economie
    • Politic
    • Social
    • Economie
    • Sport
    Actual >>
    • RTP și volatilitate: cum interpretezi cifrele jocului
    • Denari romani și monede moldovenești, descoperite de detectoriști din Neamț
    • Publiserv SA, program săptamanal: Lucrări de reparații și asfaltare în mai multe zone din Piatra-Neamț
    • MOBEX 26, exercițiul de mobilizare pentru apărare, a început în Neamț, Suceava și Botoșani
    • Neamț: pregătirea salvatorilor montani aero-operaționali, reluată după cinci ani
    • Dispută juridică pe banii pensionarilor din educație! Care lege e mai tare, a Educației sau cea dată de Bolojan?
    • Momentul adevărului: Prima zi de înscrieri la concursul pentru directori de școli!
    • Peisajul Cultural Monahal Vânători-Neamț, încă un pas pentru includerea în patrimoniul UNESCO. Întâlnire în Sala Tronului de la Cetatea Neamț
    • Turul României 2026 se termină cu victoria lui Barnabás Vas, de la Team United Shipping, Ungaria ; Cristian Răileanu, de la Naționala României, s-a clasat pe poziția a doua.
    • Cum afectează blocajul guvernamental județul. Salariile profesorilor pe final de an puse sub semnul întrebării!
    Stiri Neamt
    Prima pagină - Actual - ROMÂNIA SĂRACĂ. 3 copii trăiesc în întuneric și-n noroi
    ROMÂNIA SĂRACĂ. 3 copii trăiesc în întuneric și-n noroi
    Actual ianuarie 25, 2021

    ROMÂNIA SĂRACĂ. 3 copii trăiesc în întuneric și-n noroi

    By MesagerulNiciun comentariu7 Mins Read
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email Copy Link
    Fii informat cu Google News
    Adauga-ne ca sursă preferată de știri

    ROMÂNIA SĂRACĂ. 3 copii trăiesc în întuneric și-n noroiRomânia săracă este oriunde. Într-un capăt de stradă urbană, într-o căsuță cu două camere, sau pe ulița unui sat, unde 5 copii flămânzi stau în jurul unei plite crăpate și așteaptă să fiarbă ceaunul cu cartofi. România săracă se vede la școală, pe stradă, la magazin, în autobuz, în privirea copiilor care se uită cu jind la o pereche de pantofi, la un fular sau la o păpușă. România săracă este mai mult decât cifre, statistici, praguri relative calculate după venitul median net per adult și raportate la nevoile „elementare” ale omului: locuința, alimentația, igiena și siguranța. Într-un raport al Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU se spune că ”autoritățile publice românești marginalizează complet problematica sărăciei, precum și efectele de durată ale sărăciei, mai ales pentru copii și tineri”. O vizită în oricare colț al acestei țări confirmă concluzia acestui raport. Sărăcia, perpetuată deseori în aceleași familii, de generații întregi, este o realitate. „Mesagerul de Neamț” și-a propus o campanie prin care să prezinte sărăcia din județ. Reală, apăsătoare, înecată deseori în lacrimi de neputință, adică exact așa cum e.

    ”Pe timp de iarnă trăim doar din alocație”

    ROMÂNIA SĂRACĂ. 3 copii trăiesc în întuneric și-n noroiVasile (46 de ani) și Lăcrămioara (45 de ani) Trifan trăiesc în ultima ”casă” din Itrinești, comuna Mărgineni, la capătul unei ulițe pline de noroi, pe un tăpșan la care nu se poate ajunge decât cu o mașină de teren.

    ”E casa bunicilor. Pe timpul lui Ceaușescu nu-ți dădea voie să ai două case, iar bunicii aveau una pe un deal, lângă o cruce.  Erau bătrâni, au stricat acolo și s-au mutat aici și casa asta cred că e de-o seamă cu tata. Am dat cu glet, am făcut, dar se dărâmă, nu mai ține nici cu glet, nici cu nimic nu mai ține. Eu stau aici de la 11 ani, atât aveam când a murit mama”, povestește Vasile Trifan.

    Locuința nu are gard. A rămas în picioare doar poarta, devenită inutilă și, tocmai de aceea, lăsată tot timpul deschisă.  Alături este legat un câine mic și rău, lăsat sub cerul liber. Un altul, mai aproape de casă, are un fel de cușcă încropită din două bucăți de tablă. ”Casa” are două cămăruțe cu pereții crăpați și cu tavanele căzute. În aceste condiții de-a dreptul inumane, soții Trifan au crescut 8 copii. Acum au mai rămas cu doi, dar au în grijă și un nepot – fiul uneia dintre fiice, care s-a grăbit să devină mamă.

    ”Am o fată care a fost în Italia și acuma e la locul ei, la Brăila, la bărbatul ei, cu care are un copil. Altă fată trăiește cu unul de pe la Mărgineni. A mai trăit cu unul și acum e cu altul. Nepoțelul e la mine. Nu e în stare să-l țină că, mă scuzați, umblă din bărbat în bărbat și așa nu se face casă. Decât să stea pe stradă, îl cresc eu cu ce pot. Nepoțelul are 7 ani. Mai am doi băieți care au terminat școala și lucrează pe la Ștefan cel Mare, și două fete la Tupilați, date în plasament că am avut niște probleme mai demult. Am fost plecat de acasă pe la București, la treabă și a găsit-o pe soție singură, fără lemne. Au făcut anchetă socială și au luat copiii. De asta iarna nu mai pot pleca eu de acasă. Trebuie să am grijă să aduc lemne. Acolo unde au avut bunicii casă, cresc copaci și mai tai câte unul, îl aduc, îl crap și o vreme ne încălzim. Chiar azi am adus. Acuma e mai ușor, că avem numai 3 copii acasă. Este Denisa, care are 8 ani, un băiat de 14 ani care trebuie să-și ia buletinul acuș. Și nepoțelul de 7 ani. Ne descurcăm, dar greu. Eu toată vara sunt pe la Maramureș, Arad, Timișoara, la pădure. În sezonul de iarnă nu se poate că-i zăpadă, pe timp de iarnă trăim doar din alocație, dar alocația se duce pe pachetele copiilor, când începe școala”.

    ”Am dat 3 milioane, am luat o oaie, am tăiat-o, am jupit de pe ciolane tot, în găleată acolo e numai carne macră”

    ROMÂNIA SĂRACĂ. 3 copii trăiesc în întuneric și-n noroiCurtea este plină de noroi la fel ca și ulița. Toți membrii familiei poartă cizme de cauciuc și intră direct în casă. Uneori copiii se urcă în pat uitând să se descalțe. Într-o cameră, între două paturi așezate în unghi drept, e un depozit de gunoaie, peste care stă să cadă tavanul improvizat din plăci de OSB și scânduri. Singurul avantaj este că nu plouă înăuntru, dar cad pereții. Casa e din lemn cu lut și paie și nu are curent electric.

    ”Am avut un panou solar, unul din ăla mic, dar s-a dus, nu mai încarcă. Cel mai apropiat stâlp de curent este la 150 de metri. Eu am tras de la vecinul, am băgat cablu prin pământ și mergeam prin contor legal, dar mi s-a spus de la primărie că nu am voie, că-s două traficuri de drumuri și-i periculos. Atunci am scos cablul și m-am necăjit cu panoul ăla cât a mers. Acum stăm la felinare din astea la baterii, stăm și la lanternă, ce să facem?”,

    Denisa și băiețelul de 7 ani merg la școală. Denisa e mândră de caietele ei și vine afară, cu unul, să ne arate cât de frumos scrie. În casă e întuneric și ziua din cauza pereților afumați. N-o deranjează nici noroiul, nici mizeria, nici faptul că își face temele la lanternă sau la felinar. Îți dorește jucării, mai ales o păpușă, și-și mai dorește să devină călăreață.

    ”Îți cumpăr cal la vară, ca să ai cum să te pălești”, îi spune tatăl zâmbind. Ea se uită neîncrezătoare, neștiind dacă să se bucure sau să aștepte vara să vadă dacă se îndeplinește promisiunea.

    ROMÂNIA SĂRACĂ. 3 copii trăiesc în întuneric și-n noroiLăcrămioara Trifan are aerul unei femei resemnate. Ia lucrurile așa cum sunt și vede partea plină a paharului: ”Mai am și eu oleacă de pământ la Mărgineni. Am măcinat grâu, am făină de grâu, am și făină de păpușoi, mai am de la un patron de aici de luat niște grăunțe și-o să mai macin iar. Avem cât de cât ce mânca”.

    ROMÂNIA SĂRACĂ. 3 copii trăiesc în întuneric și-n noroiVasile arată spre o găleată prinsă de o grindă sub streașina casei: ”Am lucrat tocmai la Gorj. Am luat o oaie când am venit. Am dat 3 milioane, am luat o oaie, am tăiat-o, am jupit de pe ciolane tot, în găleată acolo e numai carne macră, să facă soția mâncare. E greu, dar ce să fac? Eu am vrut ajutor social, dar să fac treabă la bătrânii din sat de aici, să nu mă duc iarna să-mi înghețe pâinea 4 kilometri pe jos până la comună, să fac treabă 3 ore și mă întorc înapoi. Așa n-am vrut. Mai bine mă duc la muncă. Aici nu se câștigă. Nu-ți dă nimeni mai mult de 50 de lei la zi. Prin țară luam 120 de lei la zi, un pachet de țigări și un milion jumate de mâncare pe săptămână. Și-mi convenea. Am lucrat și cu niște oameni de la Piatra Șoimului și mi-au spus că primăria le-a tras la toți lumină și apă gratuit. La noi nu. Curent n-avem, apă aduc de la fântâna din drum pentru băut și de la o altă fântână din deal, pentru spălat.  Ne chinuim cum putem…”

    Cristina MIRCEA

    N.R.: Este un caz disperat, dar în nici un caz unic. Părinții par să se complacă în situația în care sunt, dar asta nu înseamnă că cei mici au vreo vină. Iar promiscuitatea în care trăiesc naște promiscuitate. Cel mai probabil societatea nu a făcut tot ce se putea pentru ca acești copii să beneficieze de condiții minime de viață și educație. Primăria, școala, biserica ar trebui să se implice activ. În Neamț există și o Comisie pentru Protecția Copilului, există ONG-uri care apără drepturile copilului. Așteptăm păreri, idei, soluții care ar putea schimba lucrurile în bine.

    COMES – Angajăm
    Parteneri

    Ziua Crucii: tradiții, post și obiceiuri de Cârstov, sărbătoarea care vestește toamna Mesagerul Bacău Ziua Crucii: tradiții, post și obiceiuri de Cârstov, sărbătoarea care vestește toamna MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani ZCH MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani Deși e cu bagajele făcute, Dominic Fritz pregătește noile consilii de administrație în companiile Primăriei. Una va contracta un credit de 3 milioane de lei NewsEdge Deși e cu bagajele făcute, Dominic Fritz pregătește noile consilii de administrație în companiile Primăriei. Una va contracta un credit de 3 milioane de lei Cum poate Canada să intre în Uniunea Europeană. Formula găsită este aceea de „membru asociat” BusinessEdge Cum poate Canada să intre în Uniunea Europeană. Formula găsită este aceea de „membru asociat”
    caz disperat Mărgineni familia Trifan România săracă în Neamț
    Follow on Google News Follow on Facebook Follow on Instagram Follow on YouTube
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email Copy Link WhatsApp
    Previous ArticleCOD GALBEN Viscol în zona de munte a judeţului Neamţ
    Next Article Ministerul Apărării Naționale anunță oferta educațională pentru tinerii interesați de serviciul militar
    Mesagerul
    • Website

    Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

    Poate te intereseaza si...

    RTP și volatilitate: cum interpretezi cifrele jocului

    RTP și volatilitate: cum interpretezi cifrele jocului

    septembrie 14, 20263 Mins Read
    Denari romani și monede moldovenești, descoperite de detectoriști din Neamț

    Denari romani și monede moldovenești, descoperite de detectoriști din Neamț

    septembrie 14, 20262 Mins Read
    Publiserv SA, program săptamanal: Lucrări de reparații și asfaltare în mai multe zone din Piatra-Neamț

    Publiserv SA, program săptamanal: Lucrări de reparații și asfaltare în mai multe zone din Piatra-Neamț

    septembrie 14, 20262 Mins Read
    Add A Comment
    Leave A Reply Cancel Reply

    reclama zerobet.ro
    Anunturi intrerupere EON
    Reclama Liceu Parhon
    Program transport public
    Renault
    Program transport public
    www.asclepion.ro
    reclama publiserv
    Anunt angajare Urban Grup Environment
    reclama gustari spatiale
    reclama stpn
    anunt angajare
    reclama econeamt
    reclama Drupo
    reclama soundservice
    reclama
    reclama trustccdp
    vremea papagalilor
    reclama Bratner
    reclama Fiscal Service
    reclama Danirom
    reclama Danlin
    Facebook X (Twitter) Instagram Pinterest YouTube
    • Politica prelucrare date personale
    mesagerulneamt.ro © 2026

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.